Părintele Radu Roșu: Tristeţea. Iertarea, hotărârea şi acceptarea – 2

Chiar dacă dăm glas iertării cu voce tare, rămâne o rezervă ascunsă de mânie şi resentimente. Iertarea nu este completă şi nu reflectă astfel toate aspectele ce ţin de calitatea de om. Sinceritatea afectivă era al doilea obstacol întâmpinat de Bessie.

Bessie a trecut prin cele patru etape ale tratamentului de recuperare în zece etape. A făcut faţă cu succes procesului de purificare, până în faza finală. Lucrând cu răbdare pentru a conştientiza ce s-a întâmplat cu ea şi cu sentimentele ei, luându-şi în mod conştient rămas bun de la familia în care a crescut, Bessie a construit o fundaţie de integritate afectivă.

Acum, când spune ceva de genul: „înţeleg“ sau „te iert“, o poate face din adâncul inimii, fiindcă nu mai există nici un reziduu de amărăciune sau mânie dincolo de cuvintele ei. Iar când spune „nu pot ierta“, acest enunţ poartă şi el încărcătura afectivă a emoţiilor ei.

Când oamenii, şi în special creştinii, insistă asupra dimensiunii spirituale, în dauna celei trupeşti, afective sau alteia, ei sunt nesinceri în raport cu cine şi ce sunt ei. Numai o parte din ei este dispusă să ierte. Dumnezeu ne-a făcut întregi şi de aceea aşteptă de la noi să ne comportăm ca atare.

„Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin“, spune Pavel „şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Iisus Hristos.“

Gândiţi-vă cât de mult este influenţată starea fizică a organismului de sentimente. Stressul creşte tensiunea arterială. Teama şi frica provoacă ceea ce am putea numi politicos disfuncţii ale aparatului gastro-intestinal. Mânia reprimată şi amărăciunea pot scădea rezistenţa la infecţii, chiar la unele forme de cancer.

Emoţiile afectează şi latura noastră spirituală, până la a deforma imaginea noastră despre Dumnezeu însuşi, interpretând-o în termenii codependenţei. Interdependenţa între toate nivelele psihicului nostru este motivul pentru care trebuie să construim o fundaţie solidă de integritate emoţională. Numai pe acest fundament putem face afirmaţii pline de forţă, cum ar fi „te iert“, care au ecou până în străfunduri. Iertarea desăvârşită vine numai din partea unei persoane complete.

Exemplul lui Bessie este elocvent ]n acest sens.Bessie nu era genul care să scrie nici liste, nici bileţele. De fapt, ea a pretins că nici nu prea ştie cum să se roage. „Ajutaţi-mă“, a spus. „Cum pot face imposibilul?“ „Hai să zicem că eşti destul de puternică pentru a ridica o greutate de cincizeci de kilograme, dar nepotul tău este în stare să ridice numai douăzeci şi cinci. Poate nepotul tău să ridice cincizeci de kilograme dacă-l ajuţi?“ „Sigur. Dar...?“

Ochii i se luminaseră, dar am continuat. „Dumnezeu se poate descurca cu orice cantitate de iertare. Ce-ar fi să ridici cât poţi, şi să-L laşi pe El să ia restul?“ „Cum?“ „A Mea e răzbunarea“, spune Domnul, „şi Eu voi răsplăti“. Ai mai auzit pasajul înainte. „Nu vreau răzbunare. Pur şi simplu nu pot ierta.“ „Un obstacol în calea iertării este speranţa oricât de vagă de a te răzbuna cândva pe oamenii care te-au nedreptăţit. Să-i faci să plătească.“ „Ei bine, da. Dacă te gândeşti mai bine, e adevărat.“ „Dumnezeu nu vrea ca tu să te ocupi de acest aspect. El Şi-a rezervat Sieşi domeniul respectiv. De acord?“ „De acord.“

„Acum să citim Psalmul 4, versetele 4 şi 5.“ Bessie a deschis Biblia la mijloc şi a căutat pasajul. „Cutremuraţi-vă, şi nu păcătuiţi!“ S-a încruntat. „Mmm. «Aduceţi jertfe neprihănite, şi încredeţi-vă în Domnul».“ A închis cartea „Jertfe. Renunţare.“ Privi în tăcere coperta Bibliei. Faţa i se destinse într-un zâmbet plăcut, care-i şedea atât de bine. „Jertfă. Nu cred că vrea să sacrific vreun miel aici, nu-i aşa?“ „Aşa-i.“ „Numai mânia?“ „Şi amărăciunea, şi ura.“

Ura lui Bessie era prea puţin dispusă să se lase sacrificată, ea s-a luptat cu ferocitate să rămână în viaţă. Cu toate acestea, Bessie a reuşit s-o domine, gândindu-se la o singură persoană o dată şi construind o imagine mentală în care Dumnezeu îl ridica pe omul respectiv deasupra mâniei ei. A iertat cu întreaga fiinţă, tot aşa cum înainte spusese: „Nu pot“, cu întreaga fiinţă.

Te poţi folosi de acelaşi artificiu mental ca şi Bessie – închipuindu-ţi imaginea de care ai nevoie – pentru a ajunge, împreună cu Dumnezeu, la iertarea dorită. Există şi alte căi: imaginează-ţi o întâlnire cu persoana respectivă, scrie o povestire, discută problema cu Dumnezeu. În abisurile cele mai întunecate ale celor mai cumplite suferinţe, când ne vine atât de greu să iertăm, e destul să simţi prezenţa lui Dumnezeu.

Acceptarea şi soluţionarea problemelor merg mână în mână cu iertarea; într-o anumită măsură nici nu pot fi separate. A accepta situaţia înseamnă a accepta lucrurile aşa cum au fost şi cum sunt şi faptul că urmările lor nu sunt ireversibile. A soluţiona problemele înseamnă a contracara efectele negative, nu a da timpul înapoi şi a reface trecutul…

De fapt, putem folosi termenul de soluţie în ambele lui accepţiuni. Şi anume, e vorba de „hotărârile de Anul Nou“: „De acum înainte hotărăsc să...“ Apoi, ne gândim la soluţiile care seamănă cu artificiile folosite de romancieri, de pildă, pentru a duce intriga la bun sfârşit. Astfel vom rezolva satisfăcător conflictul vieţii noastre. În acest moment, soluţiile nu sunt nicidecum definitive.

Această treaptă nu înseamnă atât că am întors maşina şi am luat-o înapoi pe drumul pe care am venit, ci mai degrabă că pur şi simplu am reuşit să schimbăm direcţia maşinii.

Treptele şase-zece ale procesului de vindecare ne vor duce mai departe pe drumul însănătoşirii complete, prin punerea în practică a soluţiilor pe care le vom găsi şi a hotărârilor pe care le vom lua.

Bessie a putut face faţă atât acceptării, cât şi concluziilor. Ele n-au fost o problemă pentru ea. A reuşit să se împace cu trecutul şi nu s-a mai lăsat înrobită de el. Maşina ei era întoarsă, aşa că era gata să treacă în etapa a şasea.

Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți!

Cu Har și Bucurie, Pr. Roșu Radu Liviu, consilier în adicții!