Trădarea şi trădătorii

Trădarea nu este un fenomen românesc. Este prezentă la toate popoarele şi pe tot parcursul istoriei. O găsim în Biblie, în literatura veche, îmbrăcând diferite forme, de la adulter şi până la trădarea naţională. Toate societăţile au incriminat trădarea în diferite forme. Firesc este să ne punem întrebarea - de ce se trădează oamenii, care este suportul psihologic al trădării, sau care este profilul psihologic al trădătorului ? Greu de răspuns. Relaţiile umane sunt complexe, iar procesele psihice, la fel. De la Socrate la Aristotel, apoi la stoici, toţi gânditorii s-au ocupat de om, de sufletul lui, de gândirea şi caracterul lui. Toţi au căutat determinările gândului şi acţiunii umane. Descartes şi mecanica newtoniana încearcă să explice lumea pe cale analitică, introducând diviziunea între spirit şi materie. Montesquieu introduce, prin lucrarea

"De l esprit des loix", o viziune nouă asupra societăţii şi individului. Aici găsim aprecieri despre puterea jurământului şi a legii în modelarea comportamentului uman. Foarte interesantă este ideea influenţării caracterului uman de către factorii climatici şi de către unităţile de relief. Trădarea a continuat să coexiste cu toate felurile de abordare a analizei şi explicării comportamentului uman şi cu siguranţă, atâta timp cât vor exista oameni, va exista şi trădare. Dante Alighieri în "INFERN" situează trădătorii pe treapta cea mai de jos, la cea mai mare adâncime şi în întuneric. Trădarea a fost şi rămâne un fapt condamnabil, dar mai condamnabilă este o societate care nu ia atitudine, sau are o reacţie disproporţionată faţă de acest gest. Istoria noastră şi cea universală, ne pun la dispoziţie nenumărate exemple de trădare şi de reacţie a societăţii faţă de ele.

Din epoca modernă, de la noi din ţară, merită a fi aduse în memorie cele mai semnificative trădări, chiar şi pentru a evidenţia că istoria ne învaţă, dar noi nu învăţăm nimic din istorie. Maiorul Lecca a fost comandant al gărzii Palatului în timpul arestării lui ALEXANDRU IOAN CUZA. Fără trădarea lui, nu putea fi determinat CUZA să abdice de la conducerea ţării. Ofiţerul a fost dezavuat de întreaga oştire, dar asta nu l-a împiedicat să ajungă ministrul apărării în timpul regelui CAROL I. În istoria românilor, el a rămas ca un trădător şi nu ca un demnitar. În Primul Razboi Mondial au fost mai multe trădări. Şeful Marelui Stat Major, generalul ZOTTU, a fost trădător şi de frica opiniei publice, s-a sinucis. Lista trădătorilor continuă cu multe nume care nici nu merită a fi pronunţate. Au urmat condamnări şi graţieri, dar a rămas dispreţul şi oprobiul opiniei publice. Au fost trădări ale civililor, dar şi ale militarilor, toate fiind condamnabile şi de neiertat. Tădările militarilor sunt de altă natură şi gravitatea lor se judecă după impactul şi consecinţele pe care le determină. Trădarea generalului Zottu, ca şef al armatei, a fost foarte gravă şi cu consecinţe majore Trădarea lui s-a produs pe un lanţ de comandă şi chiar la vârf, producând stări, reacţii şi atitudini, pe tot lanţul, cu impact asupra conducerii trupelor şi a moralului acestora. Prin trădarea lui, a diminuat capacitatea combativă a întregii armate şi a demoralizat un popor întreg, cu toate că trădarea nu a fost făcută publică, tocmai pentru a evita acest lucru. Sinuciderea sa a făcut vizibil actul trădării şi catastrofa nu a putut fi evitată. Trădarea militarilor diminuează autoritatea de comandă, produce fisuri în linia de coeziune a trupelor şi slăbeşte disciplina atât de necesară în luptă. Mulţi am fost contemporani cu "sinuciderea generalului Milea". Milea era un om puternic, eu exclud posibilitatea sinuciderii, dar nu-mi pot explica: şovăirea, nesiguranţa şi lipsa de iniţiativă în arestarea dictatorului. Moartea generalului a determinat mutarea centrului de greutate a întregii societăţi, de partea Revoluţiei şi în acelaşi timp, orientarea furiei întregii populaţii asupra cuplului dictatorial. A fost momentul decisiv care a catalizat arderea şi epuizarea ultimelor resurse ale epocii Ceauşescu.

