Un geniu monstruos
Este parafa pe care i-o pune pe cripta din zidul Kremlinului imensului ticălos planetar, Vladimir Ilici Lenin, un bun român de Chișinău, Nicolae Dabija, scriitor și om politic, membru de onoare al Academiei Române.
Sintagma din titlu îi aparține domniei sale, căci astfel își numește amplul studiu publicat pe întinderea a două numere în revista „APȘA” (Ucraina), îngrijită de bravul român Ion Botoș, liderul nostru din Maramureșul Istoric.
Recentele noastre generații de adulți postdecembriști au norocul de a nu fi fost infestațe cu așa-zisa „învățătură marxist-leninistă”, care timp de o jumătate de secol a nenorocit destinul jumătății estice europene (dar și Cuba și o parte din Asia), spații în care această doctrină a experimentat la nivel statal un „anus contra naturii”: socialismul / comunismul bolșevic.
Adulat decenii întregi (la București a cui era imensa statuie din fosta piață a Scânteii? – a… monstrului), Lenin a intrat (asemenea lui Hitler ori Stalin) în morga istoriei universale, devenind o abstracțiune exemplificatoare pentru răul mondial. Nicolae Dabija însă aduce în prim-planul vremii de acum imaginea omului (să fi fost „om”?) care a provocat zisa Mare Revoluție din Octombrie și apoi toate zisele „revoluții” din actualele foste țări comuniste.
Sunt neașteptat de picante dezvăluirile (potrivit arhivelor rusești, a documentelor și mărturisirilor ulterioare dispariției lui) despre acest „om” (?), pe seama căruia au curs fluvii de osanale. Ce credea, ce simțea, cum se comporta (în adevăr) acest „monstru”? Spicuiesc din textul eminentului academician:
În imensa teroare instaurată împotriva popoarelor din proaspăta Uniune Sovietică, Lenin (evreu – prin mamă, calmâc – prin tată) nu s-a bazat pe ruși, apropiații (executanții săi fideli) fiind polonezi, evrei, gruzini, turkmeni, letoni, armeni, nemți, basarabeni ș.a. Despre ruși spunea că „sunt prea blânzi”.
Instituind (inventând) starea de „dușman de clasă”, „trădător al revoluției”, „voința poporului” „sabotori”, doar în perioada 1921-1922 au murit , prin asasinate și înfometare peste 25 de milioane de oameni (!)
„Omul” Lenin? Despre intelectualii ruși: Ei „nu sunt creierul, ci dejecția” națiunii, iar literatura rusă trebuia „să devină parte componentă a muncii de partid”. Dacă Tolstoi e considerat „un idiot întru Hristos”, iar Korolenko „un filistin jalnic”, alți scriitori valoroși sunt fie expulzați din țară, fie deportați în Siberia sau spânzurați. Se păstrează o indicație a acestuia: „Dacă vedeți pe cineva deștept, îmbrăcat cuviincios și care vorbește corect rusește – împușcați-l pe loc, pentru că nu-i de-al nostru.”
Atitudinea față de biserică? Lenin dixit: ”Cu cât va fi mai mare numărul victimelor din rândul clericilor reacționari și burghezi, cu atât mai bine.” În consecință, au fost împușcați 20.000 de preoți, din 80.000 de biserici au mai rămas 11 mii, iar pe tot întinsul țării a fost interzisă bătaia clopotelor (!). Pe de altă parte, s-a cerut crearea a 50 de monumente „închinate activității revoluționare”. O duzină de sculptori, pictori, arhitecți care nu au terminat „operele” la timpul prevăzut, au fost împușcați.
La moartea sa, la autopsie, s-a constatat că decesul i s-a tras de la un „sifilis netratat în tinerețea revoluționară”. Ulterior, printre documentele reproduse în presa de pe mapamond, e și o scrisoare a unui apropiat al „genialului”, care încheia cu un mult drag de homosexual: „Te pup pe tine și fundul tău marxist.”
Iar mesajul lui către viitorii șefi de state bolșevice a fost: „Împușcați masele, invocând interesele maselor. Propovăduiți fără încetare că statul trebuie să fie condus de popor, și conduceți-l în numele lui, fără să mai consultați poporul.”
Și (atenție, Prezentule!): „Partidul nu este o școală pentru doamne /…/ Un ticălos poate să fie exact omul de care avem nevoie, tocmai pentru că e ticălos.”
