Stupefianta lăbărţare a nesimţirii

Preiau din citatul unui gazetar afirmaţia ”În politică, prostia nu este un handicap.” Zicerea nu acoperă realitatea de acum, socio-politico-economico-morală, fiindcă, după substantivul ”prostie” s-ar fi putut continua cu alte substantive (subiect): ”mitocănie”, ”tâlhărie”, ”ofensa la drumul mare”, ”parvenitism” ş.a.

Acum, vreau să mă opresc doar asupra uneia dintre dimensiunile penibile ale condiţiei de demnitar în România de azi: mitocănia. Cu 150 de ani în urmă scriitorul Nicolae Filimon o numea ”gentileţe de mahala”.

În mahala, în lumea interlopă, mitocania nu e nici calitate, nici defect, ci o banală manifestare comportamentală de zi cu zi. Dar ea capătă alte valenţe, alte irizări publice când e practicată la vârf: prezidenţial, parlamentar, guvernamental, partidic. Concret:

Cu nărav de vaporean intratabil, Băsescu (să fie limpede, nu pot folosi, în ce-l priveşte, cuvinte de genul ”domnul”, ”domnia sa”; ar fi un limbaj ipocrit din parte-mi) dă cu capul în dinţii cetăţenilor, pocneşte cu palma, cu pumnul, ba un adolescent, ba un avocat, scuipă cuvinte ”elevate” către ziarişti (”ţigancă împuţită”, găozar”), ceartă sinistraţi, pentru că îi aduc reproşuri, e huiduit (adică, apreciat la adevărata lui valoare) de Ziua Marinei (el, marinelul!), îndeamnă elita intelectuală să o şteargă din ţară şi atâtea alte minunăţii de şef de stat.

Ceilalţi: bietul Boc. Cunoaşteţi vreun prim-ministru păpuşă în toată istoria modernă a statului român? Eu nu.

Elena Udrea: o verişoară de maidan a coanei Zoe Trahanache.

Sebastian Vlădescu, ca un contabil de C.A.P. din vremea celuilat ”cârmaci”.

Ministrul (zis) al muncii (Mihai Şeitan – ardelenii ştiu ce înseamnă ”şaitău”): o prestanţă jenantă în guvern.

Adriean Videanu? Neruşinare, numele tău este acesta al ministrului (zis) al industriei. Merită câteva fraze. Numele Videanu vine de la ”vid” (nu de la localitatea Videle!), adică un gol de nesimţire planetară. În orice postură administrativ-politică a fost, tot timpul comentatorii, analiştii de toate felurile au invocat nu ”postura” lui, ci ”calitatea” lui precumpănitoare – ”impostura”. Acum, şi-a pus nişte ochelari pe nas, ca să dea impresia că arată a intelectual (şi nu căpuşă, cum îl percepe românul, de la cel mai simplu, până la şcolitul de bună credinţă). Tupeul, cinismul lui sunt fără precedent, când afirmă public că el şi familia lui pot trăi dintr-un salariu de 1.500 de lei. Adică, el: cu odrasle trimise la şcoli în Occident; el, cu nevastă (”şomeră”), care îşi pune pe trup vestimentaţie şi podoabe de 100.000 de euro; el, care şi-a ridicat un palat rezidenţial; el poate acoperi toate aceste cheltuieli cu 1.500 de lei (Pretinde că munceşte de dimineaţa până seara; în această atitudine de ţambal e şi şeful său suprem, Băsescu, cu afirmaţia recentă că munceşte într-o zi cât un dascăl într-o săptămână; nu degeaba a fost un şcolar submediocru…). Ce să fie aici: sfidare inconştientă, afişarea unei perverse ignoranţe?

O adresare, la vocativ (fără articol hotărât): Băsescu, Boc, Udrea, Videanu, Berceanu, Şeitan, Funeriu, Vlădescu, cei trei unguri de la cultură, sănătate şi mediu (nu le pot reţine numele asiatic, regret), bănuiţi unde este limita suportabilităţii din partea acestui popor urgisit?