Cum poţi fi fericit? Adunând clipele de bucurie.

Fericirea nu-i un proces continuu, să fie unii tot mereu fericiţi, iar alţii niciodată. Fericirea, după părerea mea, se compune din clipe, momente, zile, perioade, când observi că soarele este mai strălucitor, privirea ta mai lucioasă din diferite motive: te-ai îndrăgostit, o satisfacţie intelectuală, o binefacere, contemplarea perfecţiunii naturii, cunoaşterea unei părţi din univers, realizarea sau interpretarea unei opere de artă etc.

Când nu te doare nimic, nici sufletul, nici corpul, când poţi savura în linişte armonia din exterior sau interior, când eşti împăcat cu tine însuţi, şi cu ceilalţi din jurul tău, atunci eşti fericit, dar starea pare atât de normală şi naturală, că numai după ce trece, îţi dai seama că atunci ai fost fericit... dar şi aşa e bine, amintirea unor momente fericite din trecut îţi pot deveni repere pentru prezent şi viitor.

Nu suntem născuţi pentru fericire sau nefericire. Dar ne naştem cu predispoziţii pentru optimism sau pesimism, ceea ce are mare contribuţie la sentimentul fericirii. Optimismul îţi dă putere, încredere în forţele proprii, dar şi în intenţiile altora, îţi asigură o deschidere mai mare către lume, universul natural şi uman, facilitează o socializare optimă cu exteriorul ceea ce duce la deschiderea mai multor ferestre către universul cunoaşterii, acceptării, experimentării, deci şi către şansa de a vedea, a simţi pozitiv, de a se apropia de starea de mulţumire, satisfacţie, fericire.

Satisfacţia este multiplă, numai un om complex poate realiza fericirea pe mai multe planuri concomitent sau succesiv, chiar şi alternativ, nu eşti fericit emoţional, să zicem, dar compensezi această nevoie cu curiozitatea epistemică şi ajungi să cunoşti o parte din natură, comunitate, om, iar starea de satisfacţie psihică, socială, cognitivă nu întârzie să apară, şi ca o consecinţă naturală, nici trăirea sentimentului de fericire.

Fericirea noastră depinde în foarte mare măsură de noi, de conştientizarea nevoilor personale, de elaborarea metodelor, tehnicilor de a îndeplini aceste nevoi, de a le înlocui trebuinţele dacă ele se prezintă imposibil de realizat şi urmărirea unor noi scopuri, tangibile.

Nu e bine să insistăm peste măsură în ţeluri absurde, în idei neverosimile, să nu ne legăm viaţa de persoane cu care nu suntem compatibili, să nu credem că numai o fiinţă ne poate iubi sau numai pe o singură persoană putem iubi. Dacă există suflete perechi, există mai multe variante, aşa cum am putut observa că şi fizic unii oameni seamănă, aşa se întâmplă şi sufleteşte, ne putem potrivi cu mai mulţi, numai să avem şansa să-i cunoaştem. Iar şansele noastre pot fi şi ajutate, favorizate de către noi.

Cei născuţi cu predispoziţii spre pesimism, sunt mai puţin încrezători în forţele proprii, în oameni, în general, au slăbiciuni vizibile, şi nevoie permanentă de încurajări, ambiţionări. Rămân o viaţă la cheremul altora, supuşi, buni executanţi, iar fericirea lor depinde mai mult de anturaj, de grija persoanelor care îi înconjoară, fac mai puţin în realizarea propriilor fericiri şi contribuie mai mult la fericirea altora. Dar nici pentru ei fericirea ca stare obiectivă, nu este exclusă. Fericirea şi-o trăiesc prin fericirea altora.