Pr. Radu Liviu Roșu: Mărturisirea în fața unei alte persoane

 „Mărturisiți-vă unul altuia păcatele și vă rugați unul pentru altul, ca să vă vindecați, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (Iacov 5,16)

O trăsătură comună multor persoane care au suferit sau suferă de dependență este sentimentul izolării. Chiar și când se află în mijlocul unei mulțimi sau participă la activități în care alții ar fi putut simți o legătură, ei ne simt ca și cum nu le era locul acolo.

După ce încep să participe la grupurile de suport, au început să iasă din izolarea emoțională în care dependența prospera. La început, mulți dintre dependenți doar stau și ascultă dar, în cele din urmă, încep să se simtă destul de în siguranță pentru a vorbi și împărtăși.

Totuși, ei păstrează multe lucruri doar pentru ei înșiși – lucruri rușinoase, lucruri stânjenitoare, lucruri dureroase, lucruri care îi făceau să se simtă vulnerabili. În pasul 4, au făcut inventarieri oneste și minuțioase, dar aceea a fost o experiență personală. Erau însă singuri cu rușinea trecutului.

Abia când fac pasul 5 sunt în stare să arunce cătușele secretelor lor care îi țineau izolați și să dobândească o oarecare perspectivă cu privire la ei și la trecutul lor. Mărturisirea însemnă începutul unui proces de destăinuire, în care împărtășesc prietenilor lor, familiilor lor și celorlalți remușcările pe care le simțeau.

Aceasta a făcut parte dintr-un efort continuu de a repara și reface relațiile distruse. Mărturisirea a implicat, de asemenea, căutarea iertării lui Dumnezeu prin rugăciune și prin orice mijloace care erau necesare. Persoanele dependente antrenate în procesul de recuperare, constatată că cel mai bine era să facă pasul 5 cât mai curând după încheierea pasului 4. Amânarea începerii lui s-ar fi asemănat cu recunoașterea unei răni infectate fără a o curăța.

Pasul 5 pare copleșitor dar, când se cere ajutorul lui Dumnezeu, El ne dă curaj și tărie. După ce și-au revăzut inventarele, au mărturisit în primul rând lui Dumnezeu tot ce era legat de resentimente sau de faptele reprobabile, care i-ar fi împiedicat să accepte trecutul lor așa cum este el.

Această dezvăluire sau mărturisire constituie o parte esențială a recuperării sau vindecării. Este necesar să aleagă, de asemenea, o altă persoană de încredere căreia să îi poată dezvălui natura exactă a greșelilor lor. De preferat ca acea persoană să fie cineva care trecuse prin pașii 4 și 5 și care avea rădăcini adânci în recuperare.

Persoana care le ascultă inventarul îi ajută deseori să vadă locurile în care se complăceau în a se induce singuri în eroare. Ea îi ajută să-și pună viața în perspectivă și să evite să își exagereze sau să-și minimalizeze responsabilitatea.

Greșelile săvârșite împotriva semenului trebuie să fie mărturisite înaintea lui, acolo unde este cu putință, pentru a primi iertare și pentru a reface relația cu el. Totodată, în felul acesta, persoanele dependente dovedesc că sunt dispuse să-și asume responsabilitatea pentru fapta lor și că au încredere și speră că vor fi primiți și iertați.

Sufletul nobil va oferi iertare, prin harul lui Dumnezeu, indiferent de mărimea greșelii. Însă, acolo unde nu este cu putință, au nevoie de cineva cu care să împărtășească aceste greșeli, pentru a nu provoca mai mult rău.

Mărturisirea greșelilor și a fărădelegilor înaintea unei persoane în care ai încredere aduce vindecare emoțională. Dezvăluirea propriilor defecte de caracter înaintea unui prieten credincios va ușura povara.

Pe lângă aceasta, mărturisirea întărește relațiile interpersonale. Manifestarea încrederii în celălalt și acceptarea încrederii lui transformă relația într-o prietenie veritabilă și durabilă. De altfel, procesul de consiliere se întemeiază pe principiul că vorbirea este benefică pentru suflet.

Este adevărat că există tulburări psihice care necesită tratament de specialitate, însă multe probleme sufletești pot fi rezolvate la nivelul bisericii (pentru cei care fac parte dintr-o biserică) și al comunității în cadrul căreia ne recuperăm.

Faptul acesta este adevărat mai ales în dreptul unor probleme apărute în urma deteriorării relațiilor interpersonale – neînțelegeri, bârfă, invidie etc. Dacă vom urma sfatul Sfântului Iacov, ne vom ușura povara psihică și, în plus, vom avea mai multă putere de a ne schimba comportamentul dăunător.

Totuși, este necesară prudența. Destăinuirea, înaintea unui prieten apropiat, a greșalelor comise poate aduce o mare ușurare, însă persoana în cauză devine vulnerabilă.

Există întotdeauna riscul ca prietenul să divulge fapta și atunci toți cei implicați au de suferit. De aceea este indicat ca acea persoană în fața căreia vrem să împărtășim natura problemelor să fie cineva care ne înțelege problema, cineva din program sau chiar duhovnicul

Cel mai important, spuneam, este că putem să ne mărturisim păcatele înaintea Domnului cu încrederea și cu asigurarea deplină că vom fi iertați.

Problemele în relațiile cu ceilalți ne pot aduce incertitudine și chiar teamă și îngrijorare. Oamenii ne pot ajuta, însă ajutorul cel mai sigur vine de la Dumnezeu, care este dispus să asculte oricând toate îngrijorările noastre. Aceasta ne va aduce un sentiment real de ușurare, pentru că am lăsat poverile noastre în mâinile Sale.

Lăsați pacea să intre în viața voastră. Uneori, putem observa persoane, în cadrul grupurilor de recuperare sau în alte situații, care par să vorbească mereu despre greșelile și defectele lor sau despre păcatele pe care alții le-au comis împotriva lor. Ei mărturisesc continuu, dar nu găsesc niciodată pace.

Să nu se confunde Pasul 5 cu dorința obsesivă de a insista asupra lucrurilor negative. Intenția Pasului 5 este exact opusul. Realizăm Pasul 5 nu pentru a rămâne blocați pe lucrurile pe care le mărturisim, ci pentru a începe să facem diferența dintre ce este rău și bine pentru noi și a alege binele.

Psalmul 102 ne arată: „Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă… Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre. În ce chip miluiește tatăl pe fii, așa a miluit Domnul pe cei ce se tem de Dânsul, că El și-a adus aminte că țărână suntem…”.

Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți!

Cu Har și Bucurie, al vostru umil prieten, Pr. Roșu Radu Liviu!