Politică
|
PSD, ca principal partid de Opoziție, cere socoteală pentru situația catastrofală în care a ajuns România și acționează pentru demiterea guvernului Cîțu.
Într-un timp record,... |
Ce năpastă pe țara asta să aibă ca ministru al fondurilor europene un arogant, obraznic și incompetent ca Ghinea! Acesta a fost mesajul transmis de fodul ministru al Dezvoltării la dezbaterea... |
|
Din nou despre lipsa accesului la educația pentru sănătate, cu toate componentele sale, de la igienă, primul ajutor, stil de viață sănătos, educație nutrițională, până la #prevenție împotriva... |
Sorin Hangan a fost ales președintele PNL Bistrița, în urma Comitetului de Coordonare Local al PNL Bistrița. Acesta a obținut 103 voturi, în timp ce contracandidatul său, fostul senator Dorin Dobra... |
|
Aflam astăzi că PNRR-ul guvernului PNL USR+ a fost întors de la Bruxelles pentru a doua oară.
Asta pentru că acest guvern de incompetenți nu a reușit să se pună de acord și să trimită documentele... |
Noul preşedinte ALDE, Daniel Olteanu, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Bistriţa că obiectivul formaţiunii, „asumat cu mandatul pe masă”, este ca ALDE să redevină partid... |
|
Ce demisii ceri tu, Cristian?! N-ai plecat? Încă mai ești în Guvernul României?! Când toată lumea îți spune că ești un dezastru național, tu încă mai ai tupeu să scrii baliverne pe Facebook?!... |
|
|
Ioan Turc, primarul municipiului Bistriţa şi liderul PNL Bn, a discutat cu preşedintele Senatului, Anca Dragu, şi Sergiu Hossu, şeful Cancelariei primului-ministru - "în considerarea faptului că... |
Deputatul liberal Diana Morar a explicat, în cadrul unei conferinţe de presă, principalele aspecte avute în vedere la modificarea Legii achiziţiilor publice. Potrivit acesteia, grupul de lucru de la... |
|
Preşedintele Senatului României, Anca Dragu, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că modificarea Legii achiziţiilor publice reprezintă una dintre doleanţele autorităţilor locale. Oficialul... |
Deputatul Daniel Suciu, preşedinte executiv interimar al PSD Bistriţa, a lansat, pe pagina de facebook, un sondaj de opinie cu privire la noua locaţie a autogării din Bistriţa. |
|
După ce am văzut rezultatul catastrofal al cositului de dimineața până seara invocat ieri în conferința de presă, domnul primar Turc mai jignește încă o dată inteligența bistrițenilor. Ne propune,... |
Deputatul Diana Morar anunță că a fost votat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, prin care se stabilește caracterul imprescriptibil al... |
|
Hai, curaj domnilor din primărie! Dacă nu ați fost în stare să rezolvați problema “sofisticată”, reveniți la ce-i mai simplu: puneți voi mâna, că nu vă cad gradele. Turc, Hangan, Stan, Peteleu@plus... |
Deputatul Daniel Suciu susţine că, deşi nu îşi doreşte să se transforme într-un politician care pune degettul numai pe greşelile Puterii, este nevoit să critice acţiunile guvernului. |
|
Deputatul Daniel Suciu i-a propus primarului Ioan Turc să facă „un ecumenism politic” şi să se apuce amândoi de cosit prin Bistriţa, asta pentru că oraşţul arată foarte rău şi căpuşele se simt ca... |
Deputatul Bogdan Ivan i-a cerut cerut prefectului judeţului, Stelian Dolha, să nu aibă dublă măsură în aplicarea legislaţiei de mediu, după culoarea politică a primarilor. Parlamentarul a menţionat... |
|
Deputatul social-democrat Bogdan Ivan a criticat, în cadrul unei conferinţe de presă, neîndeplinirea promisiunilor făcute de actualii guvernanţi, „politicienii liberali de rit nou”, mai ales în... |
Este o rușine națională documentul trimis de guvernul Cîțu la Bruxelles. Ministrul de resort recunoaște că nu l-a citit. Lucruri esențiale, precum anexele tehnice n-au fost făcute de guvernul țării,... |
|
Sighiartău, Turc, Dolha, Morar, Florean, Szasz, Toth@și compania, sunteți niște incompetenți! Și mincinoși! “Drumul expres Bistrița-Cluj, la rezervă” este tot ce ați putut, adică #nimic! V-ați... |
Secretarul general al minciunii.
1. Faimosul lider PNL, secretar general al partidului, Robert Sighiartău a mințit! A mințit că poate să includă drumul expres Bistrița-Dej în PNRR. Nu poate!E pe... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Am avut bucuria și privilegiul de a lua parte la un eveniment cultural și spiritual de o înaltă...
Comentarii
Drum lin, domnule profesor Iacob Gușă!
Macedon Luchi -
Dum, 02:44
Odihna veșnică.Respect.
David Dorian-Cartea de peste o sută de ani
Ionel Fernic -
Sâm, 20:24
L-am cunoscut pe Stir Victor pe cand pazea constructia BCR din Prundu-Bargaului si am aflat ca ar...
Cenaclul de la Păltiniş
kosta vianu -
Vin, 18:46
As vrea sa stiu daca pot trimite catre cenaclu proze personale ca sa obtin un fel de confirmare a...
Zimbru decapitat la Ivăneasa. Poliția a demarat cercetările
Capul de zimbru -
Vin, 18:31
Sătui de grindeni, ivani și dânci,
Zimbrii ies din codrii cei adânci,
Pe Ilve, în margini de...
Drum lin, domnule profesor Iacob Gușă!
DORU PINTEA -
Vin, 13:40
Plecarea domnului profesor din această lume, îmi lasă o imensă amărăciune în suflet. Mi-a fost...
Aniversări
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Arghir Vlașin, preot paroh la Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe"...
În zi aniversară, preacucernice părinte dr.
Cu ocazia zilei de naştere, urăm multă sănătate, bucurii şi putere de muncă, doamnei CALO VIORICA, consilier judeţean şi preşedinte al Organizaţiei...












































