Cultură
|
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților – Parohia „Nașterea Maicii Domnului”, Suceava, Casa de Poezie Light of Life, Suceava, Fundația „In Memoriam”, Suceava au organizat în perioada 20-21 mai 2026, la... |
Concursul Național de Creație Literară și Artistică „Scrisori de mai”, ediția a XI-a, 2026, și-a desemnat câștigătorii liceeni. La această ediție, am avut privilegiul de a-l avea invitat special pe... |
|
Mânuirea şi ascuţirea fără încetare a uneltei o face în final nefolositoare, se spune sintetic și proverbial în capitolul 81 a cărții "Tao Te King" care înseamnă "Cartea Căii şi a Virtuţii... |
Editorialul gazetei „Săptămâna” (an. I, nr. 11, din 9 iunie 1928), ce apărea la Bistrița, este semnat de prof. Ștefan Lupu și se intitulează „Comemorarea regelui Ferdinand”, în care arată, printre... |
|
Articolele de fond din periodicul „Săptămâna” (an. I, nr. 10, din 2 iunie 1928), ce apărea în Bistrița, se intitulează „Ziua mamelor”, semnat de prof. Ștefan Lupu, iar celălalt, „La Rusalii”, este... |
Dacă nu aș auzi foșnetul nerăbdării tale în așteptarea a încă unui val/voal de cuvinte, țesut cu pricepere, cu migală, cu farmec creator, dacă nu aș simți dulcea ta neliniște, domolită de vârsta... |
|
Aer pentru zei
coborând din dealul cu
acăți înfloriți. |
În Ținutul Năsăudului, Ioan și Lucreția Mititean sunt cunoscuți nu numai ca dascăli de excepție, care și-au îndeplinit misiunea de adevărați încălzitori de suflete, ci și doi șlefuitori de cuvinte... |
|
Legăturile culturale dintre România și Veneția au devenit de-a lungul timpului tot mai puternice, transformând celebrul oraș italian într-un important spațiu de promovare a valorilor românești, atât... |
Nu este o carte despre o toamnă ca anotimp al anului, este vorba despre „Încă o toamnă” ca anotimp al vieții. Astfel și-a intitulat cea de-a șasea carte scriitorul Valeriu Mureșan din Chiuza. „Încă o... |
|
În perioada 3 iunie - 3 august 2026 Muzeul Grăniceresc Năsăudean va găzdui expoziţia temporară de fotografie „Macroverse”, semnată de fotograful clujean Dan Badiu, eveniment cuprins în programul... |
Ioan Țârcoman-Ochea este originar din orașul-stațiune Sângeorz-Băi. A fost membru al cenaclului „Andrei Mureșanu” din localitatea natală între anii 1975 și 1990. A debutat în revista... |
|
Pe prima pagină din periodicul „Săptămâna” (an. I, nr. 9, din 26 mai 1928), ce apărea la Bistrița, citim editorialul (nesemnat), intitulat „Ziua eroilor”. Unul din cele mai interesante și mai... |
„Un nebun aruncă o piatră în fântână și zece cuminți nu pot să o scoată” - spune o vorbă care ne avertizează asupra forței incomensurabile pe care nebunia și prostia le pot avea în lume. Acest... |
|
Editorialul revistei „Săptămâna” (an. I, nr. 8, din 19 mai 1928), ce apărea la Bistrița, este semnat de profesorul Ion Tomuța și este intitulat „3/15 Maiu 1848”, în care scrie despre cea de-a 80-a... |
La Casa Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu din Bistrița va avea loc, joi, 28 mai, de la ora 17.00, un dublu eveniment dedicat poetului Gheorghe Tomozei, la aproape trei decenii de la... |
|
Când adusese ceaiul, i-am spus: „Ce-o fi asta la mine?! În fața unui păr blond devin trist.”
Eram întinși amândoi pe divan și citeam poezii. Între timp pusese încă două mere la copt. Citeam din... |
„Ca să te naști, e nevoie de doi oameni, dar de murit mori singur.” (W. Faulkmer) |
|
Florile de câmp
Florile de câmp.
Privirea lui Dumnezeu
peste ierburi verzi.
Florile de câmp
Florile de câmp
sub roua dimineții.
Sirene în larg.
Florile de câmp
Florile de câmp.
Ie din lada... |
,,Despre viață nu se poate scrie decât cu un toc înmuiat în lacrimi ”
Emil Cioran
Publicat în cursul... |
|
Anul acesta se împlinesc 65 de ani de când marele scriitor român Mihail Sadoveanu a plecat la Domnul, prilej de a ne oprim puţin asupra operei sale. |
După apariția volumelor I și II din cartea „Bistrița, nostalgie și modernizare”, 2024 și 2025, la Editura „Presa Universitară Clujeană”, tomuri semnificative, laborios scrise, documentate, cu... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Sâm, 20:07
Andrei Marga: Unde-i justiție? Sâm, 19:54
David Dorian-Cartea de peste o sută de ani Sâm, 14:05
Scandal lângă un bloc din Bistrița Vin, 15:14
BISTRIȚA FOLK la borna XXIV Cultura
Am avut bucuria și privilegiul de a lua parte la un eveniment cultural și spiritual de o înaltă...
Comentarii
Cenaclul de la Păltiniş
kosta vianu -
Vin, 18:46
As vrea sa stiu daca pot trimite catre cenaclu proze personale ca sa obtin un fel de confirmare a...
Zimbru decapitat la Ivăneasa. Poliția a demarat cercetările
Capul de zimbru -
Vin, 18:31
Sătui de grindeni, ivani și dânci,
Zimbrii ies din codrii cei adânci,
Pe Ilve, în margini de...
Drum lin, domnule profesor Iacob Gușă!
DORU PINTEA -
Vin, 13:40
Plecarea domnului profesor din această lume, îmi lasă o imensă amărăciune în suflet. Mi-a fost...
5 motive pentru a apela la servicii de optimizare SEO ca sa ai un site cu notorietate
Alin Enache -
Joi, 20:17
Avand in vedere vechimea articolului, as vrea sa updatez un pic si sa spun ca mai nou partea de...
Incendiu izbucnit la o casă de locuit din Șieu Măgheruș
Șerban Denis Bârlan -
Joi, 17:04
așa ceva nu se poate să-mi bag picioarele
Aniversări
În zi aniversară, preacucernice părinte IACOB MARGA, preot paroh la Viişoara, vă dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea Bisericii noastre, spre...
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Daniel Ionel Olari, preot paroh la Bața.
Gânduri de bine și cordiale urări transmitem doamnei profesor Dănuța Suciu, directorul Școlii Gimnaziale "Petru Rareș" Ciceu Mihăiești.












































