Daria-Maria Timiș-Varga: „Running Out Of Time” – Am învățat să fiu, să văd, să descopăr. Jurnal româno-polonez

Călătoria noastră a început în 26 martie, duminica, la o oră când și natura doarme: 5 dimineața.

Microbuzul în care aveam să ne petrecem o zi întreagă aștepta cuminte să înceapă cursa către ceva memorabil.

Așa, cu speranțe și nerăbdare, ne-am urnit din loc, via Polonia.

Din Bistrița am luat-o către Satu Mare, spre granița cu Ungaria.

După câteva ore în care soarele a început să intre sfios în scenă, noi eram la vamă, așteptând să trecem de controalele de rutină la graniță.

Astfel, poate a trecut o oră până am intrat încrezători în Ungaria.

Șoferul ne-a spus că nu vom vedea lucruri spectaculoase în timpul trecerii noastre pe pământ maghiar, căci ruta noastră străbătea o zonă mai puțin dezvoltată a Ungariei.

Totuși, nu am putut să nu apreciez curățenia și să nu mă mir când am văzut copacii perfect aliniați în linii oblice.

Timpul a zburat în țara copacilor soldați, cum am botezat Ungaria.

Singurul semn că am trecut în Slovacia a fost o plăcuță. Atât Ungaria, cât și Slovacia sunt în spațiul Schengen și nu s-au mai complicat cu o vamă.

Astfel  pot spune că am văzut atât Ungaria, cât și Slovacia.

Lăsând gluma la o parte, în Slovacia domnește curățenia și apa.

Am văzut cel puțin două lacuri de mărimea Colibiței apropiate unul față de altul într-o țară relativ mică.

La ieșirea din Slovacia am fost salutați de două machete de tancuri din al Doilea Război Mondial: unul sovietic și unul german.

Da, am intrat în Polonia, unde, din nou, curățenia acaparează totul.

Am fost surprinsă plăcut să văd mașini Dacia în Polonia, dar dezamăgită la ivirea pădurilor pline de uscături și trunchiuri căzute. Totuși, ulterior am înțeles de ce pădurile poloneze arată așa, însă voi dezvălui la timpul potrivit.

Poate vă întrebați: nu v-ați plictisit? Nu, căci ne-am găsit activități.

Ne-am jucat mult, inclusiv o activitate propusă de doamna Ionela Nușfelean, una dintre cadrele didactice însoțitoare: fiecare trebuia să spună o propoziție și astfel se țesea o poveste.

Rezultatul a fost un basm de toată frumusețea cu un submarin, o nucă gigantică, un poet, nouă copii și profesorul nostru însoțitor, domnul Călin Deac.

Astfel, am ajuns în Bielsk Podlaski la ora 22:00.

Ne-am cazat câte trei în cameră la hotelul Cztzery Pory Roku, așteptând o nouă zi, care a venit repede.

Luni am părăsit hotelul Cztzery Pory Roku pentru a ne caza, tot trei în cameră, la hotelul Unibus, cel în care urma să ne petrecem toată mobilitatea.

Totuși, nu am reușit să ne acomodăm atunci cu noul hotel: am plecat direct la Școala numărul 3 din Bielsk Podlaski, unde urma să stăm o mare parte din zi.

Acolo am fost întâmpinați în sala de sport imensă cu un spectacol în care elevi cântau și dansau cum numai polonezii știu.

Deliciul tuturor au fost copiii mici, care au cântat atât melodii vesele, cât și melodii emoționante.

De asemenea, spectacolul a avut și un cusur: muzica.

Niște elevi au fost nevoiți să-și reînceapă de mai multe ori numărul pentru că s-a oprit muzica.

Totuși, per total a fost minunat, iar la final am fost provocați să participăm cu toții la un joc asemănător cu „Podul de piatră” pe care îl jucăm în România.

După spectacol ni s-a făcut un tur al școlii, care e dotată cu facilități moderne, aparatură pentru recuperarea elevilor cu handicap și clase de excelență.

Apoi, am fost serviți cu dulciuri tradiționale și alte bunătăți, iar colega noastră Maya Moldovan a susținut un recital incredibil la pianul din sală.

La un centrul cultural din localitate, a urmat primul workshop din mobilitate: pictarea genților de pânză. Am împletit și brățări, iar apoi am mers la masă.

