O lacrimă pentru Menuț

         Mai tânărul nostru coleg, Menuț Maximinian, trece prin momente deosebit de grele, tatăl său, Vasile Maximinian, a plecat pe calea fără de întoarcere, acolo unde Domnul îi va hotărî soarta.

Dincolo de lacrimi și durere, Creștinismul ne învață că moartea nu este ultima realitate a omului pe pământ, moartea este o taină și un prag care trebuie să-l trecem fiecare, pentru a intra în sensul deplin al existenței, moartea păstrează și un sens bun, pentru că prin ea Mântuitorul ne duce la comuniunea cu Dumnezeu.

Tatăl lui Menuț a murit doar cu trupul, sufletul nu cunoaște moartea pentru că sufletul s-a bucurat încă de pe pământ de căldura, de suflarea dumnezeiască, Dumnezeu făcându-l pe om persoană, în relație veșnică cu El. Iubirea lui Dumnezeu este neîntreruptă, curge permanent spre noi, atunci neîntreruptă este și existența persoanelor spre care curge această iubire. Creștinismul ne învață că moartea trupului înseamnă o trecere, o ieșire din viața pământească și o intrare în altceva, în viața veșnică.

         Să ne rugăm pentru tatăl lui Menuț, pentru că rugăciunea mult poate, ea este relația de unire a sufletului omului cu Dumnezeu, Creatorul nostru. Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru cel care ne-a părăsit, să ne rugăm lui Dumnezeu să aibă milă de dânsul,  să-l ierte și să-l așeze acolo unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, acolo în lumina fără de sfârșit. Lui Menuț și familiei îndoliate, Dumnezeu să le dea putere pentru a controla aceste clipe dramatice.

                   Cu smerenie, Dan Popescu