Radu Ivan – în postură de poet
Autorul este cunoscut ca mare sculptor în lemn. Dar cum un har nu vine niciodată singur, iată că ataşamentul faţă de un prieten, care i-a fost mai mult decât un frate, poetul Luca Onul, l-a determinat sufleteşte să-i dedice un poem, post-mortem.
Tragedia poetului Luca Onul nu i se poate şterge din suflet, după propria mărturisire, poate până la sfârşitul sfârşitului.
Poemul de faţă este un omagiu adus lui Luca Onul, cel pe care l-a simţit ca un prieten adevărat şi ca un mare protector.
Se pare că, de fapt, este şi un debut în poezie a „maestrului în sculptură”, Radu Ivan.
Ion Moise
Elegie
În amintirea poetului Luca Onul
Pe rugurile mari ard iarăşi nume…
Poemele se prăvălesc în vene,
Iar barzii îşi înmoaie pana-n lume,
Ducând pe cap corolele perene.
Tu ai plecat din lume pân-acasă,
Şi clipele au început să fiarbă,
Când la părinţi te-ai dus de ieri la coasă,
Să împleteşti din crini cămăşi de iarbă.
Te-ai strămutat de-acasă pân’ la cer,
La heruvimi strămoşii să-i revezi,
Cu flori în mâini, şi-n ochi cu leru-i ler,
Stând sprijinit cu fruntea de zăpezi.
Te-ai înălţat din ceruri pân’ la stele…
Însângerat de morile de rouă,
Ce-au măcinat destine şi, rebele,
Aşteaptă să ne vină rându’ nouă.
Radu Ivan
Adaugă comentariu nou