Prof. de limba germană Costelia-Lenuța Minuț, de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Bistrița, la programul internațional al Academiei pentru Formarea Cadrelor Didactice din Dillingen

În această vară,  doamna profesoară Costelia-Lenuța Minuț, cadru didactic la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” din Bistrița, a participat la un program internațional de formare dedicat profesorilor de limba germană ca limbă străină (DaF), desfășurat la renumita Academie pentru Formarea Cadrelor Didactice din Dillingen – cea mai veche instituție de acest fel din Bavaria.

Evenimentul a reunit participanți din Croația, Cehia, Slovenia, Slovacia și România, oferind un context ideal pentru schimburi interculturale și colaborări profesionale. „Am reprezentat România cu bucurie și deschidere, într-un spațiu educațional unde inovația și tradiția se împletesc armonios”, a declarat doamna profesoara.

 Educație digitală și inteligență artificială în slujba învățării moderne

O temă centrală a formării a fost integrarea tehnologiei digitale și a inteligenței artificiale în predarea limbilor străine. Participanții au explorat aplicații educaționale moderne, precum Puppet pals, care le-au permis să creeze scenarii interactive pentru dezvoltarea exprimării orale. Atelierul „Spațiul de învățare al viitorului” a evidențiat potențialul educației personalizate, asistate digital, așa cum se practică deja în școlile bavareze unde elevii dispun de iPad-uri, iar profesorii dezvoltă materiale proprii cu sprijinul IA.

„Abordarea colaborativă și deschiderea către inovație m-au inspirat profund. Am descoperit cât de eficient poate fi un sistem care valorifică resursele digitale și munca în echipă între profesori”, a subliniat doamna profesoara din Bistrița.

 Cultură, istorie și inspirație feminină în inima Bavariei

Programul a inclus și activități culturale relevante, precum un tur ghidat în München, unde participanții au descoperit poveștile femeilor care au marcat istoria orașului: de la artiste și fotografe, până la savante și principese. Vizita la Palatul Residenz, Primăria cu celebrul Glockenspiel sau parcul Nymphenburg a oferit un cadru ideal pentru reflecție și învățare informală.

 Imersiune practică în sistemul educațional bavarez

Un alt moment valoros a fost vizita la colegiul Albert-Ernst din Oettingen, unde profesorii oaspeți au asistat la ore de curs și a interacționat cu profesori locali. „Această experiență practică mi-a oferit o perspectivă clară asupra organizării eficiente a activităților didactice din Bavaria și a accentului pus pe motivația elevului”, a declarat aceasta.

În timpul orelor, elevilor le este permis să învețe în mod flexibil, în funcție de specificul materiei și al lecției, lucrând în grupe sau individual, în diferite spații special amenajate în școală. Aceștia folosesc iPad-uri pentru activități interactive, cercetare și exerciții personalizate. Modelul oferă elevilor un anumit grad de autonomie asupra propriului proces de învățare, încurajându-i să își asume responsabilitatea și să lucreze într-un ritm adaptat nevoilor lor. Această abordare modernă reflectă în mod concret principiile unei educații centrate pe elev.

Turul în orașul medieval Nördlingen a completat formarea cu exemple concrete de integrare a elementelor de civilizație germană în lecțiile de limba străină.

O experiență cu ecou în viitorul profesional

Sesiunea de încheiere a programului a adus împreună idei, reflecții și propuneri de bune practici, într-un spirit de colaborare autentică. Profesoara  Costelia Minuț revine în Bistrița cu un bagaj profesional valoros și o motivație reînnoită: „Această formare m-a îmbogățit nu doar ca profesor, ci și ca om. Vin acasă cu idei noi, mai încrezătoare în misiunea mea educativă și cu un orizont intercultural extins.”

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5