O monografie folclorică a comunei Ilva Mare

,,Lucrarea...îşi propune o incursiune în folclorul obiceiurilor din Ilva Mare.”

( Ana Berengea)

Se editează tot mai multe cărţi despre folclor, despre cultura populară, cum îi place criticului literar Andrei Moldovan, să ne spună.

Harnici şi pasionaţi învăţători şi profesori din mediul rural îşi finalizează lucrările de licenţă, de gradul I sau de doctorat, în studii despre folclorul localităţilor în care ei funcţionează ca slujitori ai şcolii. Acesta este şi cazul profesoarei de limba şi literatura română Ana Berengea din Ilva Mare, care ne propune ,,o incursiune în folclorul obiceiurilor din Ilva Mare”, în volumul ,,Ilva Mare- plai cu dor” ( Editura NAPOCA STAR, Cluj, 2009).

De 32 de ani, profesoară în această localitate, Ana Berengea provine din interiorul spiritualităţii folclorice, atât familial, cât şi ca participant direct şi de multe ori, ,,provocator” al unor manifestări folclorice. Acesta este avantajul ei, dar şi responsabilitatea pe care şi-o asumă, pe care o onorează cu pasiune şi cu onestitate.

Lucrarea dânsei are caracter monografic, iar folclorul consătenilor ilveni este analizat într-un context mai amplu, al unei zone spirituale influenţată ,,atât de grănicerii năsăudeni, cât şi de fraţii lor bucovineni”. De aceea sunt sesizate obiceiurile împrumutate, ca de exemplu teatrul folcloric ,,Banda Jianului”

Autoarea evidenţiază, de câte ori este cazul, notele specifice ale folclorului din Ilva Mare, notează cu tristeţe dispariţia unor tradiţii şi obiceiuri: ,,chiar dacă nu toate obiceiurile se mai păstrează”.

După o sumară prezentare geografică a localităţii, urmată de un ,,scurt istoric”, sunt consemnate unele aspecte etnografice referitoare la locuinţa ţărănească, la îndeletnicirile sătenilor, la gospodăria acestora, la meşteşugurile şi instalaţiile născocite de ei. Se descrie portul popular ilvean, care este ,,suplu, cu ornamentaţii specifice, nuanţe şi croiuri diferite faţă de localităţile vecine. Culoarea ornamentelor şi cusăturilor, exprimată în general în roşu nuanţat, portocaliu şi albastru, întregite de negru, pentru cei mai în vârstă, exprimă caracterul deschis şi primitor al ilveanului, precum şi cumpătarea”. Se creionează şi un portret colectiv al ilvenilor, oameni ,,în mare parte de statură mijlocie, bine făcuţi, cu faţa rotundă şi deschisă, înfrăţiţi cu locurile pe care trăiesc din moşi strămoşi, sunt harnici la muncă şi păstrători ai datinilor din bătrâni dar şi receptivi la nou”.

Acestui portret i se adaugă mândria de a aparţine unui spaţiu de unde a plecat Ştefan Creangă, strămoşul ,,după mamă al scriitorului humuleştean” ( conform cercetărilor lui Teodor Tanco). În Ilva Mare a poposit de mai multe ori romancierul Liviu Rebreanu. De aici el a cules subiectul primei sale nuvele ,,Codrea” şi a dramei ,,Osânda”.

După o ,,privire generală”( capitolul IV ) asupra folclorului din Ilva Mare sunt prezentate ,,obiceiurile vieţii de familie”, datinile legate de naştere, botez, nuntă şi înmormântare, ultimele două constituind partea cea mai valoroasă a studiului.

Sunt evidenţiate numeroase credinţe, superstiţii, obiceiuri aparţinând unui fond arhaic precreştin, ele conveţuind cu cele influenţate de viaţa religioasă a locuitorilor.

Detaliat este descrisă nunta, implicarea comunităţii în desfăşurarea ei : ,,Scena pe care se desfăşoară spectacolul nunţii este satul, personajele care iau parte sunt oamenii lui”.

Interesant este fondul mitic al morţii, prevestirea ei prin ,,semne”, pe care doar iniţiatul le poate interpreta. Tragice sunt bocetele şi ,,verşurile diacului”. Înmormântarea tinerilor ,,nelumiţi” împrumută în ceremonialul său şi aspecte nupţiale.

,,Obiceiurile calendaristice” conţin tradiţii, creaţii folcorice dedicate sărbătorilor de iarnă şi sărbătorilor religioase ale anului.

Inedite sunt ,,berile tinerilor”, petreceri cu bere de casă, desfăşurate între Crăciun şi Bobotează, ,,îngroparea vechiului an” etc. Şezătoarea stimulează şi practicile magice: sâta, torsul pe la spate, plimbatul lanţului şi al cociorbei etc.

Ieşirea la plug este însoţită şi ea de ritualuri magice. Boii sunt afumaţi cu tămâie şi stropiţi cu apă ,,neîncepută” din părău.

Un soi de ,,operetă”folclorică este obiceiul cununii. Toate speciile folclorice analizate sunt exemplificate prin creaţii populare culese de la faţa locului. O menţiune specială merită cele două variante ale ,,Mioriţei”, sub formă de colindă : ..Trei păcurărei”, ,,Tri păcurărei”.

O bogată şi serioasă bibliografie completează această lucrare, născută dintr-o mare iubire pentru un spaţiu rural metaforizat prin sintagma ,,plai cu dor”, pentru locuitorii în mijlocul cărora Ana Berengea a profesat atâţia ani nobila misiune didactică, deşi ea este originară din Rodna Veche.