Cornel Cotuțiu deschide o nouă „Paranteză”

Dacă între anii 1978, când a debutat cu volumul În căutarea altui final și 2000, cărțile lui Cornel Cotuțiu apăreau la intervale mari de timp, de la patru, cinci, șase și chiar șapte ani (între 1982-1989), după această dată, ritmul publicării acestora s-a accentuat treptat, aproape în fiecare an câte o carte, în unii (2006, 2013 și 2016) câte trei, iar în 2018, autorul se pare că vrea să atingă recordul de patru cărți pe an (deja trei există) la care se va adăuga cea de-a patra cu titlul Împotriva uitării. După datele existente în capitolul „Addenda la bibliografie” al recentei cărți, Paranteză deschisă, Proză scurtă (Editura Școala Ardeleană, Colecția „Școala ardeleană de proză”, Cluj-Napoca, 2018), scriitorul beclenar se află la a 34-a carte, dintre care se încadrează la proză scurtă următoarele: Opt zile pentru totdeauna (1982), Spate în spate (2004), Scorbură în cuib (2009), După cinci minute (2011), Douăzeci (2013), Pavilionul (2016), Ce nu se pierde (2017).
Gât de lebădă – prima povestire prezintă portretul succint al unei tinere și delicate vânzătoare cu un gât aparte și cu o bentiță neagră marcată de un motiv țărănesc maramureșean, cu care autorul intră în dialog pe seama brăduleților sintetici. Apar câteva coincidențe care nuanțează convorbirea; și fata are ca nume de familie, Rusu, o cheamă Ludovica, pe protagonist, Ludovic; elementul șoc, se declară violată. Sub impresia acestei întâlniri neașteptate, Ludovic, contabil de meserie, revine și-i mărturisește comparația cu gâtul de lebădă. La o înghețată, la un ceai, are loc un dialog hazliu, bine conturat dintre cei doi despre ei, despre originea numelui lor, neuitând brădulețul, lumina și senzualitatea. Surpriza din final, în Ajun, o găsește în casă cerându-i franc lui Ludovic: „Am venit să mă împodobești…”
Partea a doua a primei proze se intitulează Așa (Narațiune fără punct culminant) – idila cu gât de lebădă capătă accente erotice îndrăznețe, după replici de rememorare a trecutului celor doi, se trece brusc într-un alt plan al narațiunii, moartea violentă a unui deținut prin spânzurare ce pare a fi fost admiratorul protagonistei. Suntem obișnuiți cu asemenea inovații și căutări atipice din partea autorului, cel puțin una-două, în fiecare volum.
Fularul albastru – surprinde rememorări ale anilor de studenție marcați de un incident mai puțin plăcut și anume exmatricularea pe baza unor motive mai puțin întemeiate. Întruparea – se bazează pe amintiri din anii de profesorat ai lui Flaviu, adică vizita la un fost coleg de facultate de la Câmpulung Moldovenesc unde asistă la o manifestare populară. Obsedat de figura unei fete din alai pe care o confundă cu o elevă, protagonistul se întoarce acasă și constată că ea e în sala de examen. Un final încifrat cu elemente de teleportare sau…
La „Casa verde” (Nuvelă frivolă) – autorul descrie locul de întâlnire dintre Geamănă, profesor de istorie care-și schimbă drapelul tricolor decolorat cu ajutorul Didonei care are și ea povestea ei cu un tată alcoolic și o mamă severă. Între cei doi au loc mărturisiri din viața de cuplu, nu au copii și nici nu doresc să înfieze. După divorț, se tachinează, bărbatul o lovește cu sălbătăcie răzbunându-se pentru insolența și trădările ei, parcă asistăm la un misoginism prea brutal…
Crizantema – cuprinde două părți: I. Rochia albă și II. Ceasul, în prima, unchiul Monor pică la țanc la înmormântarea lui Ionuț, ca atare, este rugat pentru a purta steagul. Aduceri-aminte de tot felul din viața lui de cuplu cu Crizantema, cea cu rochia albă cu care a fost înmormântată. Contrar obiceiului el pune la steag crizanteme. În partea a doua, același Monor este la terasă unde citește ziarul și are parte de o întâmplare ciudată. Îi cade ceasul de la mână de vreo câteva ori, iar acasă, ceasul de perete. Se pare că ființa sinistră e Moartea care-l urmărește peste tot, până la urmă, cedează și-o cheamă chiar el, temă de altfel destul de frecvent întâlnită în prozele lui Cornel Cotuțiu.
Unele proze sunt de mică întindere: Totuși – aspecte din viața satului, certuri și împăcări între doi oieri din cauza femeilor acestora sau Mirări – o întâmplare hazlie cu țiganca hoață care primește de pomană chiar de la fratele femeii furate.
Paranteză deschisă – proza care dă și titlul cărții cuprinde teorii savante despre paranteze comparate cu niște capcane, ruperi de ritm. Cea deschisă de autor: în care Voichița, soție îi reproșează bărbatului că vine târziu acasă, pe deasupra are și un copil de la una cunoscută la o cabană. Paranteza închisă: fetița care vine după covorul căzut de sus, de la balcon și tentația de a o mângâia…
Evantai – Florin și Nicoleta au probleme de familie, personajului autor i se fură în tren plasa cu cărți, se plimbă prin urbe, apoi, vise erotice… Florăreasa care-și cumpără mașină din flori și polițaiul care întărește ideea spunând că sunt și copii din flori…
Crochiu – Dionis compară silueta unei femei de pe stradă cu cea a lui Cipcirip, funcționara de la bancă pe care n-a văzut-o decât din față. Protagonistul își trece în revistă cu gravitate propria-i existență, motivul pentru care a ajuns în orașul respectiv. Brusc trece la călugărița ghid a cărui poveste e la fel de curios s-o afle. Eufrosina e numele ei de care se îndrăgostește. Din nou revine La Cipcirip, numele ei real e Cipriana. În final, ar vrea să se dumirească dacă acea siluetă văzută din spate e aceeași cu a Ciprianei. Rămâne în atenție replica din declarația de dragoste, s-ar părea: „ – Ce frumos verde are privirea ta!”
Aferim, bre Ali! (Proză nonfictivă) – cuprinde însemnări de călătorie în Turcia cu paranteze pline de umor, de tâlc și de o documentație serioasă despre Istanbul și câteva repere importante: Moscheea Suleymiye, Catedrala Sfânta Sofia, Bosforul, Palatul Topkapi…
Varietatea vocabularului folosit este în funcție de profilul personajelor: gagicăreală, curist, ciucurel, plodnic sau cognomen, meteahnă, fircălitură, țucăr, bâzdâganie… Rămâne de apreciat strădania autorului în varietatea temelor alese, mereu altele; surprinzătoare, unele, prin nuanțarea exprimării, dar și prin forma lor inedită, proze din două părți sau proze experiment.