Părintele Vasile Beni: Prin colind nu vestim doar Nașterea Domnului, ci mărturisim că Dumnezeu S-a coborât în lume ca să ne învețe ce este iubirea, smerenia și apropierea dintre oameni

Dragii și bunii noștri credincioși!

        Una dintre cele mai frumoase și așteptate sărbători, mai ales de cei mici, este Crăciunul. Referitor la această sărbătoare mitropolitul nostru Andrei spune: „E vremea colindelor, e vremea bucuriilor. Cei mari fac bucurii celor mici, cei mici fac bucurii celor mari: „Atunci când colindați sunteți misionari ai Domnului nostru Iisus Hristos. Și prin colinde spuneți la toată lumea că într-un anumit moment, Domnul Iisus Hristos a despicat istoria în două. Iar Hristos a venit „Să se nască şi să crească /  Să ne mântuiască”. 

  Colindul este Evanghelia cântată a neamului nostru. Colindătorii sunt vestitorii luminii. Așa cum îngerii au vestit păstorilor Nașterea Mântuitorului, tot așa copiii, tinerii și bătrânii vestesc din poartă în poartă: „Hristos Se naște! Slăviți-L!”

         Și, fiecare dintre noi suntem chemați să fim colindători. Nu doar cei cu voce frumoasă, nu doar cetele din sat — ci fiecare om care împarte o vorbă bună, o pâine caldă, o mângâiere sau o iertare. Colindul nu se cântă doar cu buzele — se cântă cu inima și cu fapta. Și pentru a înțelege mai adânc ce este colindul adevărat, haideți să citim o pildă:

      Pilda colindului de la poarta mamei. Într-un sat de munte trăia o mamă bătrână, singură, într-o căsuță mică. Copiii ei plecaseră în lume — unul la oraș, altul peste hotare. În fiecare Ajun, mama mătura prispa, ștergea icoanele și aprindea candela, șoptind: Poate în seara asta vor veni și copiii mei…

      Primea colindători din sat, le dădea mere și colăcei, dar ochii ei rămâneau mereu ațintiți spre drum. Într-o seară, când aproape miezul nopții se lăsase peste sat și ninsoarea se cernea liniștit, femeia a auzit pași cunoscuți. În poartă stăteau cei trei fii ai ei. Nu aveau costume, nu aduceau daruri — doar glasuri tremurate și dor mult.

     Au început încet să cânte: „O, ce veste minunată…” Mama a ieșit plângând și i-a strâns în brațe: — Ăsta nu-i colind… ăsta-i Raiul venit acasă. Atunci au înțeles toți că adevăratul colind nu e doar cântecul rostit, ci întoarcerea — întoarcerea la părinți, la credință, la rădăcini, la dragostea care te așteaptă fără să te întrebe unde ai fost. Casa în care te așteaptă mama este primul altar. Iar întoarcerea acasă este cel mai frumos colind.

    Ce mesaj ne transmit colindele. Colindele nu sunt simple cântece de sezon. Ele sunt rugăciuni cântate, mărturisiri de credință și lecții de viață transmise din străbuni până azi. Prin ele, poporul nostru nu doar vestește Nașterea Domnului, ci dă mai departe adevăruri adânci despre Dumnezeu și despre om.

1. Mesajul bucuriei mântuirii. Colindele vestesc: „Hristos S-a născut pentru noi!” Nu e doar o întâmplare din trecut, ci o veste vie că Dumnezeu Se apropie de fiecare om, coboară în lumea noastră ca să ne mântuiască, să ne ierte și să ne dea speranță.

2. Mesajul speranței. Atunci când colindăm, spunem lumii că nu suntem singuri, nu suntem uitați, întunericul nu are ultimul cuvânt. Pruncul din iesle e semnul că lumina poate răsări chiar și în cea mai mare sărăcie, durere sau singurătate.

3. Mesajul smereniei. Colindele ne amintesc că Dumnezeu nu vine în palate, ci într-o iesle, printre oameni simpli.
Prin asta ne învață că adevărata mărire este smerenia, puterea stă în dragoste, bogăția adevărată este bunătatea inimii.

4. Mesajul iubirii dintre oameni. Colindatul unește copii cu părinți, vecini cu vecini, tineri cu bătrâni, sate întregi în sărbătoare. Colindele ne spun: „Nu vă izolați unii de alții. Deschideți poarta, deschideți inima”.  Ele sunt invitație la iertare, la dăruire și la pace.

5. Mesajul întoarcerii. Colindele sunt strigăt de întoarcere la familie, la părinți, la rădăcini, la credință, la Dumnezeu. Ele ne cheamă să ne adunăm din risipiri și să ne reamintim că acasă nu este doar un loc, ci o stare de iubire și apartenență.

6. Mesajul responsabilității. Colindele ne spun că avem o datorie să le păstrăm, să le învățăm, să le transmitem copiilor. Un neam care-și pierde colindele își pierde glasul credinței. Un copil care învață un colind nu învață doar un cântec — învață o moștenire de suflet.

   De aceea colindele trebuie învățate, trăite și transmise din generație în generație. Nu doar ca tradiție folclorică, ci ca lecție de suflet. Un copil care învață un colind învață, de fapt, o rugăciune. Un tânăr care merge cu colindul învață să dăruiască lumină. Un bătrân care deschide poarta colindătorilor retrăiește nădejdea copilăriei.

    Atâta timp cât în casele noastre se vor mai auzi colinde,
atâta timp cât copiii vor merge la porți vestind Nașterea Domnului,
credința nu va muri, iar neamul nostru nu-și va pierde sufletul.

    Să fim, așadar, colindători toată viața prin bunătate, prin credință, prin întoarcerea unii la alții și la Dumnezeu. Și din generație în generație, colindul va rămâne viu, lumina va birui întunericul, iar Hristos va fi bine primit în inimile noastre.

Vă dorim sărbători binecuvântate cu multă sănătate! Amin!

Pr. Vasile Beni