Preot Vasile Beni: Când omul păcătos se întâlnește cu Dumnezeu

Este titlul predicii Duminicii lui Zaheu vameșul în care ni se descrie o întâlnire dintre un om care a făcut păcate și Iisus Hristos care iartă păcatele omului, care se apropie de el și îi cere iertare. Și am putea spune că în fiecare clipă omul se întâlnește cu Dumnezeu sau cu lucrul mâinilor Lui, iar această întâlnire este în folosul omului pentru că primește har, binecuvântare și iertare de păcate. Iar cu Dumnezeu ne putem întâlni în orice loc, atât cei care considerăm că suntem buni sau drepți, cât și cei păcătoși. Duminica 32-a de după Rusalii ne descrie o astfel de întâlnire dintre Iisus Hristos și vameșul Zaheu. De aceea, haideți să ne oprim pentru început la referatul scripturistic.

Textul Evangheliei:  „În vremea aceea, Iisus trecea prin Ierihon. Şi iată un bărbat, cu numele Zaheu, care era mai-marele vameşilor şi era bogat. Şi căuta să vadă cine este, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. Şi, alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân. Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se. Şi văzând, toţi murmurau, zicând că a intrat să se găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut. (Luca 19, 1-10)

Vestea săvârșirii minunii din ținutul Ierihonului, prin care Iisus l-a vindecat pe omul orb, a străbătut cu iuțeala Țara Sfântă. Printre cei care doreau să-l vadă pe omul vindecat ca să se convingă, dar și să-l vadă pe Iisus, care a făcut această minune, era și Zaheu vameșul. Acesta era un om bogat, ba chiar mai mare peste vameși, dar care era mânat de o sete mistuitoare de a-L întâlni pe Iisus, pentru că era neliniștit, dar în acelasi timp convins că Iisus poate să-I redea liniștea sufletească. Evanghelia de astăzi ne înfăţişează un păcătos care s-a întors. Este Zaheu cel mic de stat, care s-a înălţat ca să-L vadă pe Hristos Cel Preaînalt, care s-a curăţit prin pocăinţă ca să-L întâlnească pe Hristos Cel Preacurat.

Întâlnirea dintre Iisus și Zaheu- Evanghelia de astăzi aduce în faţa ochilor noştri sufleteşti modelul Zaheu, mai marele vameşilor din Ierihon, considerat de către concetăţenii săi unul dintre cei mai mari păcătoşi. Acesta, auzind că Iisus trece prin cetate, s-a urcat într-un sicomor ca să-L vadă, pentru că era mic de statură. Iisus însă l-a strigat şi i-a zis: „Zahee, grăbeşte-te şi dă-te jos, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân“. Şi au intrat împreună în casă, spre surprinderea, dar şi dezamăgirea celorlalţi, care ar fi dorit, cu siguranţă, să-L aibă ei oaspete de cinste în casa lor. Domnul a preferat însă să ia masa cu Zaheu şi, dacă în casă împreună cu Iisus a intrat un păcătos dispreţuit, înăuntru a luat naştere modelul Zaheu, pe care Evanghelia de astăzi ni-l oferă tuturor drept pildă! Istoria convertirii lui Zaheu este ca un film în trei etape: întâlnirea păcătosului Zaheu cu Iisus, poposirea lui Iisus în casa lui Zaheu și despărțirea dintre Iisus și cel mântuit.Tot trei sunt lucrurile care ne impresionează în Evanghelia aceasta: atitudinea lui Hristos faţă de Zaheu, pocăinţa acestuia şi mântuirea adusă de Domnul casei lui. Care este atitudinea Domnului faţă de Zaheu? Iisus, înfruntând mentalitatea iudeilor şi neluând în seamă vociferările celor de afară, care-l vedeau pe Zaheu mare păcătos, l-a ales tocmai pe el de gazdă. „Cum? Din întreg Ierihonul, la el S-a găsit să intre?“ Ca oarecând cu femeia păcătoasă, când îl judecau pe Iisus că a îngăduit aceleia să-I spele picioarele, şi ziceau: “Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă“ (Lc. 7, 38). Aşa se vor fi gândit şi cârtitorii din Evanghelia de astăzi. Şi au rămas „afară“… N-au intrat în casă, ca nu cumva să se „spurce”.

Domnul însă ignoră gândurile acestea netrebnice şi egoiste, pentru că, vom vedea cine este până la urmă Zaheu!… Care este atitudinea lui Zaheu? Ce se întâmplă în casă şi care este pocăinţa lui? Zaheu nu rosteşte decât atât: „Doamne, iată, jumătate din averea mea o dau săracilor, şi dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva întorc împătrit“. Ne surprinde faptul că Domnul nu-i spune şi, mai ales, nu-i reproşează nimic lui Zaheu! Nu veţi găsi în Evanghelie nici un fel de reproş din partea lui Hristos, fără numai cinstea pe care i-a făcut intrând în casa lui. Adevărată  înţelepciune dumnezeiască! Un zâmbet plin de înţeles şi Zaheu s-a transformat, ca prin minune, deodată s-a arătat gata să-şi jertfească jumătate din avere. Ba încă, promite să întoarcă, dacă a nedreptăţit pe cineva cu ceva, împătrit.

