Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

Ş A N T I E R L I T E R A R: Poezii de Vasile Ciherean

 

 

Sloiuri plutitoare

 

În liniştea dispărută

ca dintr-un somn s-a trezit iarba

rămasă în celălalt

an.

 

După ce ne-a răbdat atâta vreme,

iarna încearcă să plece

trecând încet

râul.

 

Sloiuri plutitoare încă se mai ţin

de rădăcinile zăpezii,

de vânt, de puntea fără

capăt.

 

 

În cimitirul închis

 

Lemnul fără chip, doar cu un capăt

stă-n cimitir.

Cu celălalt capăt susţine

trecerea nopţii.

Noaptea viitoare deja-i trecută

dincolo de hotarele somnului.

Se-ngână tăceri în cimitirul închis.

 

Momentan

aştept să se întâmple

un miracol.

Printre interminabile,

frânte sonuri

aştept sfârşitul lunii.

 

 

Fântână în mers

 

Din fântâna de pământ iau

apa.

Urc muntele iubitor.

Jos,

amintirile mării au îmbătrânit.

 

Depărtarea absorbise aurul infim

al ţărmului.

Într-o nişă pitică dispare

scrierea de pe nisip

cu largi suprafeţe viitoare.

 

Beau apa imaterială

Apa după apă.

Fântâna în mers ajunge setea

din urmă.

 

 

Veţi face întocmai

 

Veţi mânca şi veţi bea

ceea ce

aţi oferit.

Veţi purta povara de care

aţi fugit...

Veţi asculta glasul neluat în seamă

de unii

şi vocea pierdută de alţii.

 

Până la urmă şi eu sunt pierdut

la răscruce,

sub ascultările caduce.

 

 

Cântare prefăcută

 

Vai mie, vai ţie, prezent al meu.

Zile şi nopţi, ani lungi, m-ai dus numai

cu vorba.

Rătăceam împreună căutând fericirea

şi iată-ne ajunşi aşa cum plecarăm – săraci şi

cinstiţi.

 

Totuşi,

cu tine încă nu mi-e ruşine.

Mi-e ruşine cu viitorul, el mi-a răscolit

inima.

Viitorul meu, vag opozabil

şi greu de cântat la ţiteri.

 

 

Un văz al auzului

 

Salvat de o toamnă, rătăcesc pe dosite

drumuri

încoace şi-ncolo.

Privighetoarea cântă în trecerea ce-a fost...

Vocea ei plastică micşorează distanţele

dintre norii căutători de fântâni

şi dintre golurile galactice.

Asta înseamnă că fără să ştiu am primit

un nou auz

şi-un văz al auzului.

 

 

La dreapta muntelui

 

Soarele iscoadă

a intrat prin crengile stivuite

direct în copacii de altădată.

La dreapta muntelui,

ademenit de vaga vârstă

cobor urcând cărările în balans.

 

Admir

această zi, mereu lungindu-se

în interiorul altor zile

văzute şi nevăzute.

 

 

Strunele ploii

 

Ce înţeles poate da luna

strunelor ploii

întinse pe tencuiala întregului zid!

 

În zid,

au rămas câteva crestături

pe unde să se strecoare,

cântarea mărilor îngropate.

 

 

Uitarea

 

Câteva fotografii făcute într-un cimitir

vechi.

Printre morminte.

 

Numele de pe cruci au fost luate

de vânt.

 

În rest, nimic nu-mi amintesc.

Am uitat aproape tot

ce va urma de astăzi înainte.

 

Era frig

 

Era frig cu adevărat.

Se auzea un dârdâit şi ţopăiala

unei păsări.

 

Nu eram în stare nici măcar

să-mi închipui

c-o să mă nasc, de data aceasta

cu un alt trup.

 

Era frig pentru un asemenea joc

iar pasărea clocea un

foc.

 

 

Atât!

 

Înstrăinaţi o vreme înlăuntrul nostru,

întorşi

cu uimire

ţepuiţi de-afară

cântam iară şi iară

miloase cântări.

Absentele mâini cu nişte plase

aparte,

înfăşoară conturul duratei.

Atât!

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5