Editorial de Menuţ Maximinian: Masca de pe faţa culturii

Am trăit în 2020 vremuri de care mulţi dintre noi nu ar vrea să-şi amintească. Peste zâmbetul de la începutul lui 2020 s-a aşezat o mască. Întreaga lume şi-a regândit nu doar proiectele, ci şi existenţa. Am pierdut oameni dragi, ne-am întâlnit mai rar sau deloc, n-am mai putut să ne îmbrăţăşăm, ne-am estompat bucuriile și emoțiile pe care le aveam când puteam fi împreună. Cultura, aşa cum era de aşteptat, a fost, ca de fiecare dată, prima căreia i s-au închis toate obloanele astfel încât artiştii (de la pictori, interpreţi, actori, scriitori) au trebuit să-şi găsească noi modalităţi prin care să fie aproape de publicul lor. De parcă pentru sufletul nostru şi în vremuri de restrişte nu ar conta cultura, toate fondurile au fost sistate, nemairămânând nici măcar un licări de speranţă.
Astfel, după marcarea Zilei Naţionale Culturii, nu au mai fost bifate evenimente importante, virusul punând stăpânire peste lume după ce a străbătut mări şi ţări în căutarea victimelor. Şi, totuşi, în această perioadă, aşa cum am mai spus, s-a citit mai mult, librăriile au venit ele în casele oamenilor prin comenzi online, scriitorii şi-au lansat cărţile apărute în vremea virusului pe platforme online. Dacă îi spuneam unui scriitor senior în urmă cu un an că nu va mai acorda autografe la târgurile de carte şi că întâlnirile cu cititorii vor fi prin intermediul platformelor zoom, youtube, facebook, instagram m-ar fi trimis, probabil, cel mai elegant la plimbare şi mi-ar fi spus că atâta timp cât există carte tipărită vor exista şi întâlniri clasice. Ne-am adaptat cu toţii şi am bifat câteva proiecte frumoase ale Uniunii Scriitorilor din România.
Ce este important este faptul că revistele culturale au apărut constant, ca de altfel toată presa, nefiind îngrădit în acest sens dreptul la informare. Nu vom fi niciodată de acord cu desfiinţarea unei reviste de prestigiu (vezi cazul revistei Familia) doar pentru că unii nu ştiu ce înseamnă acestea pentru identitatea noastră. Dar celor pentru care cultura nu contează şi au ajuns cocoţaţi în funcţii înalte unde au puterea de a sta pe sacii cu bani şi a împărţi după cum consideră de cuviinţă va fi destul de greu să le explici rolul fundamental al revistelor culturale în educaţia unui popor. Pentru ei spectacolele de calitate îndoielnică, care adună mii de oameni (dacă vor mai putea fi realizate în aceeaşi formulă), sunt mai importante. De câte ori nu au primit artiştii de la Operă, actorii sau scriitorii refuzuri în sponsorizarea unor proiecte spunându-li-se că ei nu vor aduce o imagine importantă firmei, la fel cum fac alţi „colegi” de-al lor care adună spectatori cu miile. Nu contează în ecuaţie IQ-ul celor ce admiră anumiţi „artişti” ci faptul că sunt mult mai mulţi decât cei care sunt de partea profesioniştilor. Într-adevăr, pentru a urmări o arie de operă, pentru a participa la o piesă de teatru clasică sau pentru a citi marii scriitori ai literaturii ai nevoie de un bagaj de cunoştinţe ce se clădeşte în timp.
În vremuri în care fiecare poate scrie după cum îl taie capul şi în care laudele de sine şi ale celor din anturaj sunt de multe ori atât de mari încât îţi dai seama că aceşti doritori de a atinge statutul de scriitor nu o vor putea face niciodată, rolul criticii este cu atât mai însemnat pentru a reuşi să păstrăm totuşi un echilibru, dar şi o distanţare între literatură şi maculatură, deşi graniţa are o sârmă atât de subţire încât unii, mai pe furiş, riscă să o treacă fraudulos. Exemplele pot fi date şi în 2020, când poezii şi proze legate de CoVid au apărut pe piaţa doar pentru ca scriitorul să fie în modă cu vremurile. Puţine vor fi titlurile care vor rămâne legate de acest subiect. Poate că, la fel cum sunt puse la sălile de spectacol X-uri pe scaune, din trei locuri doar unul putând fi ocupat, la fel, în breasla scriitorilor, ar trebui puse asemenea semne pentru că doar al zecelea merită luat în seamă.
Parcurgând programul derulat de Institutul Cultural Român în 2020, am observat că acesta s-a derulat prin sediile pe care le avem în capitale importante ale lumii, în mediul online. Amintesc aici doar „Noapte de muzică și poezie”, un maraton liric în grădina Institutului Cultural Român, a X-a ediție a Galei Poeziei Române Contemporane organizată de Institutul Cultural Român, și Uniunea Scriitorilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii, concertul „Mari compozitori români – Enescu, Silvestri, Lipatti”, organizat de Filarmonica „George Enescu”. Apoi la ICR New York-„Istoria României într-un obiect”, ICR Londra - „Who is Romania”, ICR Berlin - fenomenul migrației, abordat prin teatru în cadrul programului „365 de zile în Germania”, ICR Varșovia - „Discuții la masa Tăcerii. Brâncuși portretizat de contemporanii săi”, ICR Veneția - „Veneția văzută de mari pictori români”, ICR Madrid - „La muzeu, în România”, ICR Lisabona - „Peisaje portugheze de pandemie”, ICR Bruxelles - „Teatrul în vremuri de pandemie”.
La fel s-a întâmplat şi cu concertele de la Opera Naţională, Ateneul Român sau cu reprezentaţiile de la teatrele naţionale, toate derulate online. Dar cât vom mai putea păstra această distanţă între spectatori şi artişti? Vremurile lui 2021 sperăm că vor fi altele şi că, încet-încet, vor dispărea măştile de pe feţele noastre, vom revedea zâmbetele spectatorilor ce vor rezona cu sufletul artiştilor.
În ce priveşte scriitorii, o primă veste se anunţă de la ICR care va traduce peste 100 de volume ale autorilor români. Ana Blandiana, Gabriela Adameșteanu, Matei Vișniec, Tatiana Țîbuleac și Aura Christi sunt câțiva dintre autorii ale căror opere vor beneficia de traducerea și publicarea în spațiul internațional.
Cu credinţă, speranţă şi sufletele pline de lumină ne îndreptăm gândurile spre un 2021 în care dorim tuturor creatorilor inspiraţie rodnică spre aprecierea publicului (cititorilor) adevărat ( i).