Părintele Radu Liviu Roșu: Târgul şi magia

Şi acum urmează etapa negocierii şi a magiei. Târgul şi gândirea magică pot lua multe forme, unele dintre ele fiind chiar incognoscibile. Altele pot fi bătătoare la ochi. Elizabeth Kubler-Ross a descoperit că bolnavii de cancer negociază sau, ca să-o spunem pe şleau, îi mituiesc pe radiologi pentru a prelungi tratamentul sau pentru a mări doza de radiaţie. N-are nici o logică. Dacă primeşti o cantitate X de raze, de două ori X nu înseamnă că efectul este de două ori mai bun, chiar poate fi foarte dăunător.

Dar logica zboară pe fereastră atunci când gândirea magică intră pe uşă. Este vorba de a încerca într-un fel să obţii ceva în plus, şi acest lucru se întâmplă atât conştient, cât şi inconştient.

E ceva obişnuit să închei târguri cu Dumnezeu: „Dacă mă scoţi din situaţia asta, Doamne, voi face asta şi asta pentru Tine.“ Într-un fel, e o copilărie. Dar atunci suntem cu toţii copii, pentru că niciodată nu pierdem această trăsătură infantilă a gândirii magice.

Foarte frecvent avem de-a face cu astfel de situaţii în cazul persoanelor codependente care trec prin durere în copilărie sau în adolescenţă; ei fac un fel de târg ciudat cu ei înşişi, încheie contracte, dacă vreţi, şi de obicei nu în mod conştient.

Un exemplu este Marlene, al cărei tată a fost condamnat o dată pentru expunere indecentă şi altă dată a fost arestat într-un raid la un bordel. Toţi copiii de la şcoală ştiau acest lucru. „Hei! Tatăl lui Marlene a fost arestat.“ „Ştiu, ai auzit de ce?“, „Da. Mă întreb cum e să stai cu unul ca el ...“

Realitatea este că nu s-a întâmplat nimic dramatic. Tatăl lui Marlene n-a molestat-o niciodată. Ea era fetiţa lui mică, iar amantele şi prostituatele fetiţele lui mari. Păstra reviste într-un sertar încuiat şi ea ştia acest lucru. Poate că umbla prin casă gol când ieşea sau intra la duş. Deşi nu a fost vorba de abuzuri sexuale sau alte evenimente traumatice, abuzul pasiv şi efectele lui secundare asupra reputaţiei fetiţei la şcoală au fost la fel de reale.

La maturitate, Marlene a făcut două jurăminte, unul conştient, celălalt inconştient. Jurământul ei conştient a fost că nu se va căsători niciodată cu un bărbat dependent de sex şi nu-i va expune pe copiii ei unei asemenea suferinţe.

Contractul subconştient, un târg pe care n-a ştiut niciodată că îl face, a fost: „Nu voi avea viaţă sexuală niciodată!“ După cinci ani de căsnicie, ea şi soţul ei au mers la un cabinet pentru disfuncţii sexuale care durau de patru ani şi jumătate, când el ajunsese deja pe punctul de a ceda nervos. Ori rezolvă problema, ori o părăseşte.

De obicei, adolescenţii se simt foarte ruşinaţi şi vinovaţi din cauza conflictelor dintre mama şi tatăl lor (vă amintiţi că ei iau uşor vina asupra lor în situaţii care îi depăşesc cu totul), astfel că încheie tot felul de târguri cu Dumnezeu şi cu ei înşişi. E o formă de magie, fiindcă ei nu deţin defel puterea prin care încearcă să aline suferinţele familiei! Ca un jurământ monastic. Marlene aproape că încheiase un astfel de jurământ inconştient. 

Marlene a trebuit să rezolve toate aceste probleme. În timpul tratamentului i s-a recomandat să parcurgă toate etapele, de la introspecţie la etapa a cincea, cea a purificării.

Aici Marlene s-a împotmolit, tocmai fiindcă avea o lungă experienţă în a face târguri cu Dumnezeu. Noul ei legământ era: „Scapă-mă de toate astea, Doamne, şi voi fi o soţie bună.“ Ea voia s-o ia pe scurtătură. Voia un mijloc de apărare împotriva durerii. A început să coacă pâine şi să facă curat în casă în fiecare zi. S-a apucat de tot felul de activităţi domestice. Disfuncţia sexuală persista. A trebuit să se discute mult cu ea pentru a scoate din rădăcini acel târg secret cu Dumnezeu.

Ori de câte ori avem de-a face cu un comportament ritualic, ne dăm seama că aceste persoane codependente s-au împotmolit, cel puţin în parte conştient, într-o astfel de etapă de negociere/magie.

Un exemplu revelator este Sam, un fost pacient spitalizat. Săpunul pe care-l folosim în spital şi în majoritatea cabinetelor combate microbii periculoşi. De asemenea, lasă o peliculă uşoară după spălare. Dacă te speli normal pe mâini în fiecare zi pelicula nu este suficient de groasă pentru a deveni vizibilă. Dar Sam arăta de parcă ar fi purtat mănuşi albe. El se spăla pe mâini de şaizeci-şaptezeci de ori pe zi.

