Publicistul octogenar înrobit cuvântului

    ,,Cornel Cotuțiu, a fost o conștiință, un om al oamenilor, mereu atent la lumea în care trăiește, mereu nu doar al sinelui, ci și al cetății.” (Horia Bădescu)

Noul volum de publicistică, Acolo (Editura George Coșbuc, Bistrița, 2025), al prozatorului Cornel Cotuțiu, este indisolubil legat de aniversarea  vârstei sale de octogenar (15 februarie 2025). El confirmă încă o dată starea lui de neastâmpăr, de ,,înrobit cuvântului”, așa cum aflăm, din mărturisirea sa, de pe coperta a IV-a a cărții. Mai spuneam și altădată, că publicistica este pentru Cornel Cotuțiu o permanentă ,,încălzire”, pentru viitoarele lui pagini de proză.

Autobiografic, îndemnul spre carte, spre lectură, i se datorează mamei lui, ,,de la mama am luat cuvintele, chemarea de a citi și a scrie,” (,,Alături”). Când își lansează în 1978, volumul de debut, În căutarea altui final, mama lui are reținerea de a participa direct la eveniment: ,,N-am curajul să particip la așa ceva.”

Volumul în discuție are aproximativ aceeași structură, ca cele precedente. Grija pentru imaginea posterității literare a autorului, deși nu este expusă explicit, este prezentă prin cronicile despre volumele lui de publicistică, prin dedicațiile prietenilor, prilejuite de împlinirea a 80 de ani a acestuia,

Primele capitole ale cărții se subscriu observației Vioricăi Pop (,,Pași pe tăișul din cioburi”): ,,Îi place prozatorului să se înțepe în cioburi ca să vină ambulanța cuvintelor cu tuburi de oxigen pentru starea de urgență a preajmei,”.

În capitolul I, ,,De-ale cuvintelor”, se valorifică postura de filolog a publicistului. Despicând firul în patru al unor ziceri (,,Embleme pentru veșnicia românului”), acceptă concluzia ,,veșnicului” I.L. Caragiale: ,,Calitățile  și defectele omenești sunt pretutindeni aceleași; oamenii sunt peste tot oameni.” Profesorul de română constată că unele cuvinte sunt ,,obosite” (,,Cuvinte mai mult decât obosite”), că ele dispar,  nemaiavând ,,acoperire în realitate”. Așa sunt cuvintele ,,solidaritate„ și ,,posteritate literară”.  Altele se urâțesc (,,Urâțirea unor cuvinte”).

Se bucură de aprecierea unei profesoare din Franța (,,Dialog în timp”) care constată ,,dezinvoltura” integrării elevilor români, aflați în vizită în Franța, ,,în lumea occidentală”, motivând-o prin marea lor spiritualitate și cultură. Fostul coleg de profesorat, la Liceul ,,Petru Rareș” din Beclean, Liviu Bleoca, stabilit în California, sesizează ,,punctul cel mai slab” al  Americii, învățământul  și subcultura acestei societăți.

,,Mândria națională” se poate afirma și prin fotbal, datorită portarului de excepție Helmut Duckadam, cel care a apărat în  1986, la Sevilia, patru penalty (,,Doar...”). Intenția ironică, atribuie cuvintelor conotații satirice: ,,strânsură la nivel guvernamental, politic” (,,O strânsură de lume”).

Cornel Cotuțiu ,,luminează” cărțile prietenilor săi prin aprecieri consistente, sintetizatoare.  Ion Radu Zăgreanu, în volumele de haikuuri, ,,Liniștea poeziei” (2023) și ,,Jurnalul cu haikuuri” (2024), cultivă ,,un lirism meditativ” (,,Numai șaptesprezece  silabe într-o poeziuță”), criticul și istoricul literar măierean, Iacob Naroș (,,Lumea rebreniană de la A la Z”) rămâne același ,,pătimaș al creației rebreniene” (,,Lasciate ogni providere, voi q′ue lectitare”).

Din postura lui de ,,creștin dublu”, greco-catolic și ortodox, sunt analizate formulările bisericești, ,,îndură-te spre noi” și ,,miluiește-ne pe noi” (,,Despre milă și duritate”). Ca un reflex al omului de la catedră, întâlnim la Cornel Cotuțiu plăcerea definițiilor.  ,,Omul nou”, ,,obsesia semianalfabetului de la Scornicești”, era ,,supus, prin vorbe sforăitoare partidului înțepenit la putere, dornic de dictatură.” Premergătoare definițiilor sunt la Cornel Cotuțiu, concluziile: ,,Trăim o cangrenă politico-administrativă, cu amprente vizibile asupra ritmului lent al economiei și cel amețitor al scumpirilor.” (,,Frecții la picioru′ de lemn”).

Evenimente ale prezentului (,,Consistența unor titluri”), furtul coifului dacic de la Coțofănești (,,Aur”), îi aduc aminte de o perioadă revolută a istoriei, plătirea ,,dărilor” față de URSS, transportate în nesfârșite  trenuri, a căror zgomote ,,semănau cu u-re-se-se”, când mergeau pline și  ,,co-ta-co-ta-co-ta!” când se întorceau goale.