Iată, aşadar, cât de multe determinări poate crea o "TRĂDARE" în evoluţia unui proces. Generalul Milea, în conştiinţa naţională, rămâne o figură emblematică de erou, indiferent ce soluţie va stabili justiţia. Percepţia poporului este mai puternică decât o soluţie judecătorească. Aşa cum generalul Lecca este perceput ca un trădător, generalul Milea este rămas în conştiinţa poporului, ca generalul care nu a găsit în regulamentele militare baza juridică a folosirii armelor împotriva propriului popor. Voi continua prin a aduce în memoria cititorilor, încă trei cazuri de trădători militari şi trei atitudini diferite faţă de josnicia lor. Colonelul Sturza, fiul fostului premier şi şef al PNL, era în Primul Război Mondial, comandant al Grupului Vrancea. Trădând, a reuşit să treacă linia frontului la nemţi. A trăit în Germania, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a făcut un raport generalului Antonescu pentru a i se ridica condamnarea. Generalul Antonescu a pus pe raport o rezoluţie în care îi face cunoscut faptul că a trădat şi că rămâne trădător pentru întotdeauna, faţă de poporul român. A comenta rezoluţia lui Antonescu, e de prisos, dar nu mă lasă inima să nu apreciez că a dat o lecţie de demnitate şi de morală poporului, înjosind şi umilind şi mai mult un trădător. Nimeni nu va putea scoate din istoria scrisă şi nescrisă a poporului nostru această lecţie.

Locotenent-colonelul Crăiniceanu, tot în Primul Război Mondial, a încercat să treacă la inamic, dar a fost prins. Deşi consiliul de judecată nu i-a dat pedeapsa supremă, generalul Averescu, comandant al armatei, a dat ordin să fie împuşcat în faţa regimentului pe care l-a comandat înainte de trădare. Iată o altă lecţie de corectitudine şi de demnitate. Părăsirea comenzii şi trădarea, trebuiau pedepsite exemplar.

Înainte de Revoluţie, generalul Pacepa a dezertat şi s-a stabilit cu domiciliul în străinătate. Regimul post-decembrist i-a anulat pedeapsa şi l-a absolvit de vinovăţie, după opinia mea, în mod nejustificat. Trădătorii din toate epocile istorice rămân tot trădători, de la Iuda şi până astazi. Pacepa poartă ruşinea trădării după cap, el ştie ce percepţie are poporul despre fapta lui. Dacă nu se considera trădător, după Revoluţie venea în ţară, fără a aştepta ridicarea pedepsei. Pentru un trădător, privirile camarazilor trădaţi şi ale poporului, sunt de nesuportat şi sunt mai tari decât o hotărâre judecatorească de absolvire a vinovăţiei. În cazul acesta, vinovăţia cade şi asupra celor care l-au iertat, oferind istoriei românilor un exemplu prost.

În concluzie, trădarea rămâne o faptă nedemnă, respingătoare, ruşinoasă, iar trădătorii nu merită nici o milă. Generalul Dragalina, în timpul bătăliei de la Jiu, îşi avertiza luptătorii cu cuvintele rămase în stâncile defileului "voi fi fără de milă şi fără de cruţare cu cei care, în loc să se uite înainte, se vor uita înapoi !"

Tot aşa trebuie să fim şi noi, cu toţii, faţă de trădători - fără de milă şi fără de cruţare.

Colonel (r) IOAN GAFTONE

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5