Prefectul Ioan Ţintean: Am avut un tată exigent, care mereu mi-a cerut să învăţ ca să scap de colectiv

Prima zi de şcoală… a fost demult, în satul Răzoare, în judeţul Mureş, de care tot vorbesc cu mândrie de fiecare dată. E cel mai frumos loc pentru mine. Era în 1959, am mers de mână cu bunica, care mi-a fost aproape până în clasa a VIII-a, când am plecat la liceu. M-a dus la şcoală în costum de pănurice, cu flori, unde ne aştepta tovarăşa învăţătoare Guţă.
Eram mulţi copii, vreo 35 în clasa I, chiar dacă era un sat aparţinător al comunei Miheşu de Câmpie. Evident că m-a predat tovarăşei, am rămas plângând şi am ieşit din rând să fug după bunica, ea plecase spre casă, la treabă. Ulterior, m-am împrietenit cu doamna, am obţinut şi premiu.
Îmi amintesc că în vremea aceea începuse colectivizarea şi bunicul meu plângea ţinându-se de poartă când au venit sindicaliştii de la CAP, aşa li se spunea, să îi ia carul cu boi. Fusese arestat, aici la Bistriţa… Am dosarul lui şi când va mai spune cineva despre mine că sunt comunist, îl voi arăta. Este o amintire care nu îmi va dispărea vreodată.
Am avut un tată exigent care mereu mi-a cerut să învăţ ca să scap de colectiv. Spunea: „învaţă, copile, învaţă, dacă nu o să-şi putezească oasele în colectiv”. A prins vorba asta la mine, am învăţat destul de bine şi la şcoală, şi la liceu, bineînţeles, am intrat şi la facultate şi am scăpat şi de colectiv.
Tradiţia era ca feciorii să rămână la lucrul pământului, cum a rămas tata în curtea bunicilor, bunicii, în curtea străbunicilor. De acolo am mutat tot, a rămas în câmp doar un stejar mare-mare care a fost plantat când m-am născut eu şi un tei – al surorii mele.
......................................
Citiţi ediţia print !