Melania Cuc, Poeme inedite din volumul, în lucru, STRELITZIA

 

Cu o singură pâine

Acest jurământ

A fost făcut pe viață.

Eu sunt plămădită din ulcele și străchini

Arse în cuptoare demult prăbușite.

Neștiută de oameni,de păsări,

Plec  după pâine, mă împiedic în cămășile

Întinse de-a lungul străzii cu teii împodobiți de omizi.

Mătasea insectelor strălucește ca nasturii de Boemia,

Lucruri mărunte cu care

Închei  manșetele, gulerul și aerul

Pe care-l tot mut dintr- o mână în cealaltă.

Ce grea e pâinea asta fără semințe.

Ce împodobite-s rufele care-mi ating degetele

Cu mâneci crescute din sânge!

Gust firimitura și-n prăvălie e vară.

Brutarul aruncă pe lemnul tejghelei,

Taie în felii

Senzația mea de greață,  de animalică teamă.

Gustați merindea întinsă ca trupul femeii

În grâu!

Inchideti ochii!

Soarele continuă să ardă

Ca un batic înnodat peste mijlocul umbrei

Pe care o las fără lesă

Să zburde de-a dreapta-mi

De-a stânga-mi...

Pe  banalul asflat.

 

 

Dincolo de Munți

 

În pahar e doar apă.

Curată.

Numai ochii mei văd dincolo de

Transparența tangibilă

Văd colivia cu fluturi monarh

Deschizându-se.

Vom levita în stol,suflete și stele,

Peste altase geografice,

Dincolo de Munții  în care

  Cresc pietre,  inorogi și durere.

Râurile și-au ieșit din fire.

Până și sucul  din mandarine necoapte

Curge dinspre galben spre roșu.

Cum să aflu dacă voi deveni înger la miezul de noapte?

Peste aripile   împăturite în pagini voalante

Îmi scriu numele cu majuscule desuete;

Și scriu pe  aer, pe umbre de bivoli,

Pe păsări din ipsos.

 

Exersând cifra anilor viitori

 

Un caiet desuet,

Creionul înflorind prunii livezii

Și primăvara care face târâș

Prin miriștea pe unde

Vânătorii de dumincă caută ochii prepeliței.

Printre pupile  trece glonțul de sare,

Taie în stele, taie în carne.

Nu știu care este ziua de naștere a poveștii mele.

Degeaba fac băi în untdelemnul fierbinte,

Și exersez pe clavecinul vechi

Cifra anilor viitori.

Ziua de azi  m-a prins

Îmbrăcată în rochia de duminică.

Zorii,  ca rujul de buze

Desenează inimioare aproape perfecte

Pe oglinda din baie.

 

 

Libelula din sticlă

 

Rezem pervazul.

Libelula de sticlă  are reflexe pe care

Nu i le-am văzut până astăzi.

Iluminează casa

Și iarăși îmi voi pierde vremea,

Dereticând prin dulapuri,

 Curățind cu cenușă argintăria stăpânilor.

Unde voi locui mâine?

Nu-mi pasă!

Torn vin  în palma adunată căuș.

Vom bea unii după alții.

Acesta este sângele

Acesta este... trupul...

Îmi spun  din crisalida de insectă

Ce habar nu are

Că poartă  pe sub șaluri

Eripi și elitre de aur.

Clincăne clopoțeii de vânt

Și simt cum aburește pământul

Turnat de Dumnezeu

În  forma trupului meu.

 

 

.