George Echim- Zori de amurg

Plecat de mult în oraşul de la poalele Tâmpei, George Echim, originar din Monor, ne trimite în dar cel de-al patrulea volum de versuri intitulat ,, Zori de amurg’’, apărut în Editura Transilvania Expres, Braşov, 2015, după ce a publicat ,, Identitate’’, ,,Împliniri’’ şi ,, Frumoasa cale’’.
De această dată, vocea sa lirică se face auzită în ritmul şi măsura sonetului, poezie cu formă fixă în care se regăsesc toate tonalităţile expresiei şi ale muzicalităţii sufletului. Şi-a ales această formă de exprimare poetică pentru că i se potriveşte de minunune. Ea presupune armonie, echilibru şi sobrietate prin care îşi decantează frumuseţea gândului curat, a sentimentelor sale nobile. Este de fapt o întoarcere la seducţiile tradiţionale ale poeziei cultivate de creatorii acestei specii literare, începând cu Dante şi Petrarca, ilustrate de Leonardo da Vinci, Shakespeare, Baudelaire, Gothe şi pusă în valoare pe ogorul limbii române de Eminescu, Macedonski, Coşbuc, Vasile Voiculescu şi alţii.
Interesul admirabil pentru sonet este dovedit şi de cultura sa istorică, beletristică şi enciclopedică pe care a acumulat-o de-a lungul anilor şi despre care vorbeşte în ,,Cuvânt către cititori despre cum am ajuns să scriu sonete’’, care de fapt reprezintă crezul său literar. Ca un element de noutate, fiecare sonet este însoţit de un motto deosebit de sugestiv din creaţiile celor mai cunoscuţi autori.
Prefaţatorul acestui volum, Constantin Mănuţă, îl citează pe Radu Cârneci, spunând că, ,,sonetul este coroana de aur a poeziei’’, ceea ce pe mine mă determină să adaug că poetulbraşovean sculptează poezia cu dalta cuvântului, îi găseşte sensuri multiple, îi dă fior ce atinge coarda sensibilă a oricărui cititor.
George Echim este un clasic prin excelenţă care ţine la rigorile prozodiei, transmite mesaje emoţionale, modelează sentimente, este un poet reflexiv şi autentic, aflat într-o permanentă căutare de valori. Zbaterile sale au drept ţintă problemele existenţiale. Am reţinut câteva cuvinte cheie din conţinutul acestei poezii în jurul cărora George Echim ţese idei şi sensuri metaforice : bucurie, frumuseţe, fericire, iubire şi speranţă. Dealtfel, structura compoziţională a creaţiei sale este aşezată pe trunchiul sănătos al poeziei clasice în care marile teme ale vieţuirii sunt trecute prin filtrul sufletului său.N-am făcut o selecţie anume şi nici o alcătuire tematică a acestui volum pentru că, el însuşi şi-a structurat sonetele după stilul tradiţional : natura, anotimpurile, poetul şi poezia, trecerea timpului, divinitatea şi rugăciunea, dragostea, iubirea,nostalgia, dorul, etc care de fapt, devin şi motive lirice.
Natura, în poezia lui George Echim este surprinsă uneori static, dar emoţionează : ,, În amorţeală, parcă neclintită,/ Asemuind-o cu o stalactită ;/ Trăiesc un fior fără de măsură.../ Şi mă cutremur de a ei frumuseţe’’ (Emoţii ). Poetul vibrează în faţa peisajului natural şi al anotimpurilor, devenind un nostalgic după primăvara vieţii sale :,, Cu nostalgie-i caut amintirea/ Fiinţei, nefiinţă.... care a plecat,/ Oful din suflet mi l-am eliberat/ Lacrimi mi-au limpezit privirea.../Nimic din ce a fost n-are să piară// Vom reveni în flori la primăvară’’ (La primăvară )
Un buchet valoros de creaţii lirice reflectă crezul său literar, menirea poetului şi dragostea pentru poezie. Demne de reţinut sunt sonetele : Bucurii celeste, Poezia, Voi visa, Alei... de nemurire, Regrete, Licoare sfântă, etc în care se remarcă sensibilitatea omului logodit cu frumuseţea artei cuvântului :,, Iubirea mea cea mare-i poezia/ Plăcerea care mi-a rămas e scrisul/ Dintotdeauna ele au fost visul,/ În care mi-am ascultat simfonia’’ (Bucurie ), sau :,, Statornică iubită-i poezia/ De o slujeşti... cu har şi cu iubire/ ;/ Pentru ea... trebuie să ai simţire,/ Iar ea îţi poate-aduce bucuria... (Poezia ).
Tema iubirii rămâne o constantă în creaţia lui George Echim. El îşi deschide sufletul ca o fereastră şi se mărturiseşte cu emoţie, atunci când vorbeşte despre dragoste : ,,Sunt un sentimental, chiar incurabil ;/ Trăiesc iubirea cu...sinceritate ;/Nu este doar joc...de societate/ Aş vrea să fiu şi-n asta...egalabil’’ (Trăiesc iubirea ) . Alte titluri vin să completeze această sferă a eternului cuvânt numit iubire :Fotografia, Doruri care dor, Bucurie, Hai să ne amintim, Casa iubirii, Când vine iubirea, Recunoştinţă , etc.
George Echim este şi un poet aflat mereu în rugăciune. El crede în puterea ei şi trăieşte bucuria împlinirii prin credinţă :,, Cred în puterea rugăciunii/ Şi mă încred în ea dintotdeauna/ Cu ea am biruit mereu furtuna/ Şi am rămas curat în faţa lumii’ (Puterea rugăciunii ).
Poezia lui George Echim este fluentă muzicală, transparentă şi elegantă. Forţa ei de coeziune constă în meditaţia lirică asupra universului său încărcat de bucurii, dar şi de nelinişti creatoare.