Cultură
|
Multe ne trec pe la urechi. La unele reacționăm, dăm atenție, suntem surprinși, la altele nici nu clipim, mergem mai departe, ca și cum nimic nu am fi auzit, nimic nu ne-ar fi atras atenția, nu... |
Prin bunăvoința scriitorului concitadin, am primit și cel din urmă volum al domniei sale, dinr-un ciclu impresionant, nouă tomuri, adevărat „munte” jurnalistic. Jurnalele merită să fie în atenția... |
|
Logodnicul pierdut, volumul de povestiri al apreciatei scriitoare Rodica Fercana, apărut la editura George Coșbuc-Bistrița, este o incursiune sinceră și emoționantă în labirintul trecutului său... |
Sub egida Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, prima seară literară din seria „Serile de la Casa Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu” a oferit publicului bistrițean un regal... |
|
Sunt lungi zilele de vară. Încap în ele și razele soarelui dogoritor, și umbrele copacilor răcoroși. Apele și câmpiile, munții și norii. Și ne oprim, în drumul zilei, grăbite să devină amintire... |
SÂMBĂTĂ, 19 IULIE 2025, ÎNCEPÂND CU ORA 16:00
DESCHIDEREA EXPOZIȚIEI DOCUMENTARE N. STEINHARDT
Prezintă: Elena BONDOR, Ioan MILICĂ, Ioan PINTEA
SEARA EDITURII EIKON
(... |
|
Așa l-au denumit contemporanii, dar și urmașii, pe Iosif al II-lea, născut la 13 martie 1741, fiind al patrulea copil al împărătesei Maria Tereza și al soțului său, Francisc Ștefan de Lorena. S... |
Noaptea aceea a devenit pentru Sebastian un adevărat coșmar. Gândurile și întrebările fără răspuns i se îngrămădeau într-un cerc nedefinit. A uitat de succesul zilei, nu se mai gândea... |
|
|
Descendent al unei familii din Ardeal, ce primise în 1579 titlul de voievozi ai ținutului Chioarului, având printre strămoșii săi pe umanistul patriot Ioan Bob de Cernești, coautor al... |
|
Budapesta, anul 1857 |
|
|
Oscar Wilde spunea: „În ziua de astăzi, oamenii cunosc prețul fiecărui lucru și valoarea nici unuia.” Scriitorul consemna aceste gânduri despre a doua jumătate a epocii victoriene înconjurat de... |
Frumusețe străină am văzut și cu dânsa mi-am rănit inima”. Acesta este un citat dintr-o frumoasă rugăciune ortodoxă, cu care Florentina Loredana Dalian își începe volumul de proză scurtă Frumusețe... |
|
Povestea noastră de azi se învârte în jurul a patru nume – Liviu Rebreanu, Niculae Gheran, Sever Ursa şi Sumiya Haruya. Ce îi uneşte pe ultimii trei? Evident, cel dintâi – domnişorul Liviu şi, în... |
În perioada 28 mai – 1 iunie la București s-a desfășurat ediția a XVIII-a a Salonului internațional de carte Bookfest. E unul din cele mai importante târguri de carte din țară, la care participă... |
|
Academia Română este depozitarul a numeroase documente privind activitatea marelui diplomat român – Nicolae Titulescu. Am publicat unele dintre ele într-un volum separat.[1] Mă voi referi mai jos la... |
În zilele de 11 și 12 iunie 2025 s-a desfășurat cea de-a 12-a ediție a Festivalului Național de Literatură (FestLit Cluj 2025), organizat de Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor. |
|
INVOCAŢII
Ia-mă de mână, Doamne şi arată-mi Creaţia,
(O scurtă recapitulare),
Solstiţiul şi echinocţiulO peregrinare în timp.
Du-mă peste tot să văd începutul,
Marele Pocnet din care s-a născut... |
|
|
Duminică, 11 iulie 2025, eram cu „Cartea pe roți” la cabana „DATINA”, la scriitorul și rapsodul popular GRIGORE GUZU, de pe valea Strugarului, Poiana Ilvei, unde scriitorii năsăudeni, membri în Liga... |
Căpițe de fân,
mai păzind încă satul,
plecat spre muzeu. |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Vin, 09:30
Accident rutier la Viișoara Cultura
Motto: „Oricât ai avea un model, dacă tu însuți nu devii model pentru...
Comentarii
„Folclorul românesc în creația corală”, concert susținut de corurile reunite „Appassionata” și „Viva la Musica”
Leustean Mariana -
Mie, 21:15
Super
Avocatul năsăudean dr. Liviu-Marius Harosa a trecut poarta veșniciei!
Florin Marta -
Mie, 18:16
Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină!🙏🙏🙏
Avocatul năsăudean dr. Liviu-Marius Harosa a trecut poarta veșniciei!
Maxim Morariu -
Mar, 16:55
Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei!
Victor ŞTIR: Unirea ca pion otrăvit
Viorel -
Lun, 23:52
Suntem, patrioți în chiloți. Nu suntem în stare nici de vorbe, nu de fapte. Probabil că Ursula vine...
Parva în opera lui Liviu Rebreanu
prof. Vasile Găurean -
Lun, 23:28
Tema e bine abordată, aptă să emoționeze cititorii, scrisă cu o inimă caldă.
Aniversări
Astăzi este o zi deosebită pentru doamna profesor de canto clasic și tradițional Cristina Bălan, șef Serviciu Școala de Arte din cadrul Centrului...
Cu ocazia zilei de naștere, îi transmitem domnului ing.
Cu ocazia zilei de naştere, urăm multă sănătate şi putere de muncă, domnului IOAN CIOBA, şef Serviciu Evidenţa Persoanelor din cadrul Primăriei...













































