Clepsidra... lui Mircea Daroși

C l ep s i d r a – obiect de măsurare a scurgerii timpului, folosit încă din antichitate și până la inventarea ceasului, capătă în viziunea profesorului Mircea Daroși, o nouă întrebuințare, prin ea scurgându-se nu nisip, ci versuri, care poartă în ele un univers în care pătrunde timid, încercând să-i deslușească tainele, să trăiască momentele esențiale ale vieții din diferite perioade, explicându-se   ...   „Aș vrea clepsidra să mi-o umplu, / Doar cu nisipul sufletului meu, / Să curgă timpul ca un fluviu / Și-n mersul lui să curg și eu ”. Și mai departe   ...   „Din vise mi-am croit cărare-n lume / Și din speranțe mi-am făcut un țel, / Sunt doar atât cât aș fi vrut în viață, / Să fiu cum sunt și să rămân la fel ”. Crezul poetic este prezentat simplu   ...   „Cuvintele sunt toată averea mea / Și-oriunde merg le iau cu mine, / Le pun pe cerul meu de dor, / În loc de stele și de pâine”.  Dorul de părinți, mai ales după depărtarea de ei, este exprimat superb   ...   „Am luat dorul de mână / Și l-am dus la noi la poartă / Să-i spun tatei să rămână, / Să-mbătrânim deodată ”, ori mamei   ...   „Tu știi să ne alini durerea, / Și ne ferești de rele și nevoi, / Te-ascunzi în lacrimile tale / Să plângi ca să nu plângem noi”.

   Mircea Daroși, în explorarea gândului său prin versuri, ar vrea multe   ...   „Aș vrea să fiu fântână / Pe lungi cărări stăpână / Cu ciutura făcută / Din dor, cu dor umplută”. Sau   ...   „Când nu mai suntem, devenim doar tăcuți / Și ne topim în lumina unei lacrimi de lut ”. „Să coborân în veacuri în taină cu străbunii / Sub soarele dreptății să stăm cu ei la sfat   ...”.  „Îmi număr anii / după generațiile / trecute / prin altarul clasei   ... ”

   Apropiați ca vârstă, pregătire, activitate profesională și ideal educațional, după ce am lecturat pe îndelete culegerea de poezii grupate în „Nisipul CLEPSIDREI”, parcă am trăit momentele esențiale din viață   ...   copilăria și adolescența, despărțirea de familie și de locurile natale, dorul de părinți, luarea vieții în piept alături de persoana iubită, impactul determinat de  lărgirea orizontului geografic etc.,am simțit parcă mai puternic chemarea   ...   „mă-ntorc la tine, poezie !” pentru a găsi în ea alinare, îndemn la slavă și la fapte bune. M-am convins, încă odată că acum   ...   „Am ajuns la malul vieții / Și de valuri m-am desprins, / Astăzi anii tinereții, / Nu mai sunt decât un vis   ...   Aș întoarce roata vieții / Dar destinul nu mă lasă / Și-mi duc crucea bătrâneții / Cu tot greul ce m-apasă ”.