Zaheu își face un examen al conștiinței Dacă ar trebui să răspundem ce este conștiința, am putea spune că, potrivit învăţăturii creştine, Conștiința e glasul lui Dumnezeu în sufletul credinciosului, care-l îndeamnă la împlinirea legii morale. Este oglinda lui Dumnezeu în om. Oglinda e Hristos, oglinda în care fiecare se vede aşa cum este. Este singura oglinda ce li s-a dat oamenilor ca să se uite şi să se vadă aşa cum sunt. Ea este înscrisă ontologic în noi de către Dumnezeu încă de la naştere, adică este înnăscută în sufletul nostru, ca lege a Sa, ca descoperire a legii morale naturale şi semnul cel mai evident al asemănării noastre cu Dumnezeu şi al iubirii Lui pentru om. Conștiința ne spune dacă faptele pe care le facem sunt bune sau rele. Este un ecran personal, este asemenea unui barometru care ne arată înălțimea spirituală la care ne-am ridicat, ori depresiunea la care ni s-a adâncit sufletul. Conștiința are darul vorbirii, cu toate că nu vorbește public cu voce tare-dar glasul ei răsună în ființa noastră, în inimă, în minte și în suflet. Sfântul Ioan Gură  de Aur ne spune: „conștiința este glasul lui Dumnezeu în inima noastră, e paznicul neadormit care vede și știe toate, nu-l poți intimida, mitui, înșela, e judecătorul cel drept, e cămătarul cel bun, de glasul ei nu poți scăpa, ea se pronunță asupra faptelor noastre dacă sunt bune sau rele”. La ce-i foloseşte omului conştiinţa? Cred că fiecare dintre noi simţim din când în când în sufletul nostru acele mustrări de conştiinţă. Asta se întâmplă şi atunci când am necăjit sau am osândit, sau am smintit pe cineva, sau când ne-a scăpat vreo vorbă de prisos. Se întâmplă şi când trebuia să spunem ceva cu bărbăţie, dar nu am spus din teama de neplăceri, sau, dimpotrivă, când trebuia să tăcem, dar din aprindere nu ne-am ţinut gura. Înainte de săvârşirea oricărei fapte, conştiinţa ne actualizează în memorie legea lui Dumnezeu şi valoarea morală a faptei ce urmează a o îndeplini. Dacă aceasta este potrivit legii dumnezeieşti şi deci bună, ea ne îndeamnă s-o săvârşim, iar dacă este rea ne interzice îndeplinirea ei. În timpul făptuirii, ea ne însoţeşte şi ne relevă fără părtinire dacă am făcut bine sau rău. După săvârşirea faptei, ea ne aduce în adâncul sufletului o bucurie şi o mulţumire deosebită, dacă am urmat binele şi, dimpotrivă, o întristare profundă, ruşine şi remuşcare, dacă am cultivat răul. În cazul săvârşirii unei nedreptăţi sau a unei fapte nelegiuite, conştiinţa strigă cu glas tare, învinuieşte, arată fapta cea rea, ca şi cum ar scrie înaintea ochilor mărimea păcatului omului. Prin urmare, conştiinţa împlineşte un rol sau o funcţiune întreită: înainte de săvârşirea faptei este sfătuitor, în timpul săvârşirii este martor, iar după săvârşire este judecător. În cele din urmă, conştiinţa mai are şi rolul de a aduce necontenit în amintire faptele rele şi de a nu îngădui să dăm uitării ce am săvârşit, descoperindu-ni-le continuu, ca doar aşa să nu mai cultivăm răul. Iar Zaheu acest lucru îl face atunci când Domnul intră în casa sa, își analizează conștiința, recunoaște că a greșit și se căiește.

 Văzându-și faptele rele, Zaheu se hotărește să-și schimbe viața-Cuvântul grecesc pentru pocăinţă, căință sau schimbare este „metanoia.” În sens literal, acesta înseamnă schimbarea minţii, a modului de a cugeta. Cu alte cuvinte, pocăinţa este schimbarea atitudinii, a modului de a gândi, schimbarea omului lăuntric,dar implicit și a vieții. Pocăinţa este revizuirea părerilor omului, este schimbarea vieţii lui. Iar la acest lucru ajunge Zaheu, care privește altfel lucrurile nu doar prin prisma materială, ci din punct de vedere spiritual. Iar dacă ar trebui să răspundem cum poate să aibă ea loc? La fel cum se întâmplă atunci când un om ajunge într-o cameră întunecată, care deodată este luminată de razele soarelui: cât timp a privit camera în întuneric, i se părea într-un anume fel: multe din cele aflate acolo nu le vedea şi nici nu presupunea că se află acolo. Multe lucruri şi le închipuia cu totul altfel de cum erau de fapt. Trebuia să se mişte cu grijă, întrucât nu ştia unde se află obstacolele. Dar iată, camera se luminează, el vede totul limpede şi se mişcă liber. Acelaşi lucru se petrece şi în viaţa duhovnicească. Când suntem cufundaţi în păcate iar mintea noastră este ocupată numai de grijile lumeşti, nu luăm aminte la starea sufletului nostru. Suntem nepăsători la starea noastră lăuntrică şi mergem neîncetat pe o cale greşită, fără să ne dăm seama de asta. Dar atunci când o rază a luminii dumnezeieşti pătrunde în sufletul nostru vedem câtă murdărie avem atunci în noi înşine! Cât neadevăr, câtă minciună! Cât de dezgustătoare ne vor apărea atunci multe gesturi ale noastre, pe care ni le închipuisem că sunt strălucite! Vom înţelege limpede că mergem pe căi greşite. Şi vom înţelege clar care-i calea cea bună. Iar acest lucru ni-l arată sau ne îndeamnă să-l învățăm de la Zaheu, care vede și constată că adevărata bogăție este de a asculta și a pune în practică ceea ce ne îndeamnă Mântuitorul: „ce-i folosește omului dacă va câștiga lumea toată și își va pierde sufletul său sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său”?

 Ca mesaj la această Evanghelie –Să căutăm să ne întâlnim cât mai des cu Dumnezeu, pentru că această întâlnire ne aduce schimbare în viața noastră, har,  pace, binecuvântare, iertare de păcate și mântuire casei noastre.

Amin!