Națiunea română este aptă de democrație

Un amplu interviu cu Nicolae Breban, având titlul de mai sus – realizat de Mihaela Helmis –, ocupă cinci pagini de revistă, dialog care are ca fond de desfășurare cei 30 de ani împliniți din decembrie 1989, o istorie contemporană extrem de vie, analizată de marele romancier din toate punctele de vedere. Sunt luate în seamă toate aspectele care au conturat mersul României de la căderea dictaturii ceaușiste și dobândirea libertăților cetățenești și de opinie. În 15 aprilie a.c. se vor implini 30 de ani de la apariția revistei CONTEMPORANUL, serie nouă (director: Nicolae Breban), cu un format nou și conținut de idei care să contribuie la relansarea României între țările europene. Însă imediat după evenimentele din decembrie ’89, lumea literară, revistele literare au fost invadate, infestate, îmbibate și murdărite de politica falsă din acea vreme. Mai toată lumea credea că prin politică noi ne vom reașeza ca în perioada de dinainte de cel de-al Doilea Război. Toți erau interesați de Ion Iliescu și de Petre Roman, ce e cu ambasadorii americani, ce e cu rușii. O întreagă diversiune această fugă de literatură și incapacitatea noastră, a lumii literare, de a reveni la solul formidabil de dinainte de război. În țară s-a strecurat o influență ticăloasă, prin Soros și Brucan, la primul aderând atunci mulți tineri literați, în speranța că va renaște societatea civilă, iar cel de-al doilea, în mod rușinos devenind un fel de profet al României. Nu întâmplător revista „Contemporanul” se numește revistă națională de cultură, politică și știință, nu întâmplător apare și sub egida Academiei Române. Dacă în Europa secolelor trecute circulau fraze mobilizatoare, cum e: „Libertatea este un dar pe care îl câștigi prin voință și luptă proprie, și care trebuie păstrat zi de zi”, în România, în cele trei provincii, Moldova, Țara Românească și Transilvania, răstimp de sute de ani, lipite de trei imperii autarhice, brutale, antagonice – cel rusesc, cel turcesc și cel austriac –, nu s-a putut exersa libertatea, cu o singură excepție: Școala Ardeleană din Transilvania. Această școală a creat mișcarea de luptă pentru alipirea Ardealului de România și descoperirea originii acestui popor, a acestui neam, conștientizarea originii noastre latine. În prezent Școala Ardeleană, ca mișcare națională, istorică, științifică și literară este scoasă din manualul de literatură pentru clasa a XII-a (Editura ART, București), la fel Liviu Rebreanu, Octavian Goga și alți mari clasici ai literaturii române. Nicolae Breban devine vehement când vorbește despre falsa clasă politică actuală, despre Parlamentul țării, ca o verigă foarte slabă a politicii actuale românești, format din oameni care nu sunt profesioniști și nici buni români. Scoaterea din cultura română, abuziv și discriminatoriu, a lui Mircea Vulcănescu și Vintilă Horia, prin lege susținută de o minoritate etnică, este inadmisibilă, antidemocratică și altiliberală. În dialoguri sunt dezbătute pe larg politica externă a României, aproape inexistentă ca mod de operare european, valorile naționale, istorice, economice, industriale, bancare, culturale și educative, soluții pentru satul românesc contemporan, tradiția ca formă a memoriei colective. Dialogul cu scriitorul Nicolae Breban este o formă totală de incriminare a tot ceea ce este rău în țară, o atitudine fermă, necesară de corijare și recondiționare a vieții sociale și politice românești.
Revista acordă câteva pagini academicianului Ioan-Aurel Pop, președinte al Academiei Române, care a împlinit de curând 65 de ani. Mulți dintre oamenii se seamă ai țării se adresează cititorilor, evocând activitatea laborioasă pe care a susține istoricul Ioan-Aurel Pop, în fruntea obștei academice, în fruntea Universității Babeș-Bolyai din Cluj, un profesor european erudit și un istoric român patriot.
Din mai multe unghiuri de vedere este dezbătut romanul, apărut în toamna anului trecut, «Undeva în Transilvania» de Mircea Taloș (Ed. RAO, 2019), lucrare ce se înscrie în literatura dedicată Holocaustului, despre amenințările și masacrele hortyste maghiare (1940-1944), care au avut loc în județul Sălaj, despre deportații la Auschwitz și în lagărele de muncă forțată din Ucraina, înainte de îndepărtarea lui Horty de la conducerea Ungariei.
Revista mai găzduiește cronici literare, plastice, de cinema și teatru, și note de călătorie. De asemenea, prin Platforma civică apolitică ÎMPREUNĂ, sunt semnalate aspecte de o gravitate maximă cu privire la ideologizarea învățământului în România și așezarea sistemului de învățământ dincolo de limitele responsabilițății democratice, printr-un proiect de reforme gândit și implementat de „experți” din Ministerul Învățământului și nu numai. La fel, puteți citi „Punctul de vedere al Academiei Române privind unele aspecte ale învățământului preuniversitar din România”.