Sfârşit de martie la Şieu-Odorhei

Se simte peste tot ceva din freamătul muncilor ce au să dea în clocot nu peste mult timp. Prin gospodării, oamenii îşi revizuiesc utilajele agricole sau modestele unelte, dar nu peste tot, fiindcă un vânt tăios ar vrea să spulbere speranţele irepresibile că primăvara este domiciliată cu acte în regulă. Să recunoaştem că altădată, în vremuri uitate, câmpul urla pe vremea aceasta de duduitul tractoarelor. Acum e o linişte puţin nefirească, şi la fel ca la Matei, Lechinţa ori în alte părţi ale judeţului, câmpul, extrem de rodnic altfel, nu va rodi integral (prin nelucrare). Munca în agricultură cere trei lucruri: tinereţe, utilaje şi...subvenţii, adică ajutor. Dar de unde toate?
În sediul Primăriei, un puhoi de oameni dau năvală să beneficieze de ajutoarele APIA. Se vor transforma acesteajutoare în recoltă? Dna. Mărcuş Maria mă orientează în forfota zilei. Transferul acestei munci de scripte la bază, adică acolo unde se află terenurile şi forţa de muncă, cere un volum uluitor de acte, dar va permite o verificare mult mai atentă a ce s-a cultivat şi obţinut pe respectivele terenuri. Bruxelles-ul cere transparenţă deplină. Casiera, dna. Poienar Maria încasează de zor taxe şi impozite restante sau curente, ca precondiţie la obţinerea subvenţiei. Termenii sunt strânşi: 16 aprilie curent, suprafaţa minimă 30 ari. Minusculele proprietăţi şi birocraţia sunt surori siameze. Este prezent şi primarul interimar, dl. Sfintean Sorin, care ascultă pe cei cu păsuri sau propuneri. Cetăţenii ştiu că este omul lor, navigând atent între lege şi doleanţe fireşti. La calculatoare, cu hărţile cadastrale, doamnele Zăpârţan Daniela şi Rus Otilia lucrează înconjurate de oameni, fiindcă se stă precum la cozile de altădată la Alimentara. Iată aici pe dl. Costinea şi pe Mihai Ţegean de la Cristur-Şieu, dar mulţi alţi cetăţeni de prin toate satele comunei.
Edilul-şef al comunei bănuieşte că nu va dura mult sistemul prezent, din motive care ţin de ierarhii mult mai înalte. Dar, asta e o altă problemă. Există un proiect pentru un drum care să lege peste deal, pe 2,5 km., satele Agişul deJos şi cel de Sus, de satul Bretea, tăind pădurea seculară. Inimosul primar speră că astfel toate satele comunei se vor simţi gravitând mai firesc spre centru. Proiecte, finanţări...marile probleme sau să spunem pe de-a dreptul eternele probleme, fiindcă drumul ce leagă satele Bretea-Coasta-Cristur-Şieu de DN.17 nu este realizat şi viitorul (adică banii) stau sub spectrul unor probabilităţi ceţoase.
Este ciudat că preocupările autorităţilor de la judeţ, Consiliul Judeţean în speţă, converg spre zone adesea foarte îndepărtate, uitându-ne pe cei de aproape. Aici, la sate, nu sigla partidului X sau Z dă valoare, ci persoana proprie a funcţionarului public. Apartenenţa dlui. Sorin Sfintean la alt partid decât PSD i-ar schimba calitatea umană? N-ar mai fi atât de atent cu oamenii? S-ar înţelege mai puţin bine cu toată lumea? Nu credem. Blestemul democraţiei e că ne dezbină şi ne etichetează după criterii absurde: eşti de-al noastru/nu eşti de-al nostru, în locul valorii personale.
La discuţia cu dl. primar a participat după un timp şi dna secretară a Primăriei, Ersilia Năsăudean. Muncă destulă şi în acest sector, probleme nu arareori dificile, dar toate pot fi biruite prin tenacitate şi hărnicie. Ne-am axat şi pe problema unor mentalităţi ce se lasă eradicate cu greu: reticenţa unor cetăţeni în a accepta că gunoiul menajer trebuie adunat conform legii şi nu aruncat la capetele satelor. Vor urma canalizarea, apa potabilă. Acesta e viitorul european şi nu-l putem refuza, numai că resursele financiare precare ale oamenilor îi fac să-şi întoarcă faţa spre trecut şi nu spre viitor.
Majoritatea celor de aici sunt foşti elevi de-ai noştri: dnii, Olimpiu Mican, Encian Mariana, Ersilia Năsăudean, Morar Ioan-Marin (băiatul de mai ieri şi bărbatul de azi, cu acelaşi zâmbet plin de candoare), ca să închei cu dl. primar însuşi, care în 10 iunie va solicita cetăţenilor un al treilea mandat în cadrul Primăriei. Personal, cred că-l va obţine, iar acest lucru l-am citit din ochii oamenilor în acea jumătate de oră cât am stat răbdător să-mi achit impozitele şi taxele către statul mereu mai sărac decât noi toţi.
Am plecat luând spre urbea Bistriţei mireasma sălciilor, săgetarea păsărilor ce-şi pregătesc cuiburi şi câteva hectare de cer albastru-albastru.