Gânduri către Dumnezeu (Psalmi)

Ajută-mă în poticnirile mele, ridică-mă că m-am julit în pietrele de la picioarele mele şi lasă mângâierea Ta sa-mi aline sufletul obosit.
Vreau să evadez din tristeţea abisală pentru a păşi pe tărâmul Iubirii Tale pe care ai rezervat-o fiecăruia dintre noi.
… şi trecerea mea pe aici este tot haina gândului Nemuririi cu care m-ai îmbrăcat la întrupare.
De când am venit te intuiesc, dar ştiu că am şi o sfinţenie ascunsă ce mă ajută să mă plec Ţie.
Mă simt singur în abis, dar ştiu că pe undeva este o barcă care mă va scoate la T
ine.
Suflarea Ta mă învăluie în dulcea furtună a gândurilor lucrătoare.
Atâta vreme cât voi avea foame de Hristos, hrana Ta o voi găsi pretutindeni.
Când am început să simt, am evadat din temniţa gândurilor mele.
Nu mintea vreau să o venerez, căci ea mai întotdeauna minte.
De n-ar fi grija Ta, lumea mea ar fi din plin cucerită de patima nimicului.
Pentru că nu m-ai uitat, sufletul meu a devenit o grădină de flori paradisiace.
Nu aş şti ce este iubirea, dacă nu aş atinge rănile Fiului Tău.
Nu am învăţat să mă rog dacă nu ştiu să îţi mulţumesc.
Nu vreau să fiu un produs al maladiei, ci propria-Ţi dorinţă îndrăzneaţă.
Ce rău ar fi de nu m-ai ajuta să trăiesc în Adevăr pentru a ieşi din timp!
Nu mă lăsa să fi un sclav al doctrinelor, ci un veşnic pelerin al credinţei!
Dacă sunt croit după tiparul Tău, vreau să mă îmbrac cu tine.
Eu vreau să Te înţeleg, dar Tu vrei să mă înveţi să aştept.
Vreau să mă înlănţui cu fire de mătase de Tine.
Cu Tine închid porţile disperării pentru a deschide uşa speranţei.