Anii de liceu și admirația pentru profesorii din Beclean

Ne vom întâlni din nou în luna iunie, pe 21 ora 10 cei care în urmă cu 61 de ani am absolvit liceul din Beclean. Întalnirea va fi cu siguranță mai plină de emoții, de aduceri aminte, de retrăire a minunaților ani de liceu. Eram a 4-a generație a liceului din orașul de pe Someș. Și acum gândurile se îndreaptă către minunații noștri profesori, adevărați părinți și îndrumători. Dirigintele nostru era profesorul de istorie Crețu Clement. În predare ne umplea tabla cu rezumatul lecției. Ne povestea cu blândețea unui ardelean, faptele din istoria neamului. Făceam excursii prin pădurea gării. Câteodată ne dojănea, mai ales când ieșeam din litera regulamentului școlar, așa cum s-a întâmplat cu aventura trăită alături de colegul Mircea, inventatorul. La clasa A diriginte era profesorul de muzică Liviu Timaru, fiu de preot, un om cumsecade, ce-i ajuta pe copiii nevoiași. Uneori, la cor ne mai atenționa cu diapazonul peste cap, așa părintește. Se trăgea de prin Sălcuța, acolo unde înjghebase o trupă de dansatori ce ajunsese până la București la un mare festival internațional. Nu-l pot uita pe profesorul de geografie, Ștefan Vlăduțiu, un bărbat înalt ce fusese, pare-mi-se aviator. Era și el fecior de preot greco-catolic. Suferise mult de la regimul comunist. La teză, după ce ne dădea subiectul, se așeza liniștit la catedră și fredona, auzindu-l un cântec interzis la vremea aceea: Bum, bum... și toba bate sau Treceți batalioane române Carpații... A rămas în memoria noastră profesoara de latină Cristina Grumeza, ce locuia singură într-o cameră din incinta liceului. Știa latina, greaca, rusa, franceza. Noi eram cam gălăgioși la orele ei. Odată, ne-a încheiat mediile și ajungând la colegul Emil L. ce avea două note de 4 a spus: Emil L. are 4 și cu 4 fac 8, dar Emil L. nu merită media 8, media 6. Bineînteles că media a fost corectată ulterior. Profesorul de geologie Gheorghe Isă venea la ore cu o tavă plină de ”pietre” cum ziceam noi. Ne invita în față și trebuia să ghicim din ce eră geologică fac parte ”Mezozoic” zic încet, Nu, raspunde domnul Isă și ne nota cu un 4. La matematică ne-a fost viitorul inspector școlar general adjunct, Scripet Silviu. Juca și fotbal la Someșul Beclean, dar la ore ne umplea tabla cu ecuații și teoreme. Mereu cu sufletul deschis preda metodic, logic, pe înțelesul celor mulți, unii nu pricepeau mare lucru. La teză, ne aruncam privirea către matematicianul clasei, regretatul Iustin Zăgrean, care avea matematica în degetul mic. Profesorul Scripeți ne atenționa mereu: Măi copii, fără matematică nu poți face nimic. În timpul liber se plimba cu motocicleta cu ataș, pe care o gara în curtea școlii. Cel care mi-a transmis, nu numai mie, dragostea pentru lectură a fost profesorul de română Ioan Sasu. Prin clasa a 8-a luasem un premiu. Ne povestea profesorul Sasu mult din viața și scriitura clasicilor români. Despre Eminescu ne fericea cu poeziile recitite aidoma unui actor. Rareori ridica vocea. Era mereu calm și degaja un zâmbet prietenesc. Ajuns inspector școlar, ca și colegul său Scripeți, scria mereu la ziarul județean, unde ne întalneam și povesteam mereu despre frumusețea și muzicalitatea limbii române. În liceu, învâțam și limba rusă, unde o aveam profesoară pe Greti Moldovan. A fost foarte atașată de clasa noastră. La ore ne povestea multe din literatura clasică rusă. A fost de mai multe ori invitată la întâlnirile noastre anuale. Se simțea foarte bine între foștii ei elevi. A trăit singură în lumea fotografiei, a naturii ”Fotografia și dragostea pentru natură în mijlocul căreia am călătorit mulți kilometrii au fost viața mea. Voi știți bine aceste lucruri, mi-ați cunoscut sensibilitatea și pasiunea” spunea de pe patul de spital doamna Greti. Nu pot să-l uit pe profesorul de fizică și de atelier Dumitru Bucilă, cel care ne-a pus în mână șublerul și ne introducea în tainele meseriei, la fel și prof. Matei Mureșan mereu binevoitor cu noi, dar și exigent. Prof. Petru Săplăcan era o enciclopedie, ne fermeca cu fiecare propoziție ce ne-o transmitea. Îl cunoscusem bine pe fiul acesteia Radu, un poet, filozof, critic literar, cel căruia în anii copilăriei, locuind în Braniștea îi duceam din Măluț în fiecare dimineață lapte proaspăt, iar în schimb îmi umplea ”badocul” cu pere codișe din curtea casei. Profesoara de franceză, doamna Sanda, frumoasă și cu ochelari fumurii ne impresiona prin ținuta-i impecabilă. Profesorul Ioan Uțiu ne-a fost diriginte în gimnzaiu. Orele de educație fizică pentru noi erau o adevărată bucurie. Jucam baschet și handbal unde excelau colegii Terezia, Aurelia, Maria, Grigore, Alexandru, Vasile. Prin clasa a 8-a a plecat la Cluj-Napoca devenind cadru universitar. Ne-am bucurat mult de prietenia domnului profesor. Venea la întâlnirile noastre, ne știa pe fiecare în parte. Directorii liceului Vasilică Mureșan, Teodor Câmpeanu, Kantor Ludovic, ne adunau periodic în careu să ne mai muștruluiască așa cum s-a întâmplat cu pățania întămplată împreună cu colegul și prietenul de pe Tabla 2, când într-un sfărșit de noiembrie am deranjat pe toți elevii aflați la meditație și pe profesori reuniți în cerc pedagocic.

            Îmi aduc cu nostalgie aminte de colegii mei, băieții în uniforme, tunși scurt, cu număr de înmatriculare pe mâna stânga, iar fetele cu fundițe, uniforme albastre, cu bluze albe, cu număr de identificare,  îmbrăcate frumos și pline de viață. Ce frumoși și plini de veselie eram atunci! Ce disciplină școlară exista? Ce respect față de profesori era?     

            Atunci, prin 1964, când am terminat liceul eram la vârsta primelor iubiri, a întrebătilor cărora le căutam răspunsul. Și eram înconjurați de profesori minunați, cărora și acum, după mai bine de 6 decenii ne gândim cu o reală recunoștiință, păstrându-le mereu vie amintirea. Se spune că, cei care rămân în inimilie noatre sunt nemuritori. Și profesorii noștri, de la Beclean sunt din această categorie.

T. Săsărman