A muşca

Am ezitat o vreme ce ton să dau acestui articol, după vestea uciderii unei femei în Bucureşti, de către o haită de cotarle.

Am fost şi mai oripilat după ce am prins pe un canal tv. declaraţia medicului care a încercat să salveze viaţa fiinţei aceleia. Era el însuşi cutremurat de cum arăta trupul acelui om sfâşiat de câini. Dinţii javrelor i-au desfigurat faţa, braţele erau descărnate, sânge, sânge, pântecul sfâşiat. Desigur că nu a mai putut fi salvată de la moarte.

Unde eşti Brigitte Bardot, cu campaniile tale de ocrotire a câinilor??!... Actriţa aceasta era apetisantă cândva, era sexi – în limbajul actual -, ca artist de cinema putea fi încadrată, eventual, la categoria fanfaroană. Ei bine, după ce i-au trecut nurii, a făcut o obsesie din ocrotirea javrelor, nu numai în Franţa, ci pe meridiane unde persoane de teapa ei o luau în serios.

Ceea ce e stupefiant e faptul că mai în toate localităţile găseşti câte o Brigitte Bardot, de cele mai multe ori domnişoare bătrâne, văduve, femei acrite de o convieţuire lamentabilă cu cel care, notarial, se numeşte soţ. Le vezi umblând prin cartiere cu câte o pungă de resturi de mâncare, căutând jigodiile să le îndestuleze stomacul. Toate acestea sunt cazuri de psihiatrie. Pasiunea pentru câini ori pisici este un semn indubitabil al neputiinţei; neputinţa de a trăi omeneşte între oameni, repulsia faţă de semenul tău. Şi atunci îţi maschezi această infirmitate prin dragostea faţă de un animal, căci, nu-i aşa? animalul e obedient, supus, ascultător, credincios stăpânului.

Hai, mai treacă-meargă o aşa condiţie - şi pentru biped şi pentru patruped. Dar când câinimea ajunge la zeci de mii de exemplare în capitala unei ţări, vagabondează, ucide, atunci e un semn, un alt semn de neputinţă, de data aceasta al administraţiei.

Dar nu poate fi neglijat un aspect socio-politic al bietei Românii de azi. Muşcă nu numai patrupedul, ci şi bipedul ajuns în postura de factor de decizie, în speţă cel ajuns în guvern sau la Cotroceni. Se muşcă în fel şi chip: se muşcă din salariile bugetarilor, din pensiile militarilor, din alocaţiile pentru mame, se muşcă din condiţia civică a medicilor, profesorilor, minerilor, a poliţailor.

Nu e greu de remarcat că alături de verbul „a fura”, atât de caracteristic statului român, se poate alătura şi verbul „a muşca”.