Această „Biblie” e răsfoită și în secolul XXI?
Notă. În „Cântarea României” a zilelor din urmă se cerea schimbarea guvernului. În cazul acesta, mă gândesc că următorul ar putea fi numit „Executivul Stradal al României Post-tehnocrate”. Sună bine?
C.
Citiţi şi:
- Intrebări creştine
- Creştinism & Post-Marxism
- Drumul spre Biserică cu o Aripă sub cămaşă a poetului unionist, academician Nicolae Dabija
- „Sat mat!”, adică în limba persană, „Regele a murit!” (3)
- Marxism-Leninismul, 1 Mai muncitoresc, biserica socialistă şi era zborurilor spaţiale!”Hai la lupta cea mare!”
Comentarii
De ce n-ai scris așa despre Lenin atunci când erai activist comunist? Nu puteai pentru că l-ai slujit. În vremea aceea tovarășul Lenin era cel mai iubit dintre oameni. La dispoziția noastră stătea doar Mircea Dinescu, cel din 1979, cu gândul să ne salveze de inspectorii școlari stupizi:
pus sub lentile slabe Lenin n-a mai fost,
azi intră-n noi cu plugul domnul prost...
Înscris cu litere de aur
Putem considera ianuarie luna cea mai frumoasă din calendarul românesc, luna în care se omagiază ziua celui ce conduce astăzi destinele patriei socialiste, luna în care se sărbătorește şi Ziua Unirii şi aniversarea Luceafărului poeziei românești. Care popor are un ianuarie atât de strălucitor?
Acum, în fericit moment aniversar, oameni ai condeiului de pe meleagurile Bistriței şi Năsăudului dorim să dăm glas, din adâncul fiinţei, celor mai alese cuvinte de preţuire tovarăşului Nicolae Ceauşescu, arhitect vizionar al construcţiei socialiste româneşti, cele mai fierbinţi sentimente de gratitudine, urându-i multă sănătate, bucurii fără număr, putere de muncă, spre înfăptuirea măreţelor proiecte pe care le-a conceput, pentru progresul neîntrerupt al ţării, pentru bunăstarea întregului popor.
Mânuitorii „slovei făurite” ai judeţului nostru, alături de toţi scriitorii patriei socialiste, ştiu bine că în concepţia preşedintelui Ţării arta este muncă, este gândire, este viziune înaltă asupra realităţii şi urmează indicaţiile sale preţioase, inspirându-se din viaţa şi realităţile României contemporane. Crezând puternic în finalitatea formativă a literaturii şi în apartenenţa sa la imensa fiinţă colectivă a poporului, fiecare scriitor aspiră să servească tema majoră a Patriei. Scriitorul român de astăzi ştie că ideologia partidului comunist are valoarea unei puternice forţe de construcţie istorică, înţelegerea şi asimilarea ei reprezentând o datorie civică şi patriotică a fiecărui om al muncii. El se ghidează permanent după principiile exemplar formulate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, potrivit cărora cunoaşterea naturii şi societăţii este un proces continuu, fără limită şi, tocmai de aceea, care necesită prezenţa efortului creator. Iată de ce omagiul nostru are, astfel, şi înţelesul unei prezenţe continue a conştiinţei creatoare în procesul revoluţionar al construcţiei socialiste.
Ţara aceasta are un popor pe care şi-l merită. Poporul acesta şi-a dobândit conducătorul pe care-l merită.
Suntem îndreptăţiţi să spunem cu mândrie că numele Nicolae Ceauşescu este numele pe care îl dăm speranţei şi încrederii în viitor, numele descătuşării fără egal a energiei creatoare, numele voinţei noastre unite în progres şi al izbânzii în care credem cu toată puterea fiinţei noastre. Nicolae Ceauşescu este numele care în cartea de istorie a neamului se înscrie cu litere de aur.
CORNEL COTUŢIU
„Ecoul”, Bistriţa, Anul XXI, 1988, nr. 1782.
Mulțumesc Alex, nu știam textul ăsta, deși aveam demult o bănuială: Cornel Cotuțiu nu era nimic altceva decât limbă de papuc în Ecoul bistrițean. Este regretabil că după 1989 nu și-a putut depăși condiția ceaușistă. Acuma, că avem un președinte care apără valorile europene, păpucarul din Beclean îl tot critică. Ne sutor ultra crepidam! Cizmarul nu mai sus de sanda!
Adaugă comentariu nou