Pe după casa nănașului

     În dicționar, cuvântul „impresie” are o seamă de explicații, precum: urmă, întipărire lăsată de un obiect asupra altuia etc. Mă opresc aici, căci mă voi referi la o persoană, la președintele mult chinuitei Ucraine, Volodimir Zelenski, care ne-a învrednicit recent cu o drumeție la București.

     În ce mă privește, nu am trăit impresii noi, ci mi s-au confirmat cele acumulate deja, căci avem parte de informații și opinii zilnice, de când ticăloșii de la Moskova au început măcelul asupra Ucrainei. Deci, mi s-au confirmat. Dar mi s-au și nuanțat impresiile despre calitatea dialogului public pe care îl practică Zelenski, adesea presărat cu răspunsuri evazive, de genul celor despre care un unchi de la Dumbrăvița zicea: „O vorbit ca după casa nănașului”. De altfel, o confirmă chiar și vestimentația, de un stil unic pe planetă, pentru un șef de țară: Nu tu, costum, nu tu cravată sau papion, ci parcă abia a ieșit din sala de sport după un meci de handbal; nu o dată, m-am întrebat, văzându-l pe micul ecran, dacă are desuuri deasupra ori sub cureaua de la pantaloni.

     Deja se știe, prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, a propus președintelui musafir ca autoritățile ucrainiene să recunoască, în cel mai scurt timp, inexistența așa-numitei „limbi moldovenești”. Cel solicitat a răspuns că în vreo două săptămâni vor discuta la Kiev această problemă.

     Eu mă îndoiesc. În câteva rânduri am străbătut și am poposit în ținuturile românești cadorisite de mârșavul Stalin Ucrainei: Transcarpatia (zona Maramureșului de Nord, deci dincolo de granița noastră actuală), Cernăuțiul (al doilea oraș ca mărime, după Chișinău), ținutul Herța (unde se vorbește o impecabilă limbă românească) și zona Odessa (întemeiată de români basarabeni). Dacă moroșenii noștri sunt încrâncenați și își apără școlile cu predare în limba română și au publicații în limba lui Eminescu, la Cernăuți, cât e de mare și modern (de pe vremea monarhiei austriece), nu găsești, în localuri, instituții publice, în școli, în piața orașului, în publicații, o vocabulă românească; iar la o cafea ai noștri vorbesc în șoaptă. Câteva grupări de români, cu care am stat de vorbă, îmi spuneau că fac mereu cereri de înlesnire culturală în limba română. Dar reacția e asemeni răspunsului de acum, de la București, al lui Zelenski (doar că, probabil, în guvernul ucrainean se poartă, totuși, cravată).

     Românii din Țară însă nu sunt ranchiunoși etnic (e drept, cu o singură și veche excepție...), de la omul simplu până la guvernanți. Se știe: refugiații ucrainieni au fost primiți cu bunăvoie și duioșie adesea, li s-au asigurat cazare, hrană, chiar bani, s-au alcătuit clase speciale pentru copiii lor, tratament medical gratuit.

     Se consideră că un astfel de tratament e creștinesc, civilizat.

                                                      Cornel Cotuțiu