Atent la receptarea publicisticii sale, Cornel Cotuțiu adună în acest volum și recenzii despre cărțile lui: ,,Publicistica unui prozator”, (volumul Și totuși..., 2024) ,,Între percepția preajmei și posteritate”, (volumul Felurite feluri II, 2024), ,,Autorul, deși este solitar... nu este singur” (volumul  Felurite feluri I, 2024), ale subsemnatului, ,,Pași pe tăișul din cioburi” (volumul  Și totuși..., 2024) al Vioricăi Pop. Aceasta sesizează ,,ochiul lăuntric al retrospectivei, în care Cornel Cotuțiu are un fel de dialog cu sine,”,  ,,spiritul polemic” al publicisticii sale, ,,condensarea aforistică” a ideilor, ,,liniștea contemplativ-afectivă” a unor pagini.

Capitolul II (,,Și încă...”) redă pagini de jurnal. Aici liniștea existențială este tulburată de sentimentul trecerii timpului. Paginile sunt bântuite de înfiorări lirice, de amintiri, de ,,efemere mirări”, despre el, despre noul statut de octogenar.  Pornirea narcisistă, îl îndeamnă să-și recitească opera: ,,Parcă recitesc pagini inedite ale altcuiva.”

,,Mă bate gândul”,  zice autorul, ca un cronicar înțelept, recunoscând, ca atunci, la 70 de ani: ,,Până aici viața mea, de aici încolo restul ei.”

În Capitolul III, ,,Timpul” , sunt adunate aprecieri despre el și despre opera sa. Scriitorul D:R. Popescu (,,Nu întotdeauna oamenii o iau înaintea timpului”) consemnează următoarele: ,,Meritul lui Cotuțiu vine și din strădania sa de a deosebi adevărul vieții și falsitatea care de atâtea ori creează confuzii, de a descoperi diferența  dintre ce pare că este și ce pare cu adevărat.” După imaginile cu coperțile I ale cărților sale (44 de volume), în Capitolul IV (,,Pentru mine” ) găsim portretele unor prieteni făcute publicistului.

Pentru Veronica Oșorheian, Cornel Cotuțiu este un prieten ,,Binevoitor, întotdeauna”. Horia Bădescu (,,De amiciția”), potopit de nostalgii, evocă anii studenției lor clujene, când  își ,,ascuțeau dinții pentru iluzoria și abia întrezărită prăjitură literară?”  Olimpiu Nușfelean îl consideră ,,Un prozator confortabil”, ,,Dezinvolt și ironic, sparge cu aplomb tot felul de convenții. chiar și în defavoarea sa.”. Ioan Pintea (,,De drag”) rememorează clipele participării sale la lansarea volumului prozatorului, ,,În căutarea altui final”, își aduce aminte  de ,,clipele de liniște și literatură petrecute departe de orice zgomot de fond, în casa parohială din Chintelnic,”. Pentru Icu Crăciun (,,Cornel Cotuțiu – 80”), Cornel Cotuțiu s-a ,,imprimat în memoria colectivă” a orașului Beclean.

Dacă în urmă cu vreo38 de ani, ai fi ,,descălecat” pentru prima dată, în orașul Beclean și ai fi dorit să-l cunoști pe prozatorul Cornel Cotuțiu, ar fi fost suficient să lecturezi admirabilul portret pe care i-l creionează profesoara Virginia Nușfelean, fostului său coleg de breaslă, de la Liceul Metalurgic Beclean. Portretul are o desfășurare didactică. Întâi, înfățișarea fizică: ,,ținuta sa la patru ace....cu pipa ținută cu eleganță între degetele lui îngrijite... bărbat frumos, cu un chip ieșit dintr-un film hollywoodian de succes.” Apoi curg trăsăturile morale. ,,ușor arogant și inabordabil. Uneori, o surprinzătoare violență de limbaj, o ironie tăioasă...era convertit într-o tăcere trufașă, adânc știutoare, care te ținea la distanță. ...se mișca cu atâta ușurință pe harta sarcasmului și spontaneității. Domina  prin forța privirii electrizantă, și prin vorbele scânteietoare, punctate de un zâmbet discret și urmate de tăceri adânci și bine dozate. ...Prioritar om al condeiului, nu era lipsit de gustul sociabilității....oriunde l-ai fi întâlnit, emana distincție și inteligență, dezarmante...De o erudiție sigură, subtil camuflată, se lăsa dus de orice idee năstrușnică, care, cu certitudine, îi alimenta combustiile textelor.”

Volumul se încheie cu poemul meu ,,La Carmangeria  literară a lui M.” și cu poze prilejuite de sărbătorirea a 80 de ani (,,Aniversar 80”).

Volumul ,,Acolo” te trimite cu gândul la un spectacol. Pe scenă actorul Cornel Cotuțiu își joacă rolul. Pentru reușita lui, el și-a invitat câțiva prieteni cărora, după felicitările de rigoare, le va reaminti ce le-a spus, atunci când împlinea 70 de ani: ,,Până aici viața mea, de aici încolo  restul ei.”

                                                                                         Ion Radu Zăgreanu