Sindicaliştii din Sănătate se pregătesc de grevă generală
Membrii Sindicatului Sanitas din sistemul de sănătate vor organiza în data de 28 noiembrie grevă generală, fiind nemulţumiţi de modul cum ministrul Nicolăescu gestionează această situaţie de criză, de procentul din PIB alocat Sănătăţii, precum şi de alte aspecte. Ei cer demisia ministrului Eugen Nicolăescu. În prealabil, în data de 25 noiembrie va avea loc greva de avertisment. În judeţul Bistriţa-Năsăud, Sanitas are 2.000 de membri, potrivit liderului Viorel Viţelariu.
Liderul Sanitas BN, Viorel Viţelariu, a precizat că înainte de declanşarea grevei generale, va fi organizată o grevă de avertisment de două ore în data de 25 noiembrie.
,,Joi a fost Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas în care s-a hotărât declanşarea grevei, împreună cu Colegiul Medicilor din România şi tot personalul din sistemul sanitar, o grevă de avertisment de două ore, în data de 25 noiembrie, între orele 8.00- 10.00, urmând ca din 28 noiembrie să se intre în grevă generală. Colegiul Medicilor din România a spus că vor fi şi medici care îşi vor da demisia în bloc, dacă nu se ajunge la o negociere efectivă şi la nişte rezultate pozitive. Este un fel de dialog al surzilor. Noi am cerut demisia ministrului Sănătăţii”, a declarat Viorel Viţelariu.
La întrebarea unui jurnalist, dacă în cazul unei demisii a ministrului Sănătăţii, s-ar rezolva şi problema grevei generale, Viţelariu a răspuns: ,,Da, eu cred că s-ar rezolva problema grevei generale în sensul în care ar veni un alt ministru care ar fi dispus la negocieri efective şi la rezultate pozitive în negocieri”.
Liderul de sindicat a precizat că vor intra în grevă membrii Sindicatului Sanitas din unităţile spitaliceşti. ,, Serviciul de urgenţă rămâne serviciu de urgenţă. O treime din personal va lucra”.
Eu cred că nu va fi o grevă generală
Ministrul delegat pentru Dialog Social, Adriana Doina Pană, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă că ,,e o chestie de normalitate să existe proteste”, dar nu crede că va fi o grevă generală în sănătate.
,, Vreau să precizez că mi se pare o chestie de normalitate să existe proteste. Trăim într-o lume civilizată, europeană, în care fiecare este liber să îşi expună nemulţumirile cu condiţia să fie civilizat, să fie fără violenţă, să fie nişte spaţii aprobate de primăriile respective. Eu cred că nu va fi o grevă generală. Da, ştiu că cei de la Sanitas cer demisia ministrului.Vedeţi, lucrurile privite din exterior sunt foarte simple, din interior sunt foarte complicate. În curând ministrul Nicolăescu o să iasă cu un pachet legislativ pe care împreună cu această coaliţie a specialiştilor din sănătate l-a conceput. Deci, nu putem vedea numai partea neagră a ministrului Nicolăescu. Dânsul, probabil, că nu are suficientă răbdare şi nu ştiu de asta a atras aşa o revoltă împotriva dânsului, dar este foarte preocupat. Eu vreau să vă spun la invitaţia dânsului, marţi la ora 10.00 ne întâlnim la Ministerul Sănătăţii cu coaliţia specialiştilor din sănătate, joi la ora 14.00 ne întâlnim numai cu Sanitasul. Am mai fost de cel puţin două ori, nu vă spun din auzite, am fost la faţa locului şi vă spun ce discuţii se poartă şi cum",a precizat ministrul delegat pentru Dialog Social.
Solicitată să explice pe ce se bazează când afirmă că nu va fi o grevă generală, ministrul delegat Adriana Doina Pană a răspuns:
,,Mă bazez pe două lucruri: unu, se va ajunge la înţelepciunea necesară, încât să nu fie grevă, şi doi la mână, nu prea poate să fie grevă generală, pentru că legislaţia din România nu permite pe durata derulării unui contract colectiv de muncă să faci grevă, decât dacă acel contract a expirat, nu s-a reînnoit cu altul nou sau cel care a semnat nu-şi face datoria pentru ceea ce a semnat acolo. Probabil, sunt spitale care nu au contracte colective de muncă, dar marea majoritatea au aceste contracte. Şi v-am spus, am participat la discuţii, nu sunt total nemulţumiţi, normal că vor bani mai mulţi. Şi educaţia vrea bani mai mulţi, şi armata vrea bani mai mulţi. Dacă la nivelul spitalului există un contract colectiv de muncă încheiat, care este în vigoare, nu poţi să faci grevă pe ceva ce e în afara a ce e prevăzut în contractul colectiv de muncă”, a explicat Pană.
La întrebarea unui jurnalist, dacă ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu este susţinut de Guvern, ministrul delegat Doina Pană a precizat că acum câteva zile premierul Victor Ponta s-a declarat mulţumit de activitatea miniştrilor din Guvern.
Principalele revendicări ale greviştilor sunt alocarea a 6% din PIB pentru Sănătate, asigurarea finanţării sistemului sanitar pentru trimestrul IV al anului în curs şi acordarea integrală a drepturilor salariale, menţinerea sistemului actual de organizare a spitalelor pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi în regim public sau creşterea veniturilor salariale pentru toate categoriile de personal sanitar, începând cu 1 ianuarie 2014. De asemenea, sindicaliştii mai solicită respectarea normativelor de personal şi elaborarea regulamentelor de sporuri, aplicarea principiilor şi coeficienţilor de ierarhizare privind clasele de salarizare conform Legii 284/2010 şi negocierea şi semnarea contractului colectiv de muncă la nivelul sectorului de sănătate.
Citiţi şi:
- Grevă de avertisment în sistemul de sănătate. Luni între 8 şi 10 vor fi asigurate doar urgenţele din spitale
- Sindicaliştii SANITAS au ieşit în stradă: Respectaţi legile ţării, noi nu cerem majorări!
- USL a parafat protocolul de colaborare cu sindicatele şi în BN
- Sanitas ameninţă cu pichetarea Ministerului Sănătăţii
- Fiecare după cum îl ţine solidaritatea sindicală
Adaugă comentariu nou