Candidaţii la preşedinţie

Anunţarea candidaturii lui Mircea Geoană din partea PSD închide, de fapt, lista cu cei care vor conta, într-adevăr, în lupta pentru şefia statului din toamna acestui an. Nu exclud, fireşte, apariţia unor candidaţi surpriză, dar ţinând seama de orientările prezente ale electoratului e greu de presupus că aceştia ar avea vreo şansă. Teamă îmi e însă că, mai mult decât la alegerile precedente, electoratul ar putea fi sedus de spectacolul săbiilor încrucişate, de zăngănitul armurilor şi ritmul trapului spre linia de sosire, uitând cu totul de miza uriaşă pentru România a acestor alegeri.

Cel care va veni în fruntea statului, pentru următorii cinci ani, se va confrunta nu numai cu o profundă criză economică, ci şi cu imperativele generate de modernizarea României care trebuie să ajungă la standarde europene în toate compartimentele vieţii economice şi sociale.

Iar asemenea obiective nu pot fi relevate de un simplu slogan de succes, prea puţin onorat şi acela. E nevoie de mult mai mult. Noul şef al statului va trebui să aibă în jurul lui o echipă competentă să adopte şi să aplice acele strategii benefice României în faţa noilor provocări.

Numai trecerea la moneda euro, la începutul deceniului următor, antrenează sectoare întregi ale economiei, atât din sfera producţiei cât şi a comerţului, impunând politici financiare adecvate.

Şi, nu în ultimul rând, modernizarea infrastructurii de transport, reformarea sistemului medical şi educaţional necesită investiţii foarte mari, bine gândite şi puse în operă.

Ceea ce a realizat România în cele două decenii de după revoluţie precum constituirea unei economii de piaţă funcţională, admiterea în NATO, intrarea în Uniunea Europeană sunt doar preludiul pentru saltul spre o altă condiţie de civilizaţie.

În foarte mare măsură, toate acestea depind şi de cel pe care îl vom alege în fruntea statului la sfârşitul acestei toamne.

Deocamdată, e doar primăvară încă şi la munte se mai poate schia, mieii zburdă pe câmpii, vorba cântecului, nebănuind că vor fi sacrificaţi de apropiatele sărbători, iar mugurii abia se desfac, scoţând la lumină fragedele frunze. Până când vor ajunge la maturitate şi apoi până când frunzele vor fi arse de brume şi spulberate de vânt mai e destul timp.

Asemenea acestui ciclu vegetal, campania pentru prezidenţiale îşi iţeşte lăstarele. Liberalii fac o mutare inteligentă, aducându-l în fruntea partidului pe candidatul la prezidenţiale Crin Antonescu. Era bun, la o adică şi Tăriceanu, fostul premier, dar acestuia prea uşor i-ar fi închis gura actualul preşedinte şi favoritul din toamnă, Traian Băsescu, amintindu-i că el l-a scos din anonimat, punându-l în fruntea executivului…

La rândul lui, Mircea Geoană aruncă săgeţi în stânga şi-n dreapta împotriva lui Traian Băsescu şi după câte se vede are o tablă doldora.

Între aceste tatonări explodează mai întâi cazul “Popovici”, cu cei doi poliţişti de rang înalt şi apoi “cazul Becali”.

Lui “Puiu” ieşit de sub cloşca prolifică a fostei nomenclaturi i-a luat apărarea însuşi şeful statului, Train Băsescu. Pe Gigi Becali îl leagă de Puiu Popovici un firişor subţire, dar rezistent. El a dezvăluit Procuraturii felul în care acesta a pus mâna pe sute de hectare în nordul Capitalei la un preţ cu mult sub nivelul pieţei. Ei, şi, care-i problema? Şi actualul şef al statului a luat un teren intravilan cu 50 de mii de dolari şi l-a vândut cu 350 de mii…

Iar în toată vânzoleala aceasta, premierul Emil Boc ne anunţă că a fost găsită o nouă sursă pentru buget, prin fondul “solidaritatea”. Prin urmare, tuturor salariilor luate de la stat le va fi impozitată cu 90 la sută suma care depăşeşte salariul preşedintelui României.

Se va economisi astfel din bugetul pe 2009 cel mult vreun milion de lei, dar nimeni în această ţară nu va încasa de la stat o sumă mai mare decât cea pe care o primeşte Traian Băsescu.

Să nu ne mai îngrijorăm aşadar, criza e sub control când paranoia zburdă hăhăind pe câmpiile patriei.