Ş A N T I E R L I T E R A R: Poezii de Vasile Ciherean
Sloiuri plutitoare
În liniştea dispărută
ca dintr-un somn s-a trezit iarba
rămasă în celălalt
an.
După ce ne-a răbdat atâta vreme,
iarna încearcă să plece
trecând încet
râul.
Sloiuri plutitoare încă se mai ţin
de rădăcinile zăpezii,
de vânt, de puntea fără
capăt.
În cimitirul închis
Lemnul fără chip, doar cu un capăt
stă-n cimitir.
Cu celălalt capăt susţine
trecerea nopţii.
Noaptea viitoare deja-i trecută
dincolo de hotarele somnului.
Se-ngână tăceri în cimitirul închis.
Momentan
aştept să se întâmple
un miracol.
Printre interminabile,
frânte sonuri
aştept sfârşitul lunii.
Fântână în mers
Din fântâna de pământ iau
apa.
Urc muntele iubitor.
Jos,
amintirile mării au îmbătrânit.
Depărtarea absorbise aurul infim
al ţărmului.
Într-o nişă pitică dispare
scrierea de pe nisip
cu largi suprafeţe viitoare.
Beau apa imaterială
Apa după apă.
Fântâna în mers ajunge setea
din urmă.
Veţi face întocmai
Veţi mânca şi veţi bea
ceea ce
aţi oferit.
Veţi purta povara de care
aţi fugit...
Veţi asculta glasul neluat în seamă
de unii
şi vocea pierdută de alţii.
Până la urmă şi eu sunt pierdut
la răscruce,
sub ascultările caduce.
Cântare prefăcută
Vai mie, vai ţie, prezent al meu.
Zile şi nopţi, ani lungi, m-ai dus numai
cu vorba.
Rătăceam împreună căutând fericirea
şi iată-ne ajunşi aşa cum plecarăm – săraci şi
cinstiţi.
Totuşi,
cu tine încă nu mi-e ruşine.
Mi-e ruşine cu viitorul, el mi-a răscolit
inima.
Viitorul meu, vag opozabil
şi greu de cântat la ţiteri.
Un văz al auzului
Salvat de o toamnă, rătăcesc pe dosite
drumuri
încoace şi-ncolo.
Privighetoarea cântă în trecerea ce-a fost...
Vocea ei plastică micşorează distanţele
dintre norii căutători de fântâni
şi dintre golurile galactice.
Asta înseamnă că fără să ştiu am primit
un nou auz
şi-un văz al auzului.
La dreapta muntelui
Soarele iscoadă
a intrat prin crengile stivuite
direct în copacii de altădată.
La dreapta muntelui,
ademenit de vaga vârstă
cobor urcând cărările în balans.
Admir
această zi, mereu lungindu-se
în interiorul altor zile
văzute şi nevăzute.
Strunele ploii
Ce înţeles poate da luna
strunelor ploii
întinse pe tencuiala întregului zid!
În zid,
au rămas câteva crestături
pe unde să se strecoare,
cântarea mărilor îngropate.
Uitarea
Câteva fotografii făcute într-un cimitir
vechi.
Printre morminte.
Numele de pe cruci au fost luate
de vânt.
În rest, nimic nu-mi amintesc.
Am uitat aproape tot
ce va urma de astăzi înainte.
Era frig
Era frig cu adevărat.
Se auzea un dârdâit şi ţopăiala
unei păsări.
Nu eram în stare nici măcar
să-mi închipui
c-o să mă nasc, de data aceasta
cu un alt trup.
Era frig pentru un asemenea joc
iar pasărea clocea un
foc.
Atât!
Înstrăinaţi o vreme înlăuntrul nostru,
întorşi
cu uimire
ţepuiţi de-afară
cântam iară şi iară
miloase cântări.
Absentele mâini cu nişte plase
aparte,
înfăşoară conturul duratei.
Atât!
Adaugă comentariu nou