Cartea cu poeme rebele

,,Dor de Hefasitos,, aşa s-ar putea denumi cartea cu psalmi păgâni, ( de-ai pământului), tulburătoari, pe care poetul Vasile Urasache ne-a dăruit-o în acest mărţişor cu capricii şi incertitudini de tot felul. Este o gură de aer proaspăt, , după o iarnă poetică mimetică, mereu reluată în aproape aceeaşi gamă de la un poet la altul.

Intitulat EPISTOLE CĂTRE HEFAISTOS, cu subtilul Vitralii poetice neobizantine, volumul semnat de Vasile Ursache, este o lucrare inţiatică,- dacă privim timpurile şi drumurile dar şi uneltele de lucru, - meşteşugul stilistic prin care cuvintele sale ajung sintagme într-un sonet cu rezonanţe ce leagă timpii între ei, dezleagă peceţile dintre erele terestre.

Era de fier şi era de siliciu, două dimensiuni spirituale şi prin care poetul face radiografia sinelui, a sufletului aruncat în mizeria deşeurilor unui popor universal,- coboară în spaţiul unor ,, termite,, ocupate mai mult cu consumul decât cu gândul cel atotcreator.

O carte cum rar e dat să apară pe rafturile librăriilor lumnii, Epistole către hefaistos vine să restabilescă relaţia Omului cu Zeul din Adâncuri, trecând antiprometeic, călcând prin zaţul unui prezent din care el, Poetul culege, ridică detaliile reînceputului omenirii. Cuvântul din care s-a materializat atotcuprinzătorul Univers, el, Cuvântul face parte, este motivul distinct din lucrarea poetică, el susţine Ideea şi ideea sprijină bresla în istoricul umanităţii. Prin basm, legendă, realitate… facerea triumfă odată ce Poetul devine frate de suferinţă şi acţiune cu zeul cel mai nebăgat în seamă de noi,pământenii. Deşi au o destinaţie precisă, epistolele,- poeme născute din şi prin întrebări, - mesajele creatorului ajung în ,,cutii poştale,, diferite,- se aleg după cum acel înger căzut în taina redescoperirii metalelor,- doreşte să revină pe scena unde Omul Mileniului Trei se dezice de el. Siliciul! Da, nisipul mereu curgător prin clepsidră, mobil şi aparent fără de vicii ( nu rugineşte, nu cocleşte), este la îndemâna omului modern, sau … omul însuşi, în înfumurarea sa, se credea este un cip inteligent, de siliciu.

Interesantă şi nemaifolosită de poeţi, este forma în care este transpusă în pagina de carte, opera în sine,- un fel de tripitic explicativ, cu citate şi note de subsol, care la primă privire lasă impresia că, el, autorul a simţit nevoia să de-a explicaţii, să pledeze pentru propria-i poezie. Să ne redea cadru după cadru din ,,filmul,, care l-a developat prin travaliu, în turnu-i de fildeş. Vasile Ursache nu are dubii, este poetul cel mai sigur pe sine. Scrie pentru că are ceva a ne spune. O spune cu virtuoziatte de Stradivarius şi, de nu-l auzim, revine în sih, muşcă în conştiinţa noastră adormită ca un mioritic de stână. Nu-i pasă ce crede lumea atîta timp cât Poezia îi umblă ca un virus al Neliniştii prin artere, prin sânge. Hefasistos, ca şi Poetul, se ,,obrăzniceşte,, întrecându-se în meşteşug cu însăşi Dumnezeu cel care a făcut Cerul şi Pământul. De aici şi relaţia dintre autor şi pesonajul cărţii,- Hefaistos,- zeul şi om, dualitatea cu care Vasile Ursache se simte într-o simbioză de-a dreptul păgână. El readuce în prim plan Mitul, îi redă demnitatea şi Viaţa avută în floarea antichităţii omenirii înşişi.

,, Se zice că versurilor mele /le-aş fi ceea ce e Zeus pentru zei,, -iată cum un vers cuprinde întreaga chintesenţă a volumului, cum explică frust şi cu conştiinţă de sine de-o verticalitate superbă, - dă un sens nou, curajos, existenţei celui care nu se joacă de-a rima pe file de hârtie.

Într-o realţie renascentistă de un romatism tragic şi greu de regăsit în literatura de azi, Vasile Ursache vine cu nuanţe de tragism grecesc, foloseşte cuvinte rostinite între ,,cădere,, şi ,, înlţare,, - fără să se teamă de păcatul prin care desăvârşirea prin sacrificiu face dintr-un om, meşter, şi abia apoi zeu al creaţiei precum Hefaistos. ,, De ce nu poţi s-atingi desăvârşirea/ până nu-nduri cădere şi damnare,, Întrebarea este aparent retorică, numai că el, poetul găseşte răspunsul în lumea care îl înconjoră şi simt că nu ar fi desăvârşită poezia însăşi, dacă el, poetul ar fi rămas Acasă, s-ar fi făcut cioban de mioare în Codrii Cosminului.

Deşi acerb în definiţii şi sintagme admirabile când vine vorba de destinul celor ce îşi împart între ei asfaltul metropolei, odată ce alunecă pe derdeluşul amintirilor din coplărie,- vrând sau nevrând, pe Vasile Ursache, ca proprietar al ,, Epistolelor către Hefaistos,, îl simţi solar, blând ca un mugur de mesteacăn ce se intră în lume, dă buzna, face posibilă explozia sevei, rană în coaja arborelui mamă. Durerea facerii lumii este colosală, facerea în sine este grea şi frumoasă. Valoarea unui ,, pumn de cuie,, o află poetul încă din copilărie, din moşi în moşi, nepotul învaţă istoria şi taina materialului din care îşi va rostui, mai târziu, propria-i viaţă.

Om al rigorii şi dreptăţii prin profesia care-i conferă pâinea zilnică, Vasile Ursache ţine în balanţă nu doar poveştile mitice, istoria personală şi colectivă. Poemele sale au valenţe cu desoperirile ştiinţifice de ultimă oră, - de aici, din,,, miezul Evului de Mucava,, are curajul să ne vestească ... Era de Aur,,. ,,În pustie,, adugă pentru cine are urechi să audă. Creaţia sa nu ţine de ranguri şi onoruri, nu ţine de un popor anume, este universală ca pacea, ca războiul , ca şi cataclimele naturale,. Sonetul lui ţine de Cer şi de Pământ, ţine de adâncul Pâmântului, de măduva incandescentă în care Hefaistos cel urât şi harnic loveşte metalul pe nicovală, îi dă formă, un nume apoi îl pune la îndemâna oamenilor. Şi ce dacă noi , oamenii nu mai avem socoteală, risipim orzul pe gâşte, fierul pe arme?!

Poetul este aici. Creatorul nu a murit şi iată-l cum răspândeşte inteligent jerbele de scântei ale focului dintâi, în noi, cei ce dorm să-l citim.

Felicitari Vasile Ursache pentru psalmii pe care îi dedici dezbuimăcirii noastre, şi pentru invitaţia de a medita la Creaţie şi Creator, de aici din infernul în care trăim.