Scriitorul GELU VLAȘIN și romanul său „TRANZBORDARE” au sosit la Năsăud

După un drum lung de două săptămâni, așteptarea a luat sfârșit. După vreo zece opriri în mijlocul iubitorilor de literatură din București, Cluj-Napoca, Baia Mare și Bistrița, romanul „TRASBORDARE” al scriitorului GELU VLAȘIN a sosit și la Năsăud. Deși despre desfășurarea lansărilor de carte din orașele amintite avem puține date, este suficient să precizăm că aproape toate cărțile din primul lot s-au „topit” ca prin farmec, noi, cei de la Năsăud, vom aștepta nerăbdători sosirea următorului lot de cărți de la Editura pentru Artă și Literatură. Cu detalii despre cele două întâlniri dintre autor, cartea sa și iubitorii de literatură de la Colegiul George Coșbuc și de la Muzeul Grăniceresc Năsăud, voi reveni spre sfârșitul articolului.

Și totuși, cine este GELU VLAȘIN?

Deși intrat în galeria marilor scriitori contemporani, care nu mai au nevoie de nicio prezentare, mă simt obligat să vin cu câteva date de referință din biografia maestrului scrisului năsăudean. Gelu Vlașin s-a născut la Telciu și a debutat în revista „România literară” în anul 1999 cu o prezentare făcută de Nicolae Manolescu. Apoi publică imediat volumul de versuri „Tratat la psihiatrie”, carte tradusă și publicată în 17 țări. Este autor a 23 de cărți, laureat la diverse concursuri și festivaluri de literatură, membru al ACE (Asociația Scriitorilor din Spania), USR (Uniunea Scriitorilor din România), PEN – PEN CLUB Filiala România, ASB (Asociația Scriitorilor din București). În anul 2012 a fost decorat de către Președintele României cu Ordinul „Meritul Cultural în Grad de Cavaler”... Acestea sunt doar câteva repere din activitatea unui scriitor cu care ne mândrim și care reprezintă cu cinste Țara Năsăudului.

Un apreciat om de cultură a scris pe coperta cărții că „Transbordare este un loc care nu figurează pe nicio hartă din lume.” Această sintagmă s-a răspândit cam peste tot în rândurile celor care au  participat în acest ultim timp la „Fenomenul TRANSBORDARE” a lui Gelu Vlașin. Acest lucru este valabil pe deplin doar pentru cei care se referă efectiv doar la lumea nouă creată în această carte.

Dar noi, cei din zona Năsăudului, știm că există un loc drag inimii autorului de unde s-a pornit tăvălugul întregii povești care a fost destăinuită în ultimele zile iubitorilor de literatură din sudul până în nordul țării.

            Să începem cu începutul...

Termenul TRANSBORDARE este un termen tehnic, care înseamnă mutarea unor mărfuri de pe un mijloc de transport în altul, cel mai des fiind utilizat la calea ferată. Fiindcă aceasta este profesia mea de bază, am încercat să scotocesc puțin în memoria timpului acestor locuri.

Timp de câteva decenii după construirea liniei Salva – Vișeu, câteva sute de oameni ai locului își câștigau baza existenței dintr-un acest loc de muncă numit TELCIU-TRANSBORDARE. În acest loc, deasupra satului Telciu, s-a înființat acum 60 de ani un mic triaj cu scopul de a aranja vagoanele în trenurile de marfă în ordinea destinațiilor, o mică gară cu două linii de câteva sute de metri fiecare. Mai funcționa și o cale ferată îngustă care pornea din gara Transbordare, se continua prin zona actualei piețe din Telciu, trecea pe sub podul trenului și continua până sus pe Telcișor. Mai lucrau și aici o mulțime de oameni care aduceau lemne și le încărcau pe trenurile de marfă. Această mică stație de cale ferată nu a avut viață prea lungă, doar până la apariția triajelor de cale ferată, iar din ea a rămas doar amintirea numelui de TRANSBORDARE.

