ISTORIA BISERICII ORTODOXE ROMANE DIN TRANSILVANIA. CAPITOLUL 9

Generalul austriac Adolf Bukov, trimis de imparateasa Maria Tereza sa consolideze uniatia, a facut o statistica, intre 1761-1762, a preotilor si credinciosilor romani, ortodocsi si uniti. Desi s-au facut abuzuri dure, cand multe biserici ortodoxe au fost date unitilor iar unele parohii au fost silit trecute la uniti, statistica a aratat ca, atunci in Transilvania erau 2.253 preoti uniti, cu 515 biserici, si 25.174 familii, iar ortodocsii erau 1.380 preoti, 1.362 biserici si 126.712 familii. Asadar unitii aveau doar preoti mai multi ca ortodocsii, in schimb ortodocsii aveau mai multe biserici ca unitii, iar numarul credinciosilor ortodocsi era zdrobitor mai mare ca cel al unitilor. Generalul Bukov a ars toate manastirile din lemn, iar cele din piatra au fost daramate, amintim aici Prislopul, Geoagiu de Sus, Sambata de Sus.

Datorita numeroaselor plangeri, Curtea habsburgica de la Viena, a dat romanilor ortodocsi, in 1761, un episcop ortodox de neam sarb, Dionisie Novacovici, dupa ce timp de 60 de ani n-au avut nici un ierarh. Novacovici este instalat in Biserica Sf. Nicolae din Scheii Brasovului, se muta insa la Sibiu si de aici la Rasinari. Episcopului Novacovici i s-a impus sa nu impiedice propagarea uniatiei, precum si alte 11 restrictii. Dupa anul 1763, generalul Bukov infiinteaza doua regimente “de granita” la Orlat, langa Sibiu, si la Nasaud, regimente formate de graniceri romani din satele de la poala Muntilor Carpati, la granita cu Tara Romaneasca si Moldova. Toti granicerii impreuna cu familiile lor erau declarati uniti si li se promiteau unele drepturi, printre care si scutirea de iobagie. Numeroase sate s-au rasculat, altele au trecut in Moldova si Tara Romaneasca, insa altele au primit « unirea » pentru ca aveau slujbele avantajoase de graniceri.

In anul 1781 un suflu bun a venit asupra Bisericii Ortodoxe, prin « edictul de toleranta » dat de imparatul Iosif 2, prin care se interzicea asuprirea oamenilor pe motive care tineau de credinta lor. Daca o confesiune avea 100 de familii, i se permitea sa-si ridice biserica si scoala. In scurta vreme dupa dupa aceasta, multe sate transilvanene, mai ales cele din Tara Fagarasului si Tara Hategului, s-au intors la vechea credinta ortodoxa stramoseasca. Vazand aceasta, imparatul, un an mai tarziu, a dat unele completari edictului, prin care era greu sa parasesti uniatia, pentru ca cel care voia s-o faca, trebuie sa fie catehizat vreme de sase saptamani, platind un zlot pe zi acelora care il cotehizau.

Intre 1796-1810, ortodocsii n-au avut episcop, episcopia fiind condusa de protopopi vicari. Doar in 1810, protopopii ortodocsi obtin permisiunea autoritatilor si se intrunesc la Turda pentru a-si alege episcop roman. Ei l-au ales pe preotul Vasile Moga din Sebes (Alba), care a fost instalat la Sibiu in 1811 dupa ce, in prealabil, fusese calugarit si hirotonit de mitropolitul sarb din Carlovit.

Curtea de la Viena l-a ingradit cu 19 restrictii, printre care neoprirea credinciosilor spre uniatie, reducerea numarului de preoti si parohii si chiar sa fie insotit de doi comisari guvernamentali in vizitele sale canonice.Resedinta si-a avut-o la Sibiu si chiar in primul an de pastorire, in 1811, a deschis aici un curs de teologie cu o durata de sase luni, pentru pregatirea celor ce aveau sa devina preoti. Aici il gasim, ca prim dascal, pe vestitul carturar Gheorghe Lazar, care studiase teologia la Viena. In 1834 a facut un memoriu si l-a inaintat Curtii din Viena, impreuna cu episcopul unit Ioan Lemeni, prin care cereau drepturi pentru romani.

In Transilvania au fost manastiri inca din veacurile 14-15, care au continuat sa existe pana in zilele noastre, exemple, Prislop, Feleac, Ramet, Geoagiu, mai tarziu, Toplita, Moisei (sec.17), Sambata de Sus, ridicata de domnitorul Constantin Brancoveanu. Au fost in Transilvania mai mult de 180 schituri din lemn, majoritatea distruse de generalul austriac Bukov, prin 1761-1762. Astfel activitatea calugareasca ortodoxa din Transilvania practic s-a redus la cel mai jos nivel. In Banat si-au continuat viata manastirile din veacurile 12-15, unele fiind desfiintate din ordinul imparatului Austriei, Iosif 2, care insa s-au refacut mai pe urma. Amintim manastirile Mraciunea, Hodes-Bodrog, Sangeorge, Stredistea Mica, Calugara, Mesici, Partos, Cebza, Bezdin. Au fost, de asemenea, ridicate numeroase biserici de mir. Arhitectura bisericeasca s-a dezvoltat deosebit, axata in special pe stilul arhitectonic autohton, cu planul in forma de dreptunghi, iar spre apus, un turn clopotnita. Sunt si biserici cu plan in stil bizantin. In Banat predomina stilul baroc, imprumutat din apus. Peste tot in Transilvania, insa mai mult in Maramures, Bihor, Salaj, Hunedoara, au fost construite multe biserici din lemn, in care pronaosul, naosul, si altarul sunt asezate in lungime. La sfarsitul evului mediu pictura romaneasca a imbracat un autentic aspect popular. De remarcat ca au aparut icoanele pe sticla, la manastirea Nicula (langa Gherla, Cluj), Rahau (langa Sebes-Alba) si in cateva asezari langa Sibiu.

Iata cateva pareri ale unor invatati uniti despre dureroasa dezbinare a poporului roman transilvanean, de la 1698-1701. Samuil Micu : »Tot pe aceia vreme s-au ivit supt numele lui Colonici arhiepiscopul de la Strigon, o instructie cu care se da invatatura theologului si se spunea ce dregatorie are. Dupa aceasta instructie, vladicul numai numele il avea, iara deregatoria episcopeasca o purta theologul, intru atata cat vladicul se putea zice vicariu theologului « (Gh. Sincai, Opere 3, Hronica romanilor 3 p. 263).Gheorghe Sincai:”Unirea mai pe urma numai popilor au folosit, ca acestia au dobandit putina scutinta, cam anevoie, dara nobili au ramas cu buzele dramboiate pana astazi, caci latinilor destul le iaste ca inseland pe romanul in parte lor, au putut invinge cu numarul pre calvini…’(Gh. Sincai, Opere 2, Hronica romanilor, tomul 2 p. 184). Petru Maior : »Ce e mai mult, fara osebire se ispoveduiesc unitii mireni la preotii neuniti si neunitii la preotii uniti, ba si insusi preotii fac aceesi. Pre multe locuri nu mai auzi acum vorba de unire si de neunire cat pre unii ii cheama uniti si pre altii neuniti, dupa felul arhiereului caruia sunt supusi… » (Petru Maior, Istoria Bisericii romanilor, Buda 1813 p. 118 si Scoala ardeleana, vol 2 de Florea Fugariu, p. 336-337).