Întorși la  școală, s-au prezentat proiectele pe care fiecare delegație le-a pregătit din țara ei.

România le-a arătat celorlalte țări frumusețile Parcurilor Naționale Rodna și Călimani. Fără să exagerez, delegația noastră a prezentat cel mai bine.

Am mai fost serviți o dată cu dulciuri, apoi am plecat la hotelul Unibus, pentru a ne caza în camere.

Acolo am servit cina.

Marți am mers în Białowieża, unde se afla cândva un palat al țarului, dar care a fost distrus în al Doilea Război Mondial. Acum, în locul lui se află un monument din piatră.

În apropiere, a fost construit un muzeu pe care l-am vizitat. Acolo am văzut animale împăiate și am aflat lucruri interesante, inclusiv de ce pădurile poloneze sunt pline de uscături: deoarece numărul speciilor care trăiesc în trunchiurile copacilor crește atunci când arborele moare.

După ce am vizitat muzeul, am fost duși la o rezervație unde am văzut multe animale, precum cai, canguri și bizoni.

Pe urmă, ne-am jucat într-un parc și am experimentat activități educative legate de bizoni.

Am mers apoi la masă și am avut timp liber. Am servit cina într-un restaurant de kebab de lângă Unibus, alături de profesori.

Miercuri, la Muzeul din localitatea gazdă, am mers să decorăm ouă după o metodă tradițională poloneză cu ceară, apoi am vizitat o expoziție științifică din apropiere de Białystok, unde am putut trăi, nu doar vedea știința.

Am plecat mai departe și am intrat în Białystok. Acolo, ne-am oprit pentru masă și cumpărături la mall, apoi am început un tur al orașului alături de o doamnă ghid excepțională.

Prima dată am vizitat castelul familiei Branicki, cu grădinile lui superbe. Ne-am continuat drumul pe lângă un monument dedicat masacrului nazist al evreilor din Białystok, către neobișnuita piață triunghiulară și „primărie”. „Primăria” nu a avut niciodată acest scop, ci a fost un fel de mall al anilor 1900.

Am văzut statuia inventatorului limbii Esperanto, care avea doar 14 ani când i-a venit ideea de a crea o limbă universală și biserica catolică, cu „anexa” ei de 10 ori mai mare.

Doamna ghid ne-a spus o legendă legată de anexă: se spune că preotul catolic era un bun jucător de poker și că, în urma unei victorii a obținut autorizația pentru a extinde biserica, care era prea mică.

Mi-a plăcut în Białystok. Este un oraș care s-a ridicat ca pasărea Phoenix din cenușă, fiind reconstruit aproape în totalitate după război. Mascota orașului e statuia unui câine „fioros” dintr-un parc al castelului Branicki.

Joi ne-am întâlnit cu primarul din Bielsk Podlaski, care ne-a povestit multe lucruri interesante despre orașul-gazdă. El ne-a oferit tuturor câte un cadou simbolic care să ne amintească de proiect, iar profesorii i-au oferit la rândul lor mici cadouri care să îi amintească de noi toți.

Apoi am mers la o pepinieră din Grabowiec, unde două pisicuțe simpatice au urmărit grupul, iar coordonatoarea noastră, doamna profesoară Iulia Istrate, l-a „adoptat” pe micul puiet Baby Pinul.

Următoarea oprire: o locație superbă, rustică: Herbal Corner și Grădina Botanică Podlaski, unde am și servit masa.

Tot acolo s-a desfășurat un workshop interesant: crearea unor condimente prin amestecarea unor ierburi cu sare.

Am vizitat zona, unde am văzut plante, animale și o biserică foarte frumoasă, veche. Am mers și într-un magazin cu produse naturiste, apoi am avut o cină festivă atipică.

Această cină a fost lângă un foc de tabără unde trebuia să frigem  faimoșii cârnați polonezi.

Totuși, pentru cei care și-au ars singurul cârnat alocat, ca mine, au existat multe aperitive delicioase.

După masă am explorat, jucat jocuri și ascultat muzică în jurul focului. A fost frumos și m-am împrietenit cu o fată din Polonia cu care încă păstrez legătura.

A mai trecut o zi. Vineri se încheia aventura pentru noi.

