Călin Crăciun şi etnocritica

Suntem puţini cei care îl cunoaştem pe Călin Crăciun. Dar, nu-i timpul pierdut, pentru că el se află la prima lui carte, nu oarecare, ci de un impact covârşitor, dacă ne referim doar la cantitatea paginilor studiate de către autor şi la calitatea unei scrieri de fineţea şi prestidigitaţia stilului modern în abordarea şi interpretarea operelor literare.
Înainte de a-l înscrie în lista de critici literari autentici, teoreticieni în egală măsură ai fenomenului literar, proprietari de sisteme, pe linia Călinescu, Maiorescu, Ibrăileanu, Lovinescu, Manolescu, se cuvine să facem cunoscute câteva date: Călin Crăciun s-a născut în 1975, în Posmuş, judeţul Bistriţa- Năsăud, este redactor al revistei „Vatra” şi profesor de limba şi literatura română la un liceu din Târgu- Mureş. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş- Bolyai” din Cluj- Napoca, în 2003, profil română- etnologie, şi Masterul la Universitatea „Petru Maior” din Târgu- Mureş, în 2007, cu lucrarea „Istoria literaturii şi sistemul criticii literare”. În 2011, obţine titlul de „Doctor în Filologie”, cu o variantă intermediară a cărţii „Etnocritica”, ce reprezintă debutul său editorial, finalizând o cercetare începută în timpul facultăţii clujene.
Cartea de critică literară şi teoria criticii, „Etnocritica”, are 424 de pagini, a apărut la Editura „Paralela 45”, Piteşti, 2013, în colecţia „Studii”, şi a fost lansată la „Bookfest”, mai 2013, în prezenţa criticului Ion Bogdan Lefter.
Citind recomandările convingătoare şi generoase, de pe coperta a VI-a, aflăm că lucrarea „impune un critic adevărat”, potrivit opiniei lui Cornel Moraru, profesor, universitar, doctor, coordonatorul ştiinţific al tezei de doctorat scrise de Călin Crăciun, precum şi că „propune instituirea unui nou domeniu al cercetării literare, etnocritica”, după cum apreciază Virgil Podoabă.
Când ne gândim la cât de mulţi bat, azi, „câmpii cu graţie”, când vine vorba de o carte, crezând că la fotbal, în politică şi la critică literară se pricepe oricine, parcă ni se umple sufletul de bucurie văzând, cu adevărat, un spirit critic, cu aparat critic, cu disponibilitate şi evaluare corecte, cu limbaj adecvat, dreptate, intransigenţă, cunoaştere, fără ambiguităţi, bună stăpânire a domeniului critic, devenit accesibil, recunoscut, respectat. Toate în „Etnocritica”.
E adevărat că în literatura română nu sunt multe studiile de critică literară, de teorie a literaturii şi, când vine vorba de termeni recunoscuţi, apelăm la traduceri: Bachelard, Huizinga, Wellek, Todorova, Durand, Jung, Barthes. De aceea, cartea lui Călin Crăciun acoperă un teritoriu nu foarte aglomerat şi se înscrie în rândul cărţilor de care elevii, studenţii, profesorii, dar şi cititorii pasionaţi au trebuinţă.
Cum trebuie înţeles termenul de „etnocritică”? Şi nou, şi vechi. Şi ştiut, şi neştiut. Şi folosit, şi abia scos din cutie. În primul rând, este o metodă care nu ne-a fost şi nu ne este străină; am gândit de multe ori în direcţia ei, ne-am însuşit-o, am înţeles, doar că nu i-am spus aşa, mereu, ştiind că instituie în critica literară criteriul etnic, atât de important în definirea unei literaturi naţionale. Şi nu e vorba doar de literatura română. Etnocritica are aderenţă la toate literaturile lumii, privite din perspectivă etnică, nu doar estetică. Astfel, o literatură devine dependentă de fondul spiritual specific fiecărui popor. „Istoria literaturii şi literatura comparată sunt insuficiente pentru specificul unei literaturi naţionale”, spune Călin Crăciun, susţinând ideea bine descoperită şi întărită în argumente că „în creaţia individuală se regăseşte în grade mai mari sau mai mici şi fondul spiritual al colectivităţii”. În cuprinsul cărţii, apar trei componente ale acestui „fond”: una occidentală, vizibilă încă din epoca veche, la Costin şi la Cantemir, una balcanică, amintind de conceptul lui Mircea Muthu, „balcanism literar”, şi una arhaică, urmărită până în contemporaneitate.
Cu siguranţă, Călin Crăciun a parcurs toată literatura română, de creaţie şi de interpretare, de la origini până în prezent. Un astfel de amplu demers îi conferă specializare în domeniul criticii literare, îl face un bun cunoscător al tendinţelor, al clişeelor şi al schimbărilor de atitudine, îi dă autoritate în evaluarea operelor contemporane, i se potriveşte perfect.
De la înălţimea acestei cărţi, la care a ajuns prin muncă, de acum înainte, Călin Crăciun poate scrie orice: poezie, proză, teatru. E greu să credem că va renunţa la critică literară, cea care l-a consacrat şi pe care a îndrăgit-o atât de mult.