Părintele Vasile Beni: Să fim recunoscători pentru binefacerile primite

      Să fim recunoscători pentru binefacerile primite, pentru că virtutea recunoştinţei este un certificat al calităţii noastre umane.      Recunoştinţa faţă de oameni este un reflex al recunoştinţei faţă de Dumnezeu. Cine este recunoscător faţă de Dumnezeu, acela este şi faţă de oameni, şi invers.

          Textul Evangheliei la duminica 29-a după Rusalii:  „În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbaţi leproşi, care au stat departe şi care au ridicat glasul, zicând: Iisuse, Învăţătorule, miluieşte-ne! Şi, văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-i. Iar acela era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis: Oare nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta” (Lc.17,12-19).

                   Dragii și bunii noștri credincioși!

            Această evanghelie îşi are durerea şi bucuria ei. Durere, pentru că zece oameni erau suferinzi de o boală incurabilă; bucurie, pentru că toţi cei zece au fost vindecaţi de Doctorul Suprem al sufletelor şi trupurilor noastre, Hristos Domnul. Marea durere din Evanghelia vindecării celor zece leproşi, pe care o exprimă Însuşi Mântuitorul, este aceea că, dintre cei zece numai unul s-a întors să dea slavă lui Dumnezeu, să mulţumească pentru binefacerea vindecării. Pentru recunoştinţa lui, samarineanul primeşte dar peste dar, o viaţă nouă: „credinţa ta te-a mântuit"(Lc 17,19).

      A fi recunoscători faţă de Dumnezeu înseamnă mai întâi a ne recunoaşte starea noastră de fiinţe create de Dumnezeu. Înseamnă să recunoaştem că suntem creaturi alese ale lui Dumnezeu, care ne-a încredinţat să-I purtăm chipul şi să ne ridicăm spre desăvârşire, până la asemănarea cu El și care are grijă de noi.

     Datoria recunoştinţei faţă de Dumnezeu n-o învăţăm numai din Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, ci şi din graiul făpturilor necuvântătoare, deoarece toate lucrurile în care Cel de Sus a revărsat o picătură din bunătatea Sa se arată mulţumitoare Ziditorului lor. Ploaia ce se revarsă din nori ca să adape pământul iarăşi se înalţă în văzduh. Grăuntele ce-a fost sădit în pământ se ridică spre soare în rod înzecit. Florile câmpului îşi arată recunoştinţa prin valurile de parfumuri cu care înmiresmează cerul. Iar păsările, din zori şi până-n noapte, îl laudă pe Atotputernicul prin cântările lor minunate.

     Dar nu numai faţă de Dumnezeu trebuie să fim recunoscători, ci şi faţă de oameni. Iar în primul rând, trebuie să fim recunoscători faţă de părinţii care ne-au dat viaţă şi care ne-au crescut cu mari sacrificii, apoi suntem datori părinţilor noştri sufleteşti, învăţătorilor şi educatorilor noştri, care ne-au deschis ochii minţii, şi tuturor semenilor, indiferent de vârstă, credinţă sau stare socială, ce ne-au făcut bine, ne-au dat o mână de ajutor la nevoie.

       Scriitorul rus Turgheniev, are o pildă în care spune cum Dumnezeu a chemat odată la masă toate virtuţile: Bunătatea, Simplitatea, Adevărul, Credinţa, Dragostea, Speranţa, Mila, Bunul-simţ, Delicateţea, Generozitatea, Smerenia... Şi ele, răspunzând invitaţiei, s-au arătat pline de bună-cuviinţă, se recunoşteau şi stăteau de vorbă ca bune prietene. Două însă, cu toate că erau aşezate alături, nu vorbeau între ele. Acestea erau Binefacerea şi Recunoştinţa. Le-a întrebat Dumnezeu: Voi de ce tăceţi? Nu ne cunoaştem, au răspuns, nu ne-am întâlnit niciodată până acum!"

Un oarecare preot își sfătuia fiii duhovnicești să scrie la sfârșitul fiecărei zile cel puțin cincizeci de motive pentru care trebuie să mulțumească lui Dumnezeu. Alt preot s-a dus să ceară sfat de la vestitul stareț Nicolae Gurianov din ostrovul Zalitului. S-a dus pentru un necaz al său, dar uite că părintele Nicolae, după ce l-a ascultat, i-a zis: „Bucură-te!”. Preotul s-a gândit: „Și ce motiv de bucurie aș avea?...” Părintele Nicolae a continuat: „Bucură-te că te-ai născut, bucură-te că te-ai botezat, bucură-te că ești ortodox, bucură-te că ești încă viu!”

Vă doresc să fiți binecuvântați și să nu uităm ca sus să avem inimile!

Pr. Vasile Beni