Colaborarea cu familia

Familia este mediul social cel mai apropiat pentru copil, cu influenţele cele mai complexe – bune şi rele – şi unde copilul îşi petrece cel mai mult timp. De altfel, în familie învaţă copilul să vorbească, însă nivelul dezvoltării este în funcţie de calitatea influenţelor educative. În cele mai multe familii, modelul comportamental verbal al membrilor de familie este corespunzător, există interes şi preocupare pentru dezvoltarea unei vorbiri corecte la copil. Sunt însă şi cazuri de familii deficitare sub aspectul influenţelor corecte asupra vorbirii şi chiar asupra întregului comportament al copilului. Astfel, sunt unii părinţi extremişti: ori sunt prea pretenţioşi faţă de vorbirea copilului şi intervin cu observaţii, aprostofări, bruscări, chiar atunci când copilul nu poate articula corect un sunet sau se bâlbâie, ori alţii, cad în extrema cealaltă, neglijând total vorbirea copilului lor, nu prezintă nici un interes pentru corectare.
Unii părinţi fac greşeala de a imita vorbirea deficientă a copilului, lipsind astfel copilul de modelul corect de vorbire pe care sa-l poată imita, în acelaşi timp, întărindu-i defectul de pronunţie.
De aceea, se impune o strânsă legătură cu familia, din partea educatoarei, astfel ca, prin convorbiri de lămurire, de instruire, chiar părinţii să devină un sprijin în munca organizată în grădiniţă. Acest lucru se poate realiza prin adunările generale cu părinţii, prin lecţii de demonstraţie a felului cum trebuie lucrat cu copiii cu abateri de la vorbirea corectă.
O altă formă de colaborare cu familia este aceea prin vizitele pe care la fac cadrele didactice la domiciliul copiilor. Nu scăpăm din vedere nici contactul aproape zilnic nu educatoarele al părinţilor care aduc şi preiau copiii de la grădiniţă.
Serbările pe care le prezintă grădiniţa în faţa părinţilor, cu diferite ocazii festive, arată mai precis etapa în care se găseşte fiecare copil, cu manifestarea verbală în faţa publicului. Aceste momente sunt examene deosebite, cu tensiuni emoţionale mari uneori, atât pentru părinţi, pentru copii, cât şi pentru educatoare.

Prof. înv. preşcolar: Dumitrean Ana
Școala Gimnazială ,,Vasile Scurtu”- Parva

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5