Subiectul ,,centura ocolitoare a Bistriţei”, din nou, pe val

Creţu: Nu am pierdut trenul, dacă alergăm un pic, îl putem prinde. CNADR ne spune că încă se poate.

Centura ocolitoare a Bistriţei, ba varianta Nord, ba varianta Sud, ba varianta Sud 2 este un subiect care a ,,mâncat” circa doi ani de zile nervii jurnaliştilor, nervii politicienilor, nervii aleşilor locali şi judeţeni.

Nici reprezentanţii CNADR nu se lasă mai prejos. Ba ne ameninţă să ne luăm gândul de la centură, ba revin cu o nouă scrisoare către Primăria Bistriţa şi Consiliul Judeţean, prin care spun că, totuşi se mai poate…

Primarul Bistriţei Ovidiu Creţu a declarat, miercuri, la întâlnirea cu jurnaliştii, că a primit de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADR) o scrisoare de informare, adresată atât Primăriei Bistriţa, cât şi Consiliului Local şi Consiliului Judeţean, ,,în care ni se spune, în esenţă, că varianta ocolitoare de Nord nu este una fezabilă şi CNADR a stopat continuarea studiului pe proiectul respectiv, şi reiterează faptul că din punct de vedere al fezabilităţii, adică varianta care a fost aprobată, varianta 2 Sud, este varianta optimă din punct de vedere al CNADR, şi ne solicită opinia cu privire la continuarea acestui proiect, iar în cazul în care nu vom fi de acord, nu există nicio altă posibilitate pentru realizarea unei variante de ocolire a oraşului”, precizează Creţu.

Edilul a subliniat că cei de la CNADR aşteaptă un punct de vedere în cel mai scurt timp. Creţu a mai spus că, săptămâna viitoare va încerca să aibă o întâlnire cu preşedintele CJ, Liviu Rusu, pentru a găsi o soluţie, ca municipiul Bistriţa să nu piardă o investiţie de circa 170 de milioane de euro.

,,Voi intra cu o informare în şedinţa de Consiliu Local. Desigur, această variantă de sud care a fost rostogolită în campania electorală a avut reverberaţii, foarte mult.

S-a încercat, inclusiv, să se mute în altă zonă din diverse interese. Iată, că după doi ani de zile, revenim la un lucru care era evident: nu sunt alte variante, decât varianta de Sud, în apropierea municipiului, şi eu sper şi voi face în continuare inter necesare pentru a se realiza această investiţie în valoare de aproximativ 170 de milioane de euro, vitală pentru municipiul Bistriţa.

Cei de la CNADR nu aşteaptă niciun aviz din partea Consiliului Local. Mingea este în curtea celor de la Consiliu Judeţean, pentru că aşa a fost ales traseul, încât 30 de kilometri intră pe teritoriul comunei Livezile. Asta înseamnă că nu Primăria Bistriţa emite certificat de urbanism, ci Consiliul Judeţean.

Săptămâna viitoare, voi provoca o discuţie cu preşedintele CJ, Liviu Rusu, să vedem care este poziţia dumnealui. Eu sper că va fi de acord, deoarece această centură este o investiţie vitală pentru municipiu. S-a pierdut deja foarte mult timp şi cred că este cazul să se trezească.

Nu am pierdut trenul, dacă alergăm un pic, îl putem prinde. CNADR ne spune că încă se poate”, a precizat Ovidiu Creţu.

La final, primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a mai explicat încă o dată traseul Centurii de Sud.

,,Traseul Centurii de Sud se desprinde din DN 17, înainte de localitatea Viişoara, undeva în zona Peugeot, chiar înainte de Peugeot, traversează linia ferată şi râul Bistriţa, trece prin viitorul Parc Industrial, urcă în zona platoului şi ajunge, trecând pe lângă groapa de gunoi, traversează pe viaduct Valea Budacului, trece prin Pădurea Codrişor şi coboară la nivelul străzii, pe lângă râul Bistriţa, cam în dreptul stadionului, puţin mai în amonte de stadion, urmăreşte cursul râului până la intersecţia cu Valea Ghinzii. După aceea, are un traseu rectiliniu, pe deasupra lacului de la MHC, în zona Wonderland şi face joncţiunea cu DN 17, undeva între Cotul Iadului şi trecerea de la linia ferată, pe unde se intră în localitatea Livezile.

Este un traseu scurt, 12,5 kilometri care are două probleme: una, traversarea pe viaduct Valea Budacului şi a doua, o porţiune care trece parţial pe deasupra râului Bistriţa, o construcţie pe piloni.

Aşa cum am spus-o în nenumărate rânduri, este singura variantă fezabilă.

Centura de Nord nu numai că este foarte lungă vreo 20 de km, dificilă, cu serpentine, practic o centură care este total neatractivă pentru autoturismele care traversează zona”.

Comentarii

01/08/11 18:51
VizitatorDEMOCRATUL

1. IPTANA A INCASAT BANI DE PROIECTARE PENTRU UN TRASEU IMPUS DE PRIMARIA BISTRITA( MANATA DE INTERESELE PRIMARULUI+ SENATORUL MOLDOVAN RADU , FOSTUL OSPATAR .... CARE LOCUIESTE PE VALEA RUSULUI ... !) CARE NU ESTE FIABIL SI NICI ELIGIBIL, DEOARECE INTRA IN INTRAVILANUL LOCALITATII ( LUCRU INTERZIS ),EFECT : POLUAREA SE MARESTE IN ORAS, CULMEA CULMILOR : CENTURA ESTE FIXATA PRIN FATA SPITALULUI TBC( CARE VA PIERDE SI O PARTE DIN CURTE ) SI PE LANGA CASELE OAMENILOR...UNDE VOR FI SI DEMOLARI DE CASE...
TAXA DE PROIECTARE : 7.400.000 LEI +TVA !
NU S-AU FACUT STUDII ALTERNATIVE DE FEZABILITATE ...CU FORAJE...ETC... DEOARECE NU SUNT BANI PENTRU ALTE VARIANTE !
2. EXISTA O SENTINTA CIVILA DELIBERATA DE CATRE TRIBUALUL BISTRITA IMPOTRIVA HCL 151/2010 ( CARE A STABILIT TRASEUL 2 SUD ), PE CARE O ANULEAZA !
3. FORURILE EUROPENE AU FOST SESIZATE DE ACESTE ASPECTE ....DECI NU VOR FINANTA ( FINANTARE NERAMBURSABILA DE 70 % ) ACEASTA VARIANTA ....PE CARE PRIMARUL O SUSTINE ( 2 SUD ) ...
4. COSTURILE SUNT TRIPLE DATORITA CONSTRUIRII : DE VIADUCTE , PODURI , CONSOLIDARI DE DEALURI DESPAGUBIRI DE TERENURI SI CONSTRUCTII DIN INTRAVILANUL ORASULUI- DECI NU POATE FI ELIGIBILA !
CONCLUZIE : MINTI BOLNAVE !!!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5