Salariaţii vor avea dosare personale întocmite de angajatori

Angajatorii au obligaţia de a întocmi dosar personal pentru fiecare salariat în parte, dosare pe care trebuie să le prezinte inspectorilor de muncă atunci când le sunt solicitate.

În cazul în care nu îndeplinesc aceste obligaţii, angajatorii sunt pasibili de sancţiuni cuprinse între 5.000 şi 8.000 lei.

Angajatorii sunt obligaţi ca, la solicitarea scrisă a salariaţilor sau a foştilor salariaţi, să le elibereze acestora copii ale documentelor existente în dosarul personal.

Totodată, să le pună la dispoziţie copii din registrul electronic care cuprind înscrierile referitoare la persoana sa şi/sau un document care să ateste activitatea desfăşurată, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate, în termen de cel mult 15 zile de la data solicitării.

Dosarele personale ale salariaţilor trebuie păstrate în condiţii care să asigure securitatea datelor. Angajatorii sunt cei care răspund pentru asigurarea acestor condiţii, dar şi pentru orice prejudiciu produs salariatului, sau oricărei alte persoane fizice sau juridice, prin încălcarea acestor obligaţii.

În situaţia în care, angajatorul, din motive obiective, nu poate elibera documentele solicitate de salariaţi sau foşti salariaţi, se poate adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă, care îi va elibera o adeverinţă cu datele din registrul de evidenţă a salariaţilor, aşa cum a fost completat şi transmis de angajator.

Un dosar personal trebuie să conţină documentele încadrării în muncă, apoi contractul individual de muncă, actele adiţionale referitoare la modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă, acte de studii, dar şi orice alte documente care certifică legalitatea şi corectitudinea completării în registrul de evidenţă a salariaţilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5