Părintele Vasile Beni: Sfânta Cuvioasă Paraschiva. Un sfânt este un om care lasă lumina să strălucească prin el

              Dragii și bunii noştri credincioşi!

        Un copil stătea într-o după-amiază însorită, în interiorul unei catedrale. Lumina pătrundea multicolor prin vitraliile care înfățișau chipuri de slujitori ai lui Dumnezeu de pe paginile Scripturilor și din filele de istorie. După ani și ani de zile, cineva l-a întrebat: ”Ce este un sfânt?”. Cu reminiscența unei amintiri încă vie în suflet, copilul de altădată a răspuns: “Un sfânt este un om care lasă lumina să strălucească prin el!”     

 Aruncându-ne privirea asupra calendarului nostru creştin ortodox, vedem că în fiecare zi se pomenesc unul sau mai mulţi sfinţi. Ziua de 14 octombrie a fiecărui an este înscrisă în calendarul nostru creștin ca fiind sărbătoarea sfintei Parascheva, care este cea mai populară dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află pe teritoriul României, dovadă grăitoare în acest sens fiind mulţimea de pelerini care se închină moaştelor sale la Catedrala Mitropolitană din Iași.

       Se spune că, pe când avea zece ani, ,,fiind într-o bi­serică a Precistei",  a auzit citindu-se, la Sfân­ta Li­turghie, cuvântul Evangheliei: "Ori­ci­ne vo­ieș­te să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie" (Mar­cu 8, 34).

       Chemarea Mântui­to­ru­lui a sădit în inima ei dorul de desăvârșire, încât și-a îm­păr­țit toate hainele săracilor. Moștenind o mare avere de la părinți, îm­preună cu fratele ei, tânăra Parascheva a dă­ruit săracilor partea ce i se cuvenea de moș­te­ni­re și, părăsind frumusețea acestei lumi, s-a re­­tras în pustie.

      După ce a văzut Ierusalimul, s-a retras în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul și s-a înăl­țat duhov­ni­­cește în rugăciune.    Într-o noapte, pe când avea  25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîn­toar­că în locurile părintești:  "Să lași pustia și la mo­șia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit’’.

          A fost îngropată ca o străină, fără ca ni­meni să știe cine era. Dar Dumnezeu, a descoperit în chip mi­nu­nat cine era acea străină. Se spune că un ma­ri­nar a murit pe o corabie și trupul i-a fost arun­cat în mare. Valurile l-au adus la țărm, iar un sihastru care trăia acolo a rugat pe niște creș­tini să-l îngroape după rânduiala creș­ti­nească.

      Săpând o groapă, aflară trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred și plin de mi­reasmă. Și au luat trupul Cuvioasei din mor­mânt și l-au adus în Biserica Sfin­ții Apostoli din Epivat.

     În anul 1641, după ce binecre­dincio­sul domn Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, câr­muitorii ei de atunci, patriarhul Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu mem­­brii Sinodului său, au hotărât să-i ofere, drept re­cu­noștință, moaș­­tele Cuvioasei Parascheva "pen­­tru sfințirea și binecu­vântarea acelui loc al Bog­­daniei (Țara Moldovei, n.n.)", după cum se spu­ne în "scrisoarea sinodi­cească".

         În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaște au fost așe­zate în minunata biserică a Mănăs­ti­rii Sfinții Trei Ierarhi, ctitoria dom­ni­torului. Cins­titele moaște au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lă­caș, din acest motiv fiind mutate în pa­ra­clisul mănăstirii. Dar în seara zilei de 26 de­cem­brie 1888, după slujba Vecer­niei, din nea­tenție, a rămas aprinsă o lu­mânare din sfeș­ni­cul de lângă racla din lemn în care erau așe­za­te cinstitele moaște. Peste noapte sfeșnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era așezată racla, arzând mocnit toată noaptea și "prefăcându-l într-o grămadă de cărbuni". A doua zi dimineața, autoritățile de stat și bisericești, preoții și cre­dincioșii au constatat că cinstitele moaște au rămas neatinse. 

 Cuvioasa îi răsplăteşte pe credincioşi

Într-una dintre cărţile seriei Ne vorbeşte Părintele Cleopa se relatează o minune care uimeşte şi astăzi. Părintele Cleopa povestea că într-un an i-a venit rândul să stea lângă racla Cuvioasei, de hram, aşa cum fac stareţii şi astăzi. Duhovnicul a relatat că au venit la el două bătrâne care i-au cerut să le lase să se închine la Cuvioasa fără a mai sta la rând, căci sunt bolnave şi vor doar să mulţumească. Femeile aveau în mâini o pernuţă lucrată pentru Sfânta Parascheva, în semn de mulţumire pentru că le vindecase. Părintele Cleopa povestea că atunci când femeile s-au apropiat de raclă a văzut cum Sfânta a ridicat singură capul, iar bătrânele i-au aşezat perna la căpătâi (mărturie publicată în Ziarul „Lumina”, 14 octombrie 2005).

Aşa după cum ştim, Preacuvioasa Maica noastră Parascheva este ocrotitoarea Moldovei, rugătoarea şi grabnic ajutătoarea tuturor credincioşilor care cer mijlocirea ei,   de aceea ar fi bine să citim şi să ne rugăm în filă de acatist zicând: "Bucură-te, Paraschevo, mult folositoare!".

Ani mulţi şi binecuvântaţi sărbătoriţilor!

Pr. Vasile Beni