Debutul literar al lui Mihai Eminescu

          Vorbim  şi scriem mereu despre Mihai Eminescu, pentru a-l cunoaşte  mai bine,  pentru a-l descoperi cum se cuvine. Îl căutăm şi îl lăudăm, îl numim nepereche şi  luceafăr al poeziei, ni-l facem contemporan prin frumuseţea gândului său curat şi slova lui fără seamăn.

           Activitatea lui literară îşi are începuturile de pe vremea când era gimnazist la Cernăuţi, unde îl avea profesor de limba română pe Aron Pumnul, în casa căruia a fost găzduit, până când marele cărturar s-a stins din viaţă. De numele magistrului său se leagă cele dintâi creaţii literare, pe care i le dedică, în semn de omagiu şi profundă recunoştinţă. Nu i-a fost numai dascăl, ci şi un adevărat încălzitor de suflet, încât după moartea unicului său fiu, Ioan, ar fi vrut să-l înfieze. Din lecţiile lui Aron Pumnul, elevul Eminovici şi-a făcut un adevărat cult pentru Transilvania şi pentru Blajul cărturăresc şi revoluţionar. El este acela care îi va transmite dorul de cunoaştere a acestui ţinut istoric şi cultural, lucru pe care îl va face după câteva luni de la moartea mentorului său, aşa cum, el însuşi mărturiseşte :,,Într-o zi frumoasă de vară îmi făcui legăturica, o pusei în vârful băţului şi o luai la picior pe drumul cel mare- împărătesc’’.

          Moartea lui Aron Pumnul, survenită în ianuarie 1866, îl sensibilizează atât de mult încât, durerea şi-o exprimă pentru prima dată în versuri.  Dovada este broşura scoasă cu acest prilej, sub îngrijirea lui Ion G. Sbiera, cu titlul ,,Lacrimioarele învăţăceilor gimnazişti den Cernăuţi la mormântul prea iubitului lor profesoriu Arune Pumnul’’repausat într-a 12/24 ianuarie 1866 : ,,Îmbracă-te în doliu frumoasă Bucovină/Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta/ C-acuma din pleiada-ţi auroasă şi senină/ Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină/ Se stinse-o dalbă stea’’.

           Spre marea mea bucurie şi satisfacţie, am primit în dar această broşură de la scriitorul Aurel Podaru din Beclean. Ea cuprinde şapte poezii,  din care cinci sunt în limba română şi două în limba germană. Nici una nu are titlu, iar două dintre ele nici autori. Cea semnată de M. Eminovici, privatist,  a intrat în conştiinţa publică cu titlul

,,La mormântul lui Aron Pumnul’’. Cercetătorul bucovinean George Muntean, făcând o lectură atentă asupra poeziilor nesemnate, a ajuns la concluzia că, ele aparţin tot lui Eminescu, având în vedere  tonul elegiac, lexicul şi imaginile poetice folosite. Aceeaşi părere şi-o exprimă şi Ion G. Sbiera, succesorul la catedră a lui Aron Pumnul, care face legătura cu ,,Lepturariul…’’ profesorului,  în care se regăsesc unele expresii folosite de Eminescu în aceste poezii. Este vorba  de poezia nr. I, care începe cu versul ,,O stea încântătoare a învierii tale’’ şi poezia nr. IV ,,În vârsta-ţi bărbătească, când pentru Românime’’, din conţinutul cărora se desprind idei ce l-au călăuzit pe cărturarul bucovinean, dar se simte şi stilul eminescian.

         Adevăratul debut al lui Eminescu se petrece în 25 februarie/9 martie 1866 în revista ,,Familia’’ din Pesta cu poezia ,,De-aş avea’’, când Iosif Vulcan îi schimbă numele din Eminovici în Eminescu, nume adoptat mai târziu de poet şi de alţi membri ai familiei. Apoi, vor urma alte poezii care îl vor consacra ca poet naţional. Dacă iubirea lui Eminescu pentru Veronica Micle a intrat în legendă, memoria lui Aron Pumnul a intrat în neuitare, datorită poetului.