Am vizitat centrul istoric al Varșoviei împreună cu un ghid. Pe lângă clădirile impunătoare și elegante, și un domn îmbrăcat în spiritul interbelic care cânta acompaniat de o cutie muzicală a atras atenția. La acesta s-a adăugat o doamnă îmbrăcată în același stil care fotografia oameni lângă simbolul orașului, o statuie a unei sirene, cu un aparat de fotografiat vechi.

Apoi am vizitat Zoo Varșovia, unde am primit provocarea de a rezolva o ghicitoare și de a găsi animalul din aceasta. România a trebuit să găsească un cangur.

După rezolvarea ghicitorii, am putut admira în voie animalele inedite din zoo.

Am mers apoi la masă într-un restaurant din centrul Varșoviei, am trecut cu autocarul pe lângă Palatul Culturii, o clădire imensă în stil stalinist și am ajuns la o grădină botanică, unde ne-am relaxat în voie.

După aceea ne-am strâns toți la hotelul HIT. Acolo ne-am luat rămas-bun de la gazdele poloneze.

Am plecat, nu înainte de a învăța câteva cuvinte noi în alte limbi, de a-i învăța pe alții cuvinte românești și de a ne lua rămas-bun de la delegațiile care au mai dormit o noapte la HIT, plecând de 1 aprilie cu avionul.

Măcar am avut ocazia de a vedea Varșovia noaptea, care e absolut superbă. Zgârie-norii văzuți și fotografiați ziua sunt mult mai frumoși noaptea, când sunt iluminați.

Așa s-a terminat această superbă mobilitate în care am învățat să fiu, să văd, să descopăr. Cred că am lăsat o parte din sufletul meu acolo și s-ar putea să nu fiu singura. Nu doar eu m-am bucurat de această șansă deosebită, ci și alți copii, care au acceptat să ne împărtășească părerea lor despre mobilitate.

Împreună cu priceputa mea asistență Nadia, din delegația României, am reușit să luăm scurte interviuri mai multor copii din proiect. Iată o selecție a celor mai bune:

,,Îmi place mult poporul polonez, deoarece este prietenos. Iubesc Polonia și atelierele. A fost o plăcere să fac brățări și să pictez genți și mi-a plăcut că mi-am făcut prieteni noi.” –  Ana, elevă, Portugalia

„Îmi place Polonia datorită naturii, poporului, călătoriilor și istoriei.” – Defne, elevă, Turcia

„Îmi place acest proiect foarte mult, deoarece pot vorbi cu oameni noi, pot să-mi fac prieteni și să exersez engleza.” – Magda, elevă, Polonia

„Îmi plac muzeele poloneze, în special cele de știință, și cultura.” – Rayan, elev, Spania

„Mi s-a părut interesant, deoarece am vizitat multe obiective. A fost frumos.” – Nadia, elevă, România

„A fost frumos, pentru că m-am împrietenit cu alți copii și pentru că obiectivele vizitate au rezistat multe secole.” – Iulia, elevă, România

„M-am simțit bine. Îmi plac activitățile pe care le facem și oamenii extrovertiți. Sunt foarte prietenoși.” – Catarina, elevă, Portugalia

„Iubesc acest proiect, deoarece am avut șansa de a cunoaște oameni noi, dar nu îmi place vremea, pentru că vin dintr-o țară cu climă caldă.” – Sara García Furriol, profesoară, Spania

(Despre ziua de miercuri:) „Mi-a plăcut că am încercat ceva nou. Chiar dacă nu mi-a reușit decoratul ouălor după o metodă tradițională poloneză, mi-a plăcut experiența și m-a impresionat. De asemenea, mi-a plăcut că am vizitat o parte dintr-un oraș nou (Białystok), am vizitat o locație istorică. M-a impresionat interesul elevilor față de informațiile oferite de ghid.

Călătoria în autocar a fost plăcută, căci toate echipele au fost în același autovehicul. Totuși, vremea nu a fost de partea noastră. Nu mi-a plăcut că a fost frig.” – Călin Deac, profesor, România

Cred că toți cei întrebați ar repeta experiența. La fel și eu, pentru că a fost de neuitat, specială. E o ocazie deosebită, de care copiii care au șansa de a o experimenta trebuie să profite. Poți lega prietenii pe viață și poți descoperi o nouă cultură.

Daria-Maria Timiș-Varga, clasa a VI-a