Un codru de pâine

Ce l-o fi îndemnat/ inspirat, oare, pe românul născut poet, creator de doine şi balade, cântător de dor şi jale, de război, de cătănie, să caute şi să găsească o sintagmă atât de expresivă, tandră şi dureroasă, începută şi nesfârşită în sensuri, precum „codru de pâine”?...
E şi ea o metaforă, ca „pădure de argint”.
Sau e un mesaj codificat al omului liber.
Şi, de ce nu, unitate de măsură pentru rodnicia grâului sau pentru frumuseţea pădurii, ambele asigurând liniştea celui ce munceşte şi se mulţumeşte cu puţin.
Dintre toate, numai „codru-i frate cu românul”. Aşa se explică de ce nu apar construcţii precum „un deşert de pâine”, „un ocean de pâine”, o deltă de pâine”. Nici măcar alăturarea de fraţii şi surorile codrului, cum ar fi, pădurea, huciul, nu au prezentat încredere pentru forme deosebite de manifestare lingvistică, acoperitoare de realităţi, dar şi conducătoare de sentimente. Încă din cele mai vechi timpuri asistăm la o preocupare atentă pentru sonoritatea de cleştar a graiului, care ştie să îmbine utilul cu plăcutul.
Să fie codrul de partea românului, a haiducului şi, de aceea, e bun ca pâinea caldă, pentru că-l apără din timp în timp, îi dă forţă să meargă mai departe?!...
Nici nu ştim cărui substantiv din alcătuire i se dă mai multă importanţă: codrului sau pâinii? Dacă accentul e mai apăsat pe codru, atunci e o invitaţie de-a rămâne în sfera naturii, unde e bine, unde nu lipseşte pâinea cea de toate zilele, unde e raiul adăpost. Dacă, însă, accentul cade pe pâine, expresia poate fi interpretată ca minimum neceasar de supravieţuire. Unii dau şi un regat pentru acest codru de pâine. Colţuc: proaspăt, aburind, înmiresmat.
Dar, marele farmec al spunerii nu constă în cantitate, ci în legătura de taină dintre cel care aşteaptă un tărâm promis – fie el pentru privit sau pentru hrănit – şi elementul propriu-zis, în care se regăseşte, în care intră fericit.
Codru de pâine presupune ca pâinea să se poată rupe, cu mâinile curate, să răspândească mirosul ei de grâu, de cuptor, de august răsfăţat în culorile soarelui, şi nicidecum să fie captivă, legată, gata feliată, ambalată într-o pungă de plastic, în contradicţie totală cu idealul de haiducie.