Gândire magică: „Dacă mă spăl suficient, pot să îndepărtez magic problemele. Totul va fi în regulă dacă...“ Dacă. (În paranteză fie spus, am observat că majoritatea persoanelor care au mania de a se spăla pe mâini sunt bărbaţi. Tulburările de nutriţie le afectează îndeosebi pe femei. Nu ştim de ce. Ceea ce ştim este că în cazul tulburărilor de tipul bulimiei sau anorexiei, este vorba de multă magie. „Dacă aş putea...”

Persoana anorexică crede într-adevăr că, dacă ajunge la o anumită greutate, lumea, sau o anumită persoană, o va iubi. Desigur că nu se întâmplă aşa când ajunge la greutatea dorită, aşa că ea coboară ştacheta şi mai mult. „De data asta, va funcţiona.“)

După cum am văzut, gândirea magică reprezintă o latură importantă a copilăriei. Copiii sunt atât de egocentrici, încât, dacă micul Rob îşi încalţă pantofii invers şi izbucneşte o furtună, el crede imediat că tunetul a fost provocat de gestul lui.

Adulţii păstrează această gândire magică, dar schimbă formula. Persoanele care pariază la curse, sau joacă bingo oferă numeroase dovezi. Aceasta este pălăria mea norocoasă. Acesta este numărul meu norocos. Dacă bat din palme de trei ori până se umple linia de mijloc, talonul meu va fi sigur câştigător. Pe bune! O dată s-a întâmplat chiar aşa.

“Codependentul tipic împinge acest lucru la extrem. De fapt, persoanele afectate de codependenţă gravă fac în permanenţă inventarul faptelor lor, încercând să înţeleagă de ce nu a funcţionat magia. Soţia unui bărbat dependent de sex se întreabă neîncetat: „Oare ce fac eu de îl determin să se poarte aşa? Ce pot să fac pentru ca să înceteze? Dacă fac asta şi asta, cu siguranţă că îl pot face să înceteze. Ştiu că va funcţiona. Trebuie.“

Auziţi cuvintele-cheie: „să-l determin.”, „dacă...”. Cel care-şi bate soţia foloseşte acelaşi tip de gândire magică în altă direcţie „Tu mă determini să te lovesc“. „N-ar trebui să fac acest lucru, dacă tu...”

Despărţirea de casa părintească este, în esenţă, un pas spre maturizare. Oamenii nu numai că realizează că renunţă la magie, ci îşi dau seama că n-au avut niciodată puteri magice. Să-ţi laşi în urmă mama şi tatăl reprezintă un act simbolic, semnificativ şi important, pentru că astfel laşi în urmă şi copilăria, şi cu ea toată magia cu care te-ai străduit să schimbi lumea.

Ce rămâne dacă magia dispare? În această lume imperfectă, în care suferinţele şi pierderile sunt atât de frecvente, plânsul este o cale firească, dată de Dumnezeu pentru a face faţă imperfecţiunii. Dacă dispunem de mecanisme sănătoase de purificare sau reuşim să avem acces la ele, ritmul normal va bate toată viaţa. Astfel îţi poţi deplânge cu succes pierderile ca şi micile supărări ale vieţii.

În situaţiile normale, plângem şi apoi lăsăm în urmă suferinţa şi frustrările de zi cu zi, care apar atât de des în viaţă.

În cazul persoanelor codependente, ritmul se întrerupe adesea. Când ele se împotmolesc într-o anumită etapă a procesului, purificarea nu-şi poate urma ritmul natural. Când se întâmplă acest lucru, persoana respectivă nu ajunge la faza de iertare, acceptare şi uşurare, pe care ar trebui să o inducă purificarea.

Uneori doar conştientizarea acestui blocaj poate duce la îndepărtarea obstacolului. Persoana codependentă poate descoperi că: „Acum, că aţi spus-o dumneavoastră, îmi dau seama că am fost încătuşat în starea de şoc şi negare timp de cincisprezece ani.“

Când şi-a făcut inventarul relaţiilor, Marlene şi-a dat seama de ruşinea dureroasă ce i-a marcat copilăria, din cauza tatălui dependent de sex, dar nu şi de târgul inconştient pe care-l făcuse cu ea însăşi – „Nu voi avea niciodată viaţă sexuală“ – pentru a-şi alina durerea şi a preveni o viitoare ruşine. Pentru a anula contractul, ea a trebuit să spună efectiv „la revedere“ căminului părintesc şi părinţilor ei şi, în acest proces, şi gândirii magice care o însoţise în maturitate. Acum avea cale liberă să plângă pierderile suferite, anii de disperare, atât din timpul copilăriei, cât şi ca adult.

În sfârşit, se face un târg cu terapeutul. Pacienţii gem, „Nu există vreo scurtătură, vreo cale ocolită?“ Nu doar că ei caută un drum mai uşor. Lucrurile pot părea mult prea dificile pentru a fi abordate direct. Una din paciente a comparat tratamentul cu cel urmat la stomatolog; nu-i prea plăcut, dar e mult mai bine decât să suporţi consecinţele neglijării dinţilor.

Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți!

Cu Har și Bucurie, Pr. Roșu Radu Liviu, consilier în adicții!