Preotul Radu Liviu Roșu: Problema lăcomiei pântecelui și mâncatul excesiv

”Luați seama la voi înșivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare și de băutură și de grijile vieții, și ziua aceea să vine peste voi fără de veste, ca o cursă” - Luca 21, 34-35

Dragi cititori, iată-ne ajunși în pragul Postului Adormirii Maicii Domnului, post în care ne străduim fiecare după putința lui ”să ne curățim simțirile” și să stăm prin rugăciune și înfrânare alături de Maica Domnului, ocrotitoarea creștinilor și pururea mijlocitoarea noastră către Dumnezeu.

Sfântul Ioan Gură de Aur, într-una din scrierile sale, spunea că atunci când postim, nu ajunge să ne abţinem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim şi sufleteşte.

Biserica ne învață că hrana și consumul exagerat de alimente și băuturi nu sunt scopul principal al vieții noastre și recomandă ca fiecare creștin să ţină post după sufletul şi rânduiala sa. Din păcate, mulți dintre noi ne rezumăm doar la consumul alimentelor vegetale, deși știm că postul, în profunzimea lui, înseamnă și rugăciune, și smerenie, și înţelegere, și iubire față de aproapele.

Urmând acestei cerințe Sf Pavel spune: ”Ci îmi smeresc trupul meu și îl supun robiei; ca nu cumva, altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic” – 1 Corinteni 9, 27.

Considera faptul că trebuie neapărat să dea atenție mare trupului său, deoarece în altă parte a scrierilor sale spunea cu lacrimi și atrăgea atenția asupra acestui pericol: ”Dumnezeul lor este pântecele” – Filipeni 3,19. Este vorba despre ceea ce promovează și programul de recuperare legat de Dumnezeu. Adică cine este El pentru noi în anumite momente.

Sfântul Efrem Sirul observa în secolul IV faptul că excesul de mâncare face mintea grosolană și moleșește trupul: ”Multa mâncare și multa băutură aduc plăcere doar acum, însă în ziua următoare lasă în gând neplăcere și moleșire”!

Sfântul Ioan Gură de Aur consideră că lăcomia pântecelui ne închide calea spre rugăciune și spre o bună relație cu Dumnezeu, iar Sfântul Ioan Casian spune că lăcomia pântecelui se poate manifesta sub trei forme: ”Dorința de mâncare înainte de vremea rânduită; mâncarea peste nivelul de saturație, căutarea mâncărurilor gustoase – cu referire la neacceptarea condițiilor.

Un alt scriitor patristic reprezentativ în ceea ce privește masura mâncării și consecințele acesteia la nivel psihic, comportamental și trupesc este Sfântul Nil Sinaitul. Din scrierile lui observăm faptul că mâncatul excesiv ne face neascultători, ne abate mintea de la rugăciune și ne aruncă într-un somn adânc.

Putem observa chiar la noi înșine, dacă facem o analiză sinceră a stărilor din timpul rugăciunii, cum ne rugăm dacă nu am mâncat excesiv și dacă am făcut acest lucru. Odată ce ne-am dedat unui astfel de obicei nimic nu ne va fi de ajuns ca să ne îndestulăm iubirea de plăceri deoarece puterea pântecelui este ca un foc ce mistuie și pururea cere. Dacă stăm să analizăm această problemă, putem observa faptul că soluția ne este oferită chiar de Scriptură.

De ce, totuși această dificultate rămâne pentru noi insurmontabilă? Se pare că una dintre probleme este puțina credință raportată la Dumnezeu.

Sfântul Augustin scria despre aceasta că s-a luptat zi de zi cu această problemă și nu se poate proceda cu ea ca în cazul problemelor trupești, iar Sfântul Ioan Casian asociază mâncatul excesiv cu practicarea pornografiei la orice nivel.

Pe de altă parte, găsim la scriitorii patristici modalitatea prin care problema mâncatului excesiv și compulsiv dacă nu este observat la timp devine dependență. Ușa pe care intră această boală în ființa omului sunt bucatele, iar faptul că omul mănâncă cu nesaț este obișnuința. Temeiul este deprinderea îndelungată, nesimțirea sufletului și uitarea de moarte – omul nu-l trăiește pe AZI decât pentru a-și satisface pofta. Fotie Spasski afirmă faptul că mâncatul compulsiv este cauza multor probleme spirituale.

Cei care se luptă cu un astfel de comportament și cu o asemenea dependență se gândește întotdeauna la satisfacerea plăcerii pântecelui – ”ceea ce te biruiește, aceea te și stăpânește” - 2 Pertu 2,19. Adeseori și în somn visează mâncărurile îndrăgite și se bucură peste măsură când le vede înaintea sa. Când nu le primește sau nu le are se tânguie după ele, se tulbură, cârtește, se mânie. Începe să hulească mâncărurile care nu îi plac și adeseori mănâncă pe ascuns și ciuguleli.

Toate acestea datorită egocentrismului pe care persoana îl manifestă. A face pe plac pântecelui înseamnă a face pe plac egoismului. Și acum ca și în perioada scrierilor patristice tema mâncatului compulsiv este la fel de actuală, dar e tratată în alți termeni. Prin urmare întâlnim concepte ca ”tulburare de comportament alimentar”, ”greutate excesivă” , ” supraalimentare”, etc.

Se știe că o mare parte din populația globului suferă din cauza greutății excesive. Nimeni nu poate tăgădui creșterea consumului alimentar. Pare că omul contemporan poate fi numit ”omul cu căruciorul de mâncare”, plin cu o cantitate colosală de alimente ambalate. Această diversitate alimentară contribuie la creșterea apetitului alimentar și se exprimă prin tulburări de comportament alimentar.

Afirmam mai sus că Ioan Casian descria acest comportament ca manifestându-se în trei feluri: mâncatul înainte de vremea rânduită, mâncatul peste măsură și căutarea înadins a mâncărurilor gustoase.

Dacă analizăm puțin problema, putem observa că ”vremea rânduită” pentru masă este în instituții, mănăstiri, etc. În viața de zi cu zi, de dimineață până seara omul mănâncă dezoronat. Consumă tot felul de mâncăruri și ”compensează” necesitatea de a mânca tocmai seara, la cină, spre noapte. Exact această compensare este manifestarea mâncatului compulsiv.

Știința a stabilit că în a doua jumătate a zilei mâncarea nu se asimilează, ci se descompune. Creează greutate în corp, formând grăsimile, deșeuri metabolice, fără a hrăni organismul. Omul contemporan, însă, nu bagă de seamă că mănâncă mult. Totuși, despre aceasta dă mărturie diagnosticul de obezitate ce se aplică fiecăruia al șaselea om din lume

Nu se știe de ce, ”omul cu căruciorul plin” a devenit norma în zilele noastre. În toată splendoarea sa problema aceasta triumfă în mâncatul mult. O cantitate halucinantă de dulciuri de tot felul, torturi, bomboane împodobesc rafturile magazinelor.

Câte arome artificiale, însă, și adaosuri alimentare nu sunt în ele. Câți intensificatori de gust nu găsim pe etichete, ca fiind adăugați în compoziție. Toți sunt orientați spre stimularea unui apetit nesănătos și duc la mâncatul mult.

Mâncatul compulsiv duce, de regulă, la suprasolicitarea practic a tuturor sistemelor organismului. Duce la suprasolicitarea sistemului cardiovascular – crește tensiunea arterială, se dezvoltă aritmiile etc.

Tractul gastrointestinal lucrează tot timpul ceea ce duce la îmbolnăvirea lui. Se îmbolnăvește sistemul endocrin care se exprimă prin tulburări de metabolism. Mâncatul compulsiv influențează și funcțiile creierului. Oare după o masă copioasă ne putem lăuda cu o minte ageră, limpede? Cred că nu după zicala: ”Pântecele îmbuibat nu e bun pentru-nvățat”!

Problema dependenței de mâncare nu afectează persoana doar la nivelul trupului. Concomitent sunt afectate și însușirile sufletești. Dispar amabilitatea, bunăvoința, dorința de a ajuta, iar de dorința de a te ruga nici nu poate fi vorba.

Cauzele acestei stări a omului contemporan sunt destul de multe, atât cele care au existat dintotdeauna, cât și unele noi cum ar fi necesitatea de a ”mânca” stresul cu alimente, dezvoltarea industriei de consum, mass-media, reclamele etc.

Problema alimentației sănătoase este una din marile dileme ale societății, iar mâncatul compulsiv și excesiv este o componentă a acestei probleme. Una dintre cauze este neacceptarea propriei persoane, determinată de propriul aspect exterior: imaginea de sine pozitivă este bazată pe criterii de valoare estetice.

Cercetările au demonstrat că tipul de constituție fizică are o mare influență asupra prețuirii de sine încă din fragedă copilărie. Adeseori copii mai grași sunt tratați cu ostilitate nu numai de colegi, ci și pedagogii adulți tind să aibă față de ei o atitudine critică. Ca atare, multe persoanelor de sex feminin încearcă să-și modifice aspectul exterior prin reglarea alimentației fără să păstreze totdeauna măsura fiind supuse stereotipurilor induse de modă sau reclame.

O altă problemă ce decurge tot din cea a valorilor și sensurilor este stimularea, sau dezvoltarea excesivă a necesităților gastronomice, cultul mâncării. Inducerea mass-media a unor stereotipuri alimentare nu totdeauna folositoare, dezvoltarea necesității gustosului, nu hrănitorului, sunt aspecte legate de problema mâncatului

Prin urmare în cauzele fundamentale ale dependenței de mâncare putem încadra deopotrivă pe cele duhovnicești – lipsa credinței, ego-ul, nerăbdarea; pe cele sufletești – insatisfacția psihoemoțională, neîmplinirea în viață, prețuirea de sine scăzută, complexul de inferioritate, viața personală nereușită, stresul, tulburarea, anxietatea, emoțiile negative, nevrozele, depresiile, obiceiurile proaste, tradițiile familiale privitoare la mâncare etc și cele trupești, fiziologice – bolile tractului gastrointestinal, glandei tiroide, tulburările metabolice, invaziile parazitare, etc.

Prin urmare, nu fugiți de greutățile înfrânării; dimpotrivă, puneți în fața greutății înfrânării nădejdile ce le aveți și veți trece cu ușurință peste îndepărtarea de mâncăruri gustoase.

Să spunem și noi pântecelui ce ne silește cuvintele Domnului: ”Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul lui Dumnezeu”. – Matei 4, 4.

Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți!

Cu Har și Bucurie, al vostru umil prieten, Pr. Roșu Radu Liviu!