Valentin Marica despre vacanţa copilăriei

Menuț Maximinian

Întotdeauna vacanțele copilărești, cele ale elevului gimnazist sau licean, îmi erau verbe  la condițional-optativ. Reuneau atâtea dorințe, de unde nerăbdarea de a intra în timpul lor, de a mă așeza în legănarea domoală a satului bistrițean Zoreni și-n raiul casei părintești; căci,  trăitor prin internatele școlilor, la căpătâiul satului și al casei părintești îmi trăgeam răsuflarea doar în vacanțe. Așadar, mă desfătam în alintul dorințelor, mai ales în vacanțele de vară: să visez privind Din-Sus-De-Sat cum pasc vitele și oile printre bătrânii nuci, acolo unde aveam și via și coliba care mă adăpostea când eram și paznicul viei; să tremur de bucurie când  la Tău sau După Coastă, unde eram cu tata și frații la căpălit sau secerat grâul pe tarlalele CAP-ului,  o vedeam pe mama la ora amiezii cum apărea în vârful dealului aducându-ne merinde ( ce mireasmă ne turna în blide!) ; să mă prind în joc la Târgul Sânmihaiului ( Zoreniul aparținându-i) cel din iulie, fiind în rând cu flăcăii satului și gestul lor de drăgălășenie, acela de a le cumpăra mândruțelor inimioare din turtă dulce cu oglinjoară ( ce tainic înspica clipa aceea!); să învăț cum se bate coasa și cum se încarcă cu dibăcie carul cu fân; să citesc în târziul serilor din cărțile de literatură ( câteva!) pe care le păstram în lada de zeste a mamei printre odoare; ș.a.m.d.; adică vacanțe pe pragul casei părintești, sub zariște cosmică,  însuflețite cu rostul casei părintești.          Spunea Constantin Noica într-o conferință din august 1938 intitulată,  Foloasele sufletești ale vacanței, că întotdeauna vacanța îți îngăduie să alegi, adică să respingi și să preferi.

         Respingeam plecările aiurea, prilejurile divertismentului ieftin, alegând să stau în poala părinților, frate de cruce cu animalele, cu câmpul, cu pomii din livadă, cu via, dar și cu aburul sfânt al prescurilor duse duminica în merindări albe la liturghie.

         Dorințele se împlineau . Deveneau, în blândețea lor, amintiri.

         Într-un șirag de reflecții, am găsit-o și pe cea care numește vacanța „ o blândețe cu noi înșine.” Așa îmi erau vacanțele la Zoreni, satul cât un pumnuț ( ar spune Geoge Coșbuc): neîncruntate. De la margini de lume le mai aduc binețe…