Această activitate economică a murit... A rămas doar o filă din amintirea bătrânilor ceferiști sau simpli muncitori, câți au mai rămas în viață, sau a nepoților acestora, a celor care de acolo au câștigat o bucată de pâine.

Și, vine Gelu Vlașin după mai bine de cincizeci de ani și dă viață acestei denumiri.

Mai întâi, „sfințește” acest loc după vorba veche: „omul sfințește locul”, și creează o minunată oază de viață, cu o casă superbă, o gospodărie, o fermă deosebită... și în mijlocul acestui loc reînviat așază o frumoasă familie și care cu siguranță va îmbogăți acest minunat loc cu multe generații de acum înainte. Aș asemăna această aventură a lui Gelu Vlașin cu aventura temerarilor exploratori ai Vestului Sălbatic.

Dar povestea nu se oprește aici. Umple acest minunat loc cu viață, muzică, farmec și poezie...

Din acest loc mirific făcut de mâna unui om, a unei familii deosebite, izvorăște noua lume construită de autor sub numele de TRANSBORDARE.

Să revenim acum la miezul acestei comori literare, care poate fi o bază de pornire chiar și pentru cei mai în vârstă; dacă totuși vine mult prea târziu pentru o corectare a cursului vieții, atunci, în mod sigur, vine pentru o analiză profundă a unei vieți pecare am trăit-o fără un fir interior călăuzitor, bazându-ne doar pe voia destinului.

Deși, aparent, cartea tratează o singură problemă existențială majoră, aceea a unei metode de evadare din lumea distrusă și compromisă într-o lume nouă, capitolele din care este compusă alcătuiesc o adevărată enciclopedie. Rând pe rând întâlnim analize profunde ale societății, ale politicului, ale noii ordini mondiale, apoi elemente de dezvoltare personală, de artă plastică, chiar și de legende locale, apoi, de educare și stăpânire a pornirilor sentimentale, analize psihologice și, nu în ultimul rând, îndemnuri spre cunoaștere, spre lectură, spre autoeducare fără o constrângere exterioară.

De la început găsești constatări care sunt adevărate legi nescrise și te întrebi cum de nu le-ai descoperit încă:

„... de-a lungul timpului... vezi cum oameni valoroși ajungeau marginalizați, transformați fie în epave, fie în umbre reci și dure, după ce sistemul îi strivise.”   

„Rămâi rănit și dezorientat, într-o lume care pare frumoasă la suprafață, dar e plină de defecte și capcane.”

„De multe ori, diferența între un om bun și unul distrus era de un singur pas greșit.”

„Poate că doar cine a cunoscut durerea profundă poate învăța să privească cu adevărat în jur, să iasă din carapacea propriului ego și să simtă cu adevărat viața.”

Descrierea societății actuale plină de vicii, o lume a hazardului, a imposturii:

Eroul povestirii „Trăia într-o societate în care oameni fără pregătire și fără caracter erau ridicați în slăvi, în timp ce majoritatea oamenilor trăiau în sărăcie și frustrare, lipsiți de șanse reale.”

„Orașul în care trăia era prea mare ca să-i aducă liniște, dar prea mic ca să-i cuprindă suferința.”

Amestecul de stări psihologice, dintre deznădejde și mângâierea sufletească a amintirilor ca un refugiu: „Și totuși, copilăria lui fusese minunată.”

Despre exodul românilor:

„În jurul lui, colegii își făceau bagajele și plecau. Mulți lăsau în urmă copii, familii, tot ce aveau. Se năștea o generație de copii crescuți de bunici, de rude sau, mai rău, de nimeni.”

Și astfel apar „copiii fără copilărie”:

„Una dintre aceste variante consta în delegarea de responsabilități pentru copiii mai mari. Aceștia deveneau la un moment dat un fel de sclavi moderni în propria casă, privați de multe libertăți individuale dar, cel mai grav, privați chiar de copilărie și adolescență.”

Distanța dintre generații:

„Părinții habar n-aveau de complexitatea vieții de internat, ei trăiseră în cu totul altă epocă, în care standardele erau complet diferite. De aici, probabil, proveneau și distanțările și lipsa de comunicare și înstrăinarea dintre părinți și copii.”

Descrierea efectelor consumului de droguri (Dante):

„Ajuns în baie se uită în oglindă și constată că avea o frumusețe de cucui care, culmea, nu-i provoca niciun disconfort, niciun fel de durere. Pe chip avea un rânjet tâmp, un fel de râs perpetuu pe care nu și-l putea stăpâni deloc iar ochii păreau injectați, cu pupilele mărite, plus o stare de euforie în crescendo. Abia acum realiza faptul că acesta era marele efect.”

            Sau:Experiența nefericită de viață a Clarei cu Serafim.

Viața dezordonată a tinerilor subjugați de tehnologie:

„Trăiește-ți clipa este azi nu doar un simplu slogan, ci chiar un mod de viață. Nu te mai interesează nimic altceva, nici lecturi, nici filme, nici problemele celorlalți care sunt chiar lângă tine, pot fi chiar aproapele tău și pe care ai putea să-l ajuți doar cu o simplă vorbă, cu un singur cuvânt de încurajare. Însă am devenit surzi și muți, suntem sclavii tehnologiei și ai mass-mediei care ne devorează timpii într-un mod atât de inutil încât nici nu ne putem imagina. Butonăm la greu ore-n șir, fără noimă, de pe Facebook pe Instagram și apoi de pe TikTok pe SnapChat și Whatsapp. Nu avem filtre, nu avem agendă, nu avem un program de căutare, căutăm pur si simplu aiurea, fără noimă, fără să știm de ce și încotro ne îndreptăm. Mulți dintre noi am devenit maniaci, obsedați de telefoanele mobile, subjugați total de jocurile video și de aplicațiile care se succed cu nemiluita prin fața ochilor noștri, precum ploaia de meteoriți prin fața Universului.”

Un capitol cu cea mai profundă analiză combinată: socială - filozofică -  psihologică este: Despre limită și limitare:

„ ... lumea se transformase într-un spectacol grotesc, unde superficialul primează, unde cei incomozi sunt eliminați, unde adevărul este o monedă falsă, ușor de manipulat.”

„ ... oamenii trăiesc adesea ca niște plante cățărătoare, agățându-se de umbre, de prejudecăți și de relații disfuncționale.”

„Nu ne alegem viața, dar putem alege cum o trăim. Nu decidem să fim oameni, dar putem decide să devenim oameni în cel mai profund sens al cuvântului.”

            După episodul trăit zilele acestea cu dezvăluirile din presă care cutremură societatea și lumea politică cu problemele din justiție, deși am terminat lectura cărții acum o săptămână, am fugit din nou la capitolul „Despre limită și limitare” și am constatat că majoritatea analiștilor au ajuns astăzi la concluzia pe care Gelu Vlașin a scris-o în carte cu ceva timp mai înainte: „Aproape că nu mai exista pic de discernământ, era o luptă teribilă pentru demascarea tuturor, chiar și a celor care aveau poate o singură pată, punerea lor la zid, denigrarea lor, scoaterea lor în tușa marginalului, însă, cum nimeni n-avea vreo idee că totul este manipulabil,...”

Autorul este un bun cunoscător al regulilor de construcție, stabilitate și durabilitate a democrației:

Cunoașteți toți celebrul citat al lui John Stuart Mill: „Libertatea ta se termină acolo unde începe libertatea celuilalt.”

Uite ce am găsit în această carte:

„Diferența dintre limită și limitare devenea esențială. Limita era un reper, o formă de echilibru, de contur necesar. Limitarea, în schimb, era o formă de constrângere, de tăiere a aripilor. A început să vadă cum libertatea nu înseamnă lipsa totală a constrângerilor, ci capacitatea de a acționa conștient în ciuda acestora. Libertatea nu era o stare absolută, ci una profund umană, care cere înțelegere, responsabilitate și asumare. O libertate trăită, nu doar gândită, o libertate cu rădăcini în real și aripi spre ideal.”

Am spus mai înainte că această carte este o adevărată enciclopedie și găsim toate elementele care să susțină acest lucru:

            Despre anatomia creierului:

„Anumiți cercetători consideră că partea dreaptă și stângă a scoarței cerebrale sunt specializate în diferite activități. Partea dreaptă este responsabilă de lucrurile abstracte, cum sunt culorile, formele și muzica. Partea stângă se ocupă de matematică și vorbire și este partea analitică.”

Despre șansa tineretului de adaptare rapidă la evoluțiile tehnologiei:

„Viteza cu care avansa tehnologia devenise atât de mare, încât prea puțină lume adultă mai putea ține pasul cu ea, singurii cu adevărat ancorați în această nouă realitate erau tinerii, adolescenții și mai ales copiii, care parcă se născuseră cu abilități noi, nemaiîntâlnite până atunci, însă suficient de puternice încât să facă față acestor provocări tehnologice ieșite din comun.”

„Viteza cu care avansa tehnologia devenise atât de mare, încât prea puțină lume adultă mai putea ține pasul cu ea, singurii cu adevărat ancorați în această nouă realitate erau tinerii, adolescenții și mai ales copiii, care parcă se născuseră cu abilități noi, nemaiîntâlnite până atunci, însă suficient de puternice încât să facă față acestor provocări tehnologice ieșite din comun.”

Despre artă:

„Muzeul del Prado din Madrid. La subsol, cumva ascunsă de privirile muritorilor de rând, însă extrem de căutată de cunoscători, se afla o micuță colecție Goya – pinturas negras (picturile negre)... Aceste picturi aveau să-l șocheze pur și simplu printr-o imagistică înfiorătoare, violență, cu nuanțele sumbre așezate pe pânză special pentru a prefigura simbolistica morții, cu personaje desprinse parcă direct din Infern.”

Despre invitație la lectură:

„Totul pornise de la o carte: „Povestiri despre om” de Constantin Noica. O lectură grea, filozofică, dar care îl marcase profund. Era elev când o citise prima dată.” Îndemnul la lectură continuă cu: „Insuportabila ușurătate a ființei” de Milan Kundera, sau  „Romanul adolescentului miop” de Mircea  Eliade.

Analizând din punct de vedere al tehnicii literare, autorul folosește o gamă inepuizabilă de mijloace și figuri de stil:

Despre mijloacele de descriere, de observare a mediului înconjurător, insistența spre amănunte:

„Încă din copilărie, pe Podirei, când se îndrepta alene spre căsuța bunicii Pălage, învățase să acorde atenție detaliilor. Drumul de un sfert de oră devenea deseori o plimbare de două ore, presărată cu observații minuțioase: insecte bizare, pietre neobișnuite așezate geometric la marginea pădurii, nori care își schimbau forma ca niște ființe magice, figuri desenate de vânt în firele de iarbă.”

Sau: „Un fluture într-un zbor delicat, o floare strecurată prin asfaltul unui trotuar, o bunicuță singură zâmbind la fereastră, un copil jucându-se cu un pui de pisică găsit abandonat într-un parc pustiu, zborul fascinant al unui vultur rătăcit printre razele de soare, ...”

Sau. „Ici-colo, la vreo cotitură, un izvoraș neliniștit își croia drum spre eternitate, cu susur numai de el știut, murmur și mângâiere, transparență și lumină. Când ești într-o astfel de dimensiune, ai sentimentul că timpul și spațiul au încremenit pe loc.”

Descrierea cadrului de poveste în care are loc primul sărut:

„Era o minunată seară de primăvară, cu o lună palidă care îmbrățișa aleile cu razele ei sclipitoare și ademenitoare... Greierii veseli dădeau tonul unui concert delicat, păsări încântau auzul cu triluri alambicate și vântul avea o adiere care făcea să-ți tresară toți porii, parcă erau înțeleși că trebuie să creeze o atmosferă sublimă pentru un moment unic.” Când ajungi în acest punct al poveștii nu poți să nu zbori în timp... În câteva  secunde am zburat cu vreo treizeci de ani mai înainte de povestea autorului, am închis ochi și am revăzut filmul... numai că atunci era pe un ger năprasnic cu zăpada scârțiind sub picioare în timp ce conduceam spre casă o fată cu care am fost la o nuntă...

Și se continuă cu descrierea efectului primului sărut:

„Mii de luminițe explodau prin creier și parcă, în acel moment, trupul i se desprinsese de bancă, înălțându-se printre crengile castanului, ...”

Personificarea necuvântătoarelor:

„Pe margine, copacii nu stăteau locului. Se mișcau. Se plimbau ca niște părinți grijulii, observând copiii care se zbenguiau în apă.”

Figuri de stil deosebite:

„descurcăreții, animale de pradă native”

„Oameni debusolați trăind alături ca două plante cățărătoare în căutare de lumină”

„o minunăție de fată, luminoasă și deschisă precum o floare de cactus” (despre Clara)

„A fost și pentru el o șansă unică, un fel de ultim tren, pe care însă a avut grijă să nu-l piardă, deși s-a urcat în ultimul vagon, chiar pe scară și aproape din mersul trenului.”

Imagini care alternează și se succed cu viteza necesară să treci de la un paragraf de câteva rânduri la alt paragraf, asemenea secvențelor dintr-un film foarte vechi și uzat, văzut la cinematograful sătesc pe vremuri, în care lipsa continuității imaginii dădea impresia unor fulgere surprinzătoare. Trecerea bruscă de la imaginea îndrăgostiților trădători de la cafenea la cea din „piatra din lună” sau „coasta ungurului”creează acea stare de disperare care te poartă spre capătul lumii sau, mai bine zis, spre capătul vieții.

Pe măsură ce autorul ne dezvăluie tainele prin care înțelegem și intrăm în noua lume creată de el, revine pe rând asupra personajelor sale și le prezintă în noua lumină a unei lumi noi create recent: revine asupra bunicii, a lui Dante, a Clarei...

Și aici, autorul Gelu Vlașin inventează ceva absolut nou:

Vă aduceți aminte de acele filme la care episodul următor era stabilit de telespectatorii care decideau încotro să o ia personajul ajuns la o răscruce???

Așa și aici, ajuns la un anumit personaj, autorul ne aruncă mici amănunte, după care noi suntem obligați să ne oprim și să dăm frâu liber continuării povestirii. Așa am simțit nevoia de a continua în gând narațiunea, după destăinuirea că:

„Mama lui (Dante), o femeie istovită de viață, recunoscuse într-un moment de sinceritate amară că majoritatea copiilor ei aveau tați diferiți. Tatăl „oficial” era mai mult o prezență fizică impunătoare, un amestec periculos de șarm și violență, care-și exercita influența cu bâta, cuvântul sau cu banii.”

Sau: (Dante). „Avea totuși o profă care îi devenise un fel de lumină în bezna cotidianului. O femeie tânără, frumoasă, cu mintea brici și o sensibilitate pedagogică rară. Dante s-a îndrăgostit de ea, dar n-a spus nimănui. A transformat acea dragoste într-o sursă de motivație.”...

Oare câți nu ne-am îndrăgostit la liceu de profesoarele noastre !!! Și ajunși în acest punct, autorul, fără să vrea, ne obligă să părăsim pentru câteva clipe transformate apoi într-o viață undeva departe în romanul nescris al trăirilor noastre frumoase și zbuciumate.

Sau: Relatarea Clarei, care își încredințează poveste deznădejdii sale lui Dante, iar acesta, prin încrederea acordată, i l-a șters din minte pe acel Serafim și, odată cu acesta și o parte din trauma suportată... Toate aceste sunt motive de continuat povestea în mintea noastră devenită peste noapte ... scenariști.

 

Soluția găsită de personajul principal, Ștefan, pentru corectarea drumului deraiat al societății în care trăim este: Evadarea din această lume, dar nu oriunde; într-o lume construită de imaginația lui:

„Vedea cum țara se golea de speranță, cum tot mai mulți își căutau rostul în altă parte, lăsând în urmă o societate golită de conținut.”

Ștefan își creează o lume imaginară unde să poată evada: „Piatra din Lună. O stâncă legendară, martoră a gândurilor celor rătăciți... Acolo, în singurătatea absolută, a simțit pentru prima dată pacea. Nu pentru că fugise de lume, ci pentru că alesese să se întâlnească cu sine.”

Și alege: „Teleportarea, nu în trecut, nu în viitor, ci chiar în prezentul paralel, în universul aflat la doi pași de noi, în lumea aceasta diferită, nouă, fascinantă, atrăgătoare și probabil de neatins pentru muritorii de rând.”

În istoria mai îndepărtată sau mai recentă a literaturii universale sau chiar în literatură română, întâlnim nenumărate opere având ca subiect „călătorii virtuale în alte lumi”:  Charles Dickens - „Colind de Crăciun”, (1843); Mark Twaain            - „Un yakeu la curtea Regelui Arthur” (1889); George Walles - „Mașina timpului” (1895), sau, Mircea Eliade     - „Douăsprezece mii de capete de vite” (1952).

„TRANSBORDAREA”

Este prima carte pe care am întâlnit-o, în care autorul ne explică fenomenul de trecere din lumea adevărată într-o lume virtuală. Imaginea este, în același timp, stăpânită de curiozitatea omenească, fenomenul de dezintegrare materială a unei ființe umane și acea înfățișare înfricoșătoare cu elemente macabre a unei ființe transparente.

„Aici nu erau doar palme, ci trupuri definite, oameni la fel ca el, însă în același mod de prezentare, cu corpurile dezintegrate, transparente și cu toate organele vizibile. La fel și casele, dezintegrate, adică fără o structură fermă, însă bine conturate din milioane de particule parcă cimentate între ele cu purpură de lumină, transparente, cu toate obiectele de interior vizibile, transparente și ele. Era o imagine magică, greu de uitat vreodată, greu de explicat prin cuvinte, atât de ireal părea totul acolo. O lume nouă, transparentă, așa cum ar fi fost imposibil să existe în lumea de unde venea Ștefan, unde transparența lipsește cu desăvârșire, fiind considerată o slăbiciune, o extravaganță a unor nebuni care, dacă se încumetau să facă acest lucru, erau imediat reduși la tăcere, arătați cu degetul, executați fără drept de apel, marginalizați și scoși în afara cetății.”

Și a venit timpul să elucidăm și această alipire de termeni:  TRASBORDARE și TRAZBORDARE – doi termeni diferiți. Transbordare – este denumirea dată de către autor termenului de teleportare, iar Tranzbordare – este acel loc care nu există pe nicio hartă. Cei care nu sunt din partea locului nu pot sesiza de unde provine diferența. Localnicii pronunță această denumire, puțin deformată fonetic, adică cu „Z”, nu cu „S”, rezultând cuvântul TRANZBORDARE, locul de pornire în călătoria noii lumi imaginate de către autor.

Pentru noi, cei mai vechi, conceptul de literatură se cam încheie imediat după literatura clasică a noastră sau universală, asemenea concepției despre filmele din perioada anilor 60-80, când credeam că acestea sunt sfârșitul cinematografiei...

Da, cam așa este și cu literatura. S-a ajuns la un sfârșit, dar trebuie să acceptăm că pășim în începutul unei alte lumi noi, dacă suntem în stare să o înțelegem. Prin această carte, autorul Gelu Vlașin ne ia frumușel de mânuță și ne trece prin această POARTĂ numită TRANSBORDARE după etimologia cuvântului și poate, întâmplător, a locului.

Cartea este un îndemn la meditație profundă în clipele când te simți aproape de disperare. Pe măsură ce intri în interiorul țesăturii de imagini suprapuse și antagonice, este suficient să te oprești doar o secundă și să te întorci în propria viață, undeva departe, într-un moment de răscruce, și să vezi că ai avut și tu, undeva în apropiere, o „Piatră din Lună” de care să te agăți, pe care să o escaladezi, unde să-ți găsești liniștea interioară, unde să te refaci și să reîncepi lupta dură și nemiloasă cu viața... Ai avut! Dar n-ai profitat de acest colac de salvare la îndemâna oricui.

Când am ajuns la aceste capitole ale cărții, cititul a devenit o povară care m-a provocat să fac opriri tot mai dese și să caut și eu, în secvențele mai dureroase ale vieții mele, una sau mai multe „Pietre din Lună” de care să mă agăț. Apoi apare regretul că nu am urcat pe nici una dintre aceste pietre unde să-mi găsesc liniștea atât de necesară pentru a porni mai departe.

Vă îndemn pe toți să recitiți din nou și din nou această carte și să căutați, după acest model, locuri pline de liniște pe care le-ați abandonat cu prea mare ușurință într-o lume nedreaptă trăită cândva.

 

*   *   *

Cele două întâlniri ale romanului „TRANSBORDARE” și ale autorului Gelu Vlașin cu iubitorii de literatură năsăudeni (Colegiul George Coșbuc și Muzeul Grăniceresc) s-au desfășurat în două zone de audiență și percepție diametral opuse, dar fiecare cu farmecul și ineditul ei. Organizate impecabil de către scriitoarea și prof. Claudia Talpoș, totodată și moderatorul activităților, prezentarea romanului a fost făcută de Macedon Tofeni, redactor șef al revistei literare năsăudene „Glasul Armadiei” (revista Ligii Scriitorilor – Filiala Năsăud).

            Sala de lectură a Bibliotecii Colegiului George Coșbuc Năsăud a fost invadată la propriu de elevii claselor a X-a D și a XII-a D sub îndrumarea profesoarei Maria Frijan. Printre susținătorii autorului s-a numărat și fiul acestuia, Darius, elev al colegiului năsăudean. Din multitudinea de teme tratate de autor în cuprinsul romanului, toate cu impact major asupra formării personalității tinerilor, am ales să prezint doar aspectele legate de unul dintre cele mai mari pericole care distrug viața unor generații întregi, acest flagel al consumului de droguri, tratat cu maximă preocupare de scriitorul Gelu Vlașin în cartea sa. O analiză mai aplicată din punct de vedere didactic și care a captat în mod deosebit atenția elevilor prezenți a fost făcută de către prof. Maria Frijan, din câte am înțeles, foarte apreciată și îndrăgită de cei cărora le sădește în suflet dragostea față de literatură. Spre uimirea noastră, doi dintre elevii prezenți, Paul Herța și Adrian Suciu,  prin concluziile prezentate după lecturarea romanului, cât și prin întrebările puse autorului au demonstrat un nivel mult superior de pregătire a unor liceeni, iar nouă celor prezenți ne-a stârnit o doză de mândrie că am fost absolvenți ai acestui templu al învățământului năsăudean, campion la numărul de academicieni avuți cândva ca elevi. Toată activitatea a fost condusă impecabil de către moderatoarea Claudia Talpoș și scriitorul Gelu Vlașin. Mulțumim gazdelor noastre pentru sprijinul acordat, directoarei Colegiului, prof. Steluța Vâju, și bibliotecarei Daniela Rodica Rus.

            La nici două ore distanță, sala de conferințe a Muzeului Grăniceresc Năsăud, pusă la dispoziția iubitorilor de literatură prin bunăvoința directorului muzeului, Dr. Lucian Vaida, era plină până la refuz de iubitori de carte. Spațiile generoase de la intrare și din holul de la etaj ne întâmpină decorate ca de sărbătoare de expoziția cu câteva zeci de tablouri ale pictoriței CRISTINA NERGES. Scene pline de viață, veselie și culoare îți spun răspicat că viața satului românesc este în plină ascensiune, atâta timp cât locuitorii cred cu tărie în „veșnicia ei”, și atât timp cât oameni înzestrați cu talent și afecțiune față de acest fenomen își dedică o parte din viață realizări acestui țel. În sala de conferințe, în așteptarea „TRANSBORDĂRII” lui Gelu Vlașin, prin atenta supraveghere a „regizoarei” evenimentului, suntem întâmpinați cu totul altfel decât în alte dăți la activități similare. Nu mai există niciun loc amenajat pentru celebrul prezidiu, al cărui scop este de cele mai multe ori de a arăta că unii sunt mai sus decât ceilalți... În acel loc ne întâmpină încă de la intrare cu un grup de colinde și virtuozități instrumentale prof. Ioan Talpoș și doi dintre discipolii săi, Diana Matias și Darian Moldovan. Urmează maestrul folkului năsăudean Sorin Găzdac, nelipsit de la aproape niciun eveniment cultural, care ne încântă cum numai el știe cu câteva cântece de Crăciun. După o scurtă prezentare a activității principale a zilei, lansarea de carte „TRANSBORDARE” a scriitorului Gelu Vlașin, organizatoarea și moderatoarea Claudia Talpoș a selectat câteva repere biografice din activitatea scriitorului. Mi-a revenit apoi onoarea de a prezenta această carte și, pentru prima dată, să vorbesc despre o operă a unui scriitor membru al Uniunii Scriitorilor din România. Impresiile mele, mai mult sau mai puțin ca specialist în critică literară, au fost prezentate ceva mai înainte în acest articol. Dar, marea revelație a fost cuvântul autorului. Gelu Vlașin este într-adevăr un fenomen!... Atât literar, cât și ca OM. Pentru noi, care credeam că știm câte ceva despre scriitorul Gelu Vlașin, am aflat că nu știm aproape nimic. Adevărata față a autorului cărții o descifrezi abia când ți se destăinuie. O multitudine de lecții de viață, adunate într-o singură lecție... Mai multe nu pot să spun... și așa am fost „acuzat” de către scriitor că am dezvăluit prea multe amănunte înainte de a-i fi citită cartea... Dar eu cred că bine am făcut!

            Privind în sală, nu pot să nu amintesc câțiva dintre cei prezenți la această reuniune a culturii, cu marele risc asumat că nu am suficient spațiu pentru toți cei prezenți. Îmi voi arunca privirea mai întâi spre scaunele din spatele sălii, unde îl întâlnesc pe părintele Crin-Triandafil Theodorescu, apoi, în ordine aleatorie, muzeograful Valer Ilovan de la Liviu Rebreanu, jr. Valer Petrehuș de la Leșu, familia prof. Ana și Vișu Vaida, ing. Ovidiu Maghiar, familia prof. Smaranda și Nicolae Lup de la Rebrișoara, apoi scriitorul ing. Ștefan Ghioc, prof. Ioan Seni – președinte de onoare al ASTREI năsăudene, iar din locuri mai îndepărtate, de la zeci de kilometri, au venit inv. Aurica Someșan tocmai de la Posmuș, bibliotecara Sabina Gălan de la Ilva Mare, prof. Ioana Ilieși de la Bârgău, Călin Vasile Pop de la Nușeni – mulți dintre cei enumerați sunt și scriitori ai Ligii Scriitorilor – Filiala Năsăud. Prezența la toate activitățile culturale năsăudene pentru primarul orașului, Dorin Vlașin, și viceprimarul Marius Bodea este de actualitate. Domnul primar a profitat de ocazie și a adresat un mesaj de bucurie, pace și speranțe de mai bine cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului pentru oamenii de cultură prezenți la acest eveniment deosebit.

După cum am precizat și înainte de începutul prezentării mele, referitor la lungimea articolelor publicate în ultima vreme, „vina” nu-mi aparține doar mie, dimpotrivă, revine tuturor celor care participă activ la asemenea activități culturale. Doamne, dă să fie cât mai mulți astfel de „vinovați”!

 

Macedon Tofeni

Redactor șef – Revista GLASUL ARMADIEI