Premieră în judeţ, tablouri tactile pentru nevăzători, în cadrul proiectului ARTACCES

Un deosebit, util şi necesar proiect destinat nevăzătorilor din judeţ a fost realizat cu brio de conducerea Filialei Judeţene ANR B-N, cu implicarea directă şi susţinerea acestuia de către preşedintele Filialei ANR B-N – Iacob Pop, un om care se dăruieşte cu tot sufletul şi inima ajutorării nevăzătorilor, susţinut fiind de secretarul executiv Elena Pop şi referentul pe probleme sociale şi culturale ale filialei, proiect cu denumirea  „Artacces”.

          Acest trebuincios proiect a fost realizat cu bani nerambursabili, în parteneriat cu Primăria municipiului Bistriţa – Departamentul Asistenţă Socială, cea care s-a implicat efectiv fiind o doamnă tenace – Narcisa Duda – asistent social.

          Proiectul a constat în crearea de tablouri tactile pentru nevăzători, fiind o premieră în judeţ, pe care nevăzătorii le percep pe baza simţului tactil al degetelor de la mâini.

          La vernisajul proiectului „Artacces” de la Casa Argintarului – Centrul Cultural German – aflată în subordinea Complexului Muizeal B-N, au onorat cu prezenţa şi au vorbit, cu argumente, despre valoarea şi importanţa proiectului, cât şi a tablourilor realizate pentru nevăzători: preşedintele Filiale ANR B-N – Iacob Pop, managerul Complexului Muzeal B-N – prof. dr. Vasilichi Gavrilaş, care a fost şi moderatorul evenimentului,  Narcisa Duda, sculptorul Mircea Mocanu – profesor la Liceul de Arte „C. Baba”.

          Nevăzătorul Teofil Moldovan a făcut o demonstraţie de citit în Alfabetul Braille,  cu lumina stinsă, referitor la pictorul bistriţean Norbert Tome, care a trăit în Piaţa Mică, nr. 16, şi care a pictat tablourile după care s-au realizat cele tactile,  din argilă arsă şi vopsite în culoarea albă de către sculptorul Mircea Mocanu.

          A fost prezentă şi secretara Primăriei Bistriţa, Floare Gaftone.

          Tablourile vor fi expuse permanent la Casa Argintarului, nevăzătorii recunoscând forma şi mesajul tabloului, ce reprezintă.

          Preşedintele Filialei ANR B-N a mulţumit Primăriei Bistriţa pentru ajutorul acordat, activitatea încheindu-se printr-un moment de socializare la o cafea, un suc şi o prăjitură.

          O activitate de suflet pentru oameni care văd numai cu sufletul.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5