Preot Vasile Beni: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe să ne asculte şi să ne primească rugăciunile pe care I le aducem astăzi

Dragii noştri credincioşi!

În ziua de 23 aprilie, în calendarul creştin se  pomeneşte Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care  s-a născut în a doua jumătate a secolului al III-lea, în părţile Capadociei din Asia Mică, dintr-o familie de creştini de neam ales şi cu o frumoasă sta­re socială. În sânul familiei, el a primit o creştere aleasă şi a fost îndrumat să îmbrăţişeze, ca şi tatăl său, cariera militară, în care s-a afirmat repede, ajungând tribun şi apoi comis în armata romană la vârsta de 30 de ani. 

El a ajuns omul de încredere al împăratului, care îl aprecia nu nu­mai pentru calităţile sale de mare strateg, ci şi pentru bogăţia cu­noştinţelor sale filozofice acumulate de prin locurile pe unde călă­torise cu armata romană.

La o un mare consiliu împărătesc, la care au luat parte cei mai înalți slujbași ai împăratului, a participat și Sfântul Gheorghe și aici s-a pus și problema creștinilor care să fie pedepsiți pentru că aceştia cred și îl cinstesc pe  Hristos. Atunci tânărul general s-a ridicat în picioare și a zis: "Dacă la creștini nu se găsește nicio altă vină, decât numai faptul că sunt creștini, nu este drept să fie pedepsiți….Eu nu aflu nicio vină asupra lor". Și apoi a mărturisit în auzul tuturor: ”Și eu sunt creștin” . Acest lucru l-a mâniat foarte tare pe împărat, care a dat poruncă să fie dezbrăcat de hainele sale ostășești, să fie aruncat în temniță. Apoi a fost încălțat cu sandale de fier, legat de coada unui cal  și purtat pe ulițele cetății, aruncat într-o groapă cu var fierbinte și pentru că n-a vrut să se lepede de credința în Iisus Hristos, iar în ziua de 23 aprilie a anului 303 i s-a tăiat capul.

Pentru noi românii, Sfântul Gheorghe are o importanţă deosebită. El a fost şi este pentru neamul nostru simbolul biruinţei asupra asupritorilor străini şi, de aceea, chipul său a apărut în vechime pe steagurile naţiunii române. În timpul domniei lui Ştefan cel Mare, Sfântul Gheorghe se bucura de o cinste deosebită. Din cele 47 de biserici şi mănăstiri ctitorite de el, mai mult de jumătate au purtat hramul sfântului şi marelui mucenic, purtător de biruinţă - Gheorghe.

Rânduiască bunul Dumnezeu ca Sfântul Gheorghe să ne asculte şi să primească rugăciunile pe care I le aducem astăzi, cerându-i să mijlocească la Dumnezeu pentru nevoile noastre sufleteşti şi trupeşti, pentru noi, familiile noastre şi pentru întreaga lume. Amin!    

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5