DUS- ÎNTORS

Pagini din jurnalul altuia

ELENA M. CÎMPAN

Citesc în „Jurnalul ...” lui Marin Preda, Ed. Art, Bucureşti, 2014. Cine are urechi de auzit, de citit:
„Zaharia Stancu mi-a povestit că, într-o zi, l-a chemat Gheorghiu- Dej la o cafea şi i-a spus:
- Mă, Stancule, să-ţi povestesc ceva care nu e trecut în nici un document, dar care explică hotărâri şi evenimente din viaţa ţării. Prin 1949, am plecat la Moscova să-l văd pe Stalin. Luasem puterea, şi politică şi economică, şi ne aflam într-o situaţie în care aveam nevoie de un sprijin. Unde să ne ducem în altă parte? Ajuns la Moscova, am fost găzduit într-un hotel special şi mi s-a spus să aştept că voi fi anunţat telefonic de ora şi ziua când Stalin o să-mi dea un semn. M-am aşezat lângă telefon, crezând că în câteva ceasuri voi fi primit. Eram şeful unui stat. Am aşteptat trei zile... După trei zile, sună telefonul.
- Mâine, la ora cutare, poftiţi la tovarăşul Stalin, mi s-a spus.
La ora respectivă, Stalin m-a primit în biroul lui şi m-a întrebat cu multă căldură în glas:
- Ce e, Gheorghe? Ce s-a întâmplat?
- Tovarăşe Stalin, i-am spus, am venit după sprijin. Am luat puterea, dar burghezia, cu cadrele ei, e în picioare, ne pândeşte, se uită la noi cum guvernăm, cum nu ne pricepem, şi râde de noi, de nepriceperea noastră, lansează anecdote despre miniştrii noştri analfabeţi şi domină opinia publică prin toate cozile şi codiţele cu care are legături în toată ierarhia aparatului nostru de partid şi mai ales de stat. Şi, ce e mai rău, stăm prost economic.
(...)
M-am întors la hotel şi am început să aştept. După câteva zile, mă cheamă iar Stalin şi mă duce în faţa unei hărţi a României, în relief, cu toţi munţii şi toate apele.
- Uite, Gheorghe, m-am gândit şi iată ce-ai să faci. În chestiunea politică (şi Stalin pune mâna pe-un băţ şi îl înfige undeva pe Dunăre, pe lângă Cernavodă) cu cadrele burgheziei, care stau şi te pândesc şi râd de tine, faci un canal care să unească Dunărea cu Marea Neagră şi bagi să-l sape toate cadrele astea burgheze. (...) Până termini canalul ăsta, vezi, te întăreşti între timp şi cadrele astea burgheze o să înveţe şi ele acolo cum să se poarte cu proletariatul care conduce destinele poporului. (...) Asta în chestiunea politică. În chestiunea economică, în ce priveşte creşterea preţurilor la produsele alimentare, procedezi în felul următor. Faci o reformă monetară în care schimbi banii şi nu dai voie să se schimbe în banii noi decât un salariu, cel al muncitorului şi funcţionarului. (...) În felul ăsta te mai redresezi. Te mai ajutăm şi noi cu ce putem... (...) Ai grijă, când iei aceste măsuri, să nu provoci disensiuni. Cine nu e de acord, îl convingi de justeţea acestei măsuri; dacă nu înţelege, înseamnă că ai în conducerea partidului deviaţionişti. Ori, după cum ştii şi tu, cunoşti poziţia lui Lenin faţă de tot felul de deviaţionişti din sânul partidului.
Gh. Gh.-Dej a mulţumit, s-a întors acasă şi prima măsură, deschiderea canalului Dunăre- Marea Neagră, s-a produs chiar în acel an. Doi ani mai târziu, în 1952 – în ianuarie – s-a făcut şi reforma monetară. În iunie în acelaşi an, au căzut Ana Pauker, V. Luca şi Teohari Georgescu, ca deviaţionişti... Erau principalii duşmani ai lui Gh. Gh.- Dej, cel care, încă de mic, copil, a declarat că el va ajunge rege. A ajuns mult mai mult decât atât... Căci niciodată un rege nu a avut în mâinile lui concentrată atâta putere...” (vol. 2, pag. 44-45-46).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5