Părintele Alin Cîndea: Puterea lui Dumnezeu în fragilitatea omului

Evanghelia dregătorului bogat (Lc 18,18-27) evidențiază tensiunea profund umană dintre dorința de viață veșnică și atașamentele care țin sufletul captiv. Dregătorul respecta poruncile, căuta sincer mântuirea, și totuși — în fața chemării lui Isus — inima lui s-a întristat. Nu pentru că era rău, ci pentru că libertatea interioară îi lipsea. Acolo, la acea limită, vine cuvântul Mântuitorului: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.”

Acest cuvânt devine cheia înțelegerii iertării și a metanoiei. Dumnezeu nu cere de la om performanțe morale imposibile; El cere inimă deschisă, curajul sincerității, voința de a face un pas spre lumină. Restul — transformarea, vindecarea, eliberarea — îl face harul lui Dumnezeu.

În sacramentul spovedaniei, omul vine asemenea dregătorului: cu dorințe bune, cu limite reale, cu povara lucrurilor de care nu se poate desprinde singur. Însă aici se întâmplă ceea ce Evanghelia promite: Dumnezeu lucrează ceea ce omul nu poate.

Spovedania nu este un simplu act de a „raporta păcate”, ci o întâlnire cu Iubirea care transformă. Acolo unde omul simte tristețe, neputință sau rușine, Dumnezeu răspunde cu milostivire, cu blândețe, cu restaurare. Bucuria care urmează este aceea a unei inimi atinse de har — o bucurie pe care nicio autosuficiență nu o poate produce.

Dacă dregătorul bogat a plecat trist pentru că n-a avut puterea să meargă până la capăt, omul care se spovedește descoperă că Dumnezeu nu cere perfecțiune, ci disponibilitate. Un singur pas sincer, și Dumnezeu face restul drumului. De aceea sacramentul reconcilierii este, în esență, o sărbătoare a lui Dumnezeu: El se bucură când vede o inimă dispusă măcar să înceapă.

De ce merită să cauți chiar acum un preot? Pentru că Dumnezeu nu îți cere să fii fără slăbiciuni, ci să le pui înaintea Lui. Pentru că spovedania îți rupe lanțurile interioare pe care singur nu reușești să le deslegi. Pentru că adevărata libertate și adevărata bucurie vin abia după ce deschizi poarta harului. Pentru că Dumnezeu nu te privește ca pe dregătorul întristat, ci ca pe un fiu care are curajul să revină.

Într-o lume care cultivă autosuficiența, Evanghelia ne reamintește că mântuirea nu este rodul forței omenești, ci darul lui Dumnezeu. Iar spovedania este locul privilegiat unde acest Dar se atinge concret